Liviu Antonesei

Moldova, turul al doilea – greu, dar nu imposibil!

Igor Dodon, candidatul pro-rus, a cîștigat primul tur al alegerilor prezidențiale cu 48, 41% din voturi, Maia Sandu clasîndu-se pe locul al doilea cu 38, 26%. Încă sînt rezultate preliminare, după numărarea a 98, 94% din voturi. Practic rezultatele nu se mai pot schimba semnificativ, deci pe 13 noiembrie se va desfășura turul al doilea. Dacă ne gîndim că la ultimul sondaj de opinie, Maia Sandu avea un scor de 13%, scorul de acum al DSale este extrem de ridicat. A condus la acesta polarizarea clară a electoratului în funcție de cele două opțiune majore, pro-rusă și pro-europeană, retragerea unor candidați reprezentînd aceeași opțiune ca și DSa, cea mai importantă fiind a Dlui Marian Lupu. Cum retragerile au fost relativ tardive, efectul acestora va influența și mai mult opțiunile electoratului în turul al doilea. Un alt factor care ar avea un efect important, poate decisiv, ar fi mobilizarea la vot a electoratului tînăr. Ieri, în vreme ce alegătorii din segmentul 55 – 70 de ani au participat masiv la votare, cei din segmentul 18 – 25 de ani abia dacă s-au prezentat în proporție de 10 procente. Poate cîștiga Maia Sandu turul al doilea? Greu, dar foarte posibil. În fond, la noi în 2014, un scor similar la primul tur a fost răsturnat spectaculos în turul al doilea!

Acest text a apărut și pe blogul lui Liviu Antonesei, aici.


Articole recente

Recomandări

One thought on “Moldova, turul al doilea – greu, dar nu imposibil!

  1. Alexandru VLAD

    Analiză corectă și dătătoare de speranțe! Bravo Liviu! Foarte des (dar nu mereu și nici n-ar trebui) gândim la fel.

    Nu crezi totuși că, sâmbătă, la Pod-Pogor, tovarășului Iacoban, care ne preciza cu tupeu că am trăit în socialism,
    nu în comunism, ar fi trebuit să i se spună că a fi fost membru al C.C. al unui partid care a nenorocit România
    este un motiv de rușine și de regrete, NU de mândrie! În schimb, el a declarat că regretă doar pasiunea pentru
    televiziune în locul cărții!
    Să auzim numai de bine!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *