DNA a început urmarirea penală pentru spălare de bani faţă de doi asistenţi ai fostului europarlamentar Adrian Severin. Este vorba de Florin Abraham, actual director stiinţific al Institutului social democrat Ovidiu Şincai şi Anne Jugănaru, secretar de stat la Ministerul Mediului.
Florin Abraham este nepotul avocatului Pavel Abraham, fost general de poliţie şi şef al Poliţei Capitalei. Florin Abraham face parte şi din Colegiul de conducere al CNSAS. La intrarea în sediul DNA, întrebat de jurnalişti, Abraham a declarat că îi este teamă de acuzaţiile procurorilor si de ‘ghilotină’, făcând aluzie la gluma premierului Victor Ponta de la Ziua Franţei. Anne Marie Rose Jugănaru este urmarită penal în acelaşi dosar pentru fraudă cu fonduri europene înca din 2012. Aceasta nu a împiedicat-o ca în 2013 să fie numită secretar de stat la Ministerului Mediului.
Procurorii îl acuză pe fostul europarlamentar Adrian Severin că, între martie 2007 – noiembrie 2010, a decontat ilegal peste 580.000 de lei de la Parlamentul european. Severin ar fi plătit cu aceşti bani studii fictive. Potrivit DNA, Severin Adrian a încheiat, în nume propriu sau ca reprezentant al grupului politic al social-democraţilor din PE, un număr de 20 de contracte de consultanţă cu mai multe firme create anume pentru a justifica prestarea unor servicii fictive, constând în realizarea unor studii. Florin Abraham şi Anne Jugănaru l-ar fi ajutat pe fostul europarlamentar să ascundă provenienţa ilicită a acestor bani.
„Suspecţii Jugănaru Anne-Rose-Marie, Abraham Florin – Leontin şi o altă persoană, au acţionat în vederea disimulării originii ilicite a sumelor de bani provenite din decontările frauduloase din bugetul Parlamentului European, prin transferurile succesive ale sumei totale de 586.350 lei, efectuate de către societăţile din grup către o fundaţie, prin încheierea unor contracte fictive de pregătire şi instruire a personalului.“
Adrian Severin încă este judecat pentru mită
Adrian Severin este judecat deja la Înalta Curte pentru luare de mită. El a fost filmat de jurnaliştii britanici când cerea bani ca să voteze anumite legi in Parlamentul European. Jurnaliştii de la Sunday Times s-au dat drept lobby-şti şi i-au oferit lui Severin 100.000 de euro anual, în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European sau votării împotriva altor amendamente. Adrian Severin le-a pretins jurnaliştilor undercover 12.000 de euro, lăsându-le să creadă că are influenţă asupra a doi deputaţi din Comisia Juridică, a Raportorului Comisiei pentru afaceri economice şi monetare şi asupra unui alt membru al Parlamentului European, pentru a-i determina să introducă un amendament la proiectul de Directivă al Comisiei Europene privind garantarea depozitelor bancare, aşa cum doreau jurnaliştii deghizaţi în lobby-şti.
Alţi 3 eurodeputaţi, un austriac, spaniol şi sloven au căzut în plasa jurnaliştilor britanici. Austriacul şi slovenul şi-au dat demisia imediat, sepre deosebire de Adrian Severin şi europarlamentarul spaniol. Severin şi-a dat demisia doar din PSD, nu şi din PE. El si-a dus mandatul până la final în 2014. Anul trecut, fostul eurodeputat austriac Ernst Strasser a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare. Procesul lui Severin trenează din 2013 la Înalta curte de Casaţie şi Justiţie. El este judecat la secret în cameră de Consiliu de magistratul Ştefan Pistol, cel care l-a achitat în două dosare penale pe un alt fost europarlamentar, Gigi Becali.
E deranjant ca sunt luati la intrebari politruci pentru smecherii financiare dar pentru aspecte mult mai grave si cu impact etern nu-i ia nimeni la intrebari. Juganaru este secretar de stat pentru biodiversitate de doi ani. In acesti doi ani ariile naturale din Romania au fost supuse la un macel fara precedent, distrugerile se amplifica exponential. Ea nu este responsabila? Nu are nicio vina? Cu Raul Alb de exemplu, este normal sa fie salvat in instanta de ONG-uri? Nu ministerul mediului trebuia sa-l salveze? Pentru ce-i platim pe functionarii si “politicienii” de-acolo? Fiind problema si de biodiversitate, cazul Raul Alb a fost pasat prin februarie/martie doamnei Juganaru. Nu doar ca nu a intervenit real pentru salvarea raului, dar aflam ca de la Bucuresti a fost trimisa la Deva, la proces, avocata ANPM-ului, ca sa pledeze pentru distrugerea raului. Este halucinant. Si ce cauta o absolventa de mecanica sa “se ocupe” de biodiversitate? La Industrie se pune secretar de stat un biolog? Ma indoiesc ca ar lua cineva in calcul asa ceva. De ce la mediu trebuie sa fie cea mai mare incompetenta si cea mai mare coruptie, cand de fapt in secolul 21 pe mediu trebuie pus accentul?