Camera Deputaţilor a dat aviz negativ pentru încuviinţarea arestării deputatului Ion Ochi, acuzat de abuz în serviciu pentru perioada în care a fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Braşov. Deputaţii l-au scăpat pe colegul lor de la PSD de arestare, 152 din cei prezenţi votând împotriva solicitării DNA.
La votul final din Camera Deputaţilor au participat 276 de deputaţi diun 388. În final s-au înregistrat 108 voturi în favoarea încuviinţării arestării lui Ion Ochi şi 152 împotrivă, deputatul scăpând astfel de arest.
„Nu credeam vreodată să ajung să fiu subiect de spectacol mediatic. E trist să ajungi în faţa Parlamentului să fii nevoit să te dezvinovăţeşti când eşti nevinovat“, a spus Ochi, în faţa deputaţilor. „Pe tot parcursul mandatului meu de vicepreşedinte de CJ am fost dominat de sentimentul bunei-credinţe şi al echităţii. Mi-am făcut datoria, am respectat legile, instituţiile, oamenii. Am considerat că ce e bine pentru toţi, e bine pentru oameni. În pofida dificultăţilor pe care le-am avut ca om în viaţa mea, am rămas un om cinstit, om onest. Eu nu doresc nimănui dificultăţi chinuitoare şi tulburări chinuitoare. Am toată deschiderea pentru justiţie şi fac tot ce pot pentru aflarea adevărului. Ca parlamentar, când se pune problema restrângerii libertăţii unui om, nu voi fi niciodată de acord ca în România, excepţia să devină regulă”, a spus Ochi, are a amintit că în acelaşi dosar DNA a dat N.UP, iar între timp nu a mai apărut nicio noutate.
Votul negativ al deputaţilor, care l-au ascăpat astfel de Ion Ochi de arestare, vine ca o lovitură de teatru, în contextul în care, luni, la Comisia Juridică, acesta le-a cerut colegilor să încuviinţeze arestarea sa. „Domnul Ochi chiar ne-a rugat şi a insistat să votăm şi pentru reţinere, şi pentru arestare, pentru că domnia sa are încredere în justiţia din România, susţine că este nevinovat, mai ales că, în primă fază, i s-a dat neînceperea urmăririi penale, soluţie care nu a fost confirmată de un procuror-şef sau şef de secţie şi s-a reluat cercetarea cu privire la domnia sa”, a spus Ciprian Nica, şeful Comisiei Juridice, după întrunirea de luni.
Ion Ochi este suspectat de luare de mită şi abuz în serviciu, fapte pe care le-ar fi comis în 2011, când era vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Braşov. În calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, Ochi ar fi convenit cu Dorin Nica, om de afaceri, ca firma acestuia din urmă, SC Conforest SA, să execute lucrări de reparaţii ale unui drum judeţean, D.J. 112D, între localităţile Prejmer şi Lunca Câlnicului. Prin aceasta, a urmărit obţinerea de foloase materiale necuvenite, precum şi de capital electoral pentru alegerile parlamentare care urmau să se desfăşoare în toamna anului 2012 (alegeri în urma cărora a şi devenit deputat). Lucrări de pe DJ 112 au fost efectuate în proporţie de aproximativ 60% în perioada noiembrie-decembrie 2011, fără să existe vreo cerere din partea CJ Braşov, fără a exista vreun contract, fără specificaţii tehnice şi fără supraveghere din partea unui diriginte de şantier. În schimbul atribuirii contractului respectiv, Ion Ochi ar fi pretins omului de afaceri ca materialele necesare (agregate minerale) să fie achiziţionate de la firma pe care o administra în fapt (detalii despre acest caz, aici).











