Am găsit pe undeva o mostră de limbă de lemn din perioada stalinistă, reprodusă într-un număr mai vechi din România literară (nr. 47 din 1997). E greu, dacă nu imposibil, să mai găseşti azi aşa ceva. Pe atunci exista o măiestrie inegalabilă a spunerilor care nu spuneau nimic, un meşteşug care, ce-i drept, nu a dispărut, dar şi-a pierdut mult, mult din rafinament.
E vorba de un text trimis spre stilizare de la defuncta ARLUS (Asociaţia Română pentru Strîngerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică), în care se cerea “începerea aducerii la îndeplinire a operaţiilor pregătitoare în vederea iniţierii organizării modului debutului promovării dezvoltării conştiinţei necesităţii abordării proceselor prioritare privind urgenţa primelor măsuri planice”.
Am copiat textul cuvînt cu cuvînt. Este că e greu de imaginat un fel mai alambicat de a spune “Ne pregătim temeinic să facem pregătiri”? Adică nimic?
