Alesia Toma

Ignorață chiar și pe timp de pandemie?!

Din cauza crizei sanitare generate de SARS-CoV 2, numărul școlilor care au adăugat săpun și hârtie a crescut în comparație cu cele dinaintea acestei crize. Parcă avem impresia că ne pasă un pic mai mult acum. Dar de ce abia acum, era nevoie de o pandemie globală ca noi, elevii, să avem o rolă de hârtie în toalete? Sau ce facem atunci când acestea sunt cumpărate din fondul școlii/fondul clasei?

Poate că ne pasă un pic mai mult acum, dar de ce abia acum? De ce a fost nevoie de o pandemie la nivel global ca noi, elevii, să avem săpun și hârtie igienică în școli? Sau este de fapt doar altă impresie? Ce se întâmplă acolo unde unitățile de învățământ au toaletele amplasate în curte? Câte dintre acestea au un loc unde elevii se pot spăla pe mâini?

Sau mai grav, din păcate apare fenomenul deloc străin celor care trec sau au trecut prin sistemul românesc de educație, și anume acoperirea acestor nevoi din buzunarele părinților, fenomen cunoscut sub denumirea de „fondul școlii / al clasei” și acesta persistă tocmai pentru că este întreținut, deși Constituția României consacră caracterul gratuit al învățământului de stat. 

De ce încă există școli și licee care solicită acest fond al școlii / clasei? 

De ce elevii sunt obligați să numească „toaletă” acea prea mică clădire, deseori dărăpănată de care profesorii nu se aproprie prea des, asta dacă o fac. Ironic, nu?

De ce aceia care ne conduc pretind pentru moment că le pasă, dându-ne și nouă aceeași impresie, dar în esență ei doar își continuă și mai mult ignoranța față de ce înseamnă educație? 

De ce sistemul nostru de învățământ se laudă doar cu 3-4 olimpici (care într-adevăr sunt de apreciat), dar uită de problemele din spate? Ne dorim tot mai mulți olimpici sau cel puțin elevi cu rezultate excepționale, dar ignorăm că de multe ori aceștia sunt trimiși la o școală unde nu au cum să se spele pe mâini, chiar și pe timp de pandemie. Uităm că foarte des elevilor le sunt încălcate drepturile.

Mai mult, conform Raportului Școli curate pentru județul Vâlcea, județul nostru se află la coada clasamentului atunci când vine vorba de acordarea de burse. Din 83 de primării (dintr-un număr total de 89) care ne-au răspuns cererii bazate pe Legea 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public, doar 4 dintre acestea au o hotărâre de Consiliu Local pentru burse și, totuși, niciuna dintre acestea nu reușește să acorde toate tipurile de burse prevăzute în ordinul Ministerului Educației nr. 5576.2011.

Chiar dacă poate nu era de ajuns numărul mult prea mic de primării care acordă burse din județ, întâlnim o bursă socială de doar 10 lei/ lună (municipiul Drăgășani). Această sumă nu este suficientă pentru un elev care aplică pentru bursă de ajutor social. Nu acestea ar trebui să fie pe primul loc? Nu acestea ar trebui în vârful listei de priorități a primăriilor?

De ce încă ne confruntăm cu astfel de probleme? De ce încă facem lucrurile doar „ca să fie”? De ce nu conștientizăm gravitatea situației în care ne aflăm, când vor fi luate măsuri? Când vom înceta să mai spunem „dar afară de ce se poate, dar la noi nu”? Când își vor da seama cei care ne conduc că într-adevăr chiar trebuie să facă ceva?

Sau oare cerem prea mult atunci când spunem că dorim să ni se respecte drepturile, atunci când ne dorim să nu mai fim tratați cu ignoranță?


Alesia Toma este ambasador Școli curate în județul Vâlcea, fiind de asemenea implicată în activitățile extrașcolare organizate la nivelul Consiliului Școlar al Elevilor, concursuri școlare, tabere de creație și proiecte de dezvoltare personală pentru copiii și tineri.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Ignorață chiar și pe timp de pandemie?!

  1. N. C.

    Dragă Alesia, răspunsul scurt la întrebările tale este că de regulă guvernanții ne vor proști. Și nu doar ăștia de acum ci și cei din trecut și probabil și cei care vor veni după ei. De ce? Simplu, pentru că este mai ușor să conduci o turmă care se lasă prostită cu ușurință decât să dai socoteală de modul în care guvernezi în fața unor cetățeni educați. Ăsta este prețul democrației reprezentative: odată aleși, reprezentanții vor să fie lăsați în boii lor de alegători ca să se poată bucura de puterea pe care aceștia le-au conferit-o prin vot.
    Așadar, dacă ai 18 ani du-te duminica viitoare la votare și dacă se întâmplă ca aleșii tăi să câștige ține-te de capul lor cât vor guverna să pună în practică ce au promis și să nu se ia cu altele -pentru că fără un control exercitat de cei care le-au încredințat-o puterea îi va corupe probabil și pe cei mai corecți dintre aleși.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *