Iar a aparut gurguţata teorie cunoscută graţie sloganului “Noi nu sîntem urmaşii Romei!” Ca de obicei, se vehiculează pseudo-adevăruri, lucruri spuse pe jumătate şi uşor deformate, ca să poată susţine ipoteza faimosului Napoleon Săvescu – un nume imperial, predestinat pentru dacism.
Cu astfel de teorii n-are rost să polemizezi. Despre daci, daco-geţi sau daci şi geţi se ştiu atît de puţine, încît se poate susţine orice. Chiar şi ceea ce susţin daciştii înfocaţi: că de fapt limba latină (latina vulgară) se trage din limba dacilor, aşa că de fapt dacii şi romanii n-au avut nevoie de translator, ci se înţelegeau aşa, cam ca ruşii cu bulgarii – extrapolarea mea.
Explozia mediatică a teoriei nu mă miră foarte tare: în momente de incertitudine şi instabilitate identitară, cum este cel prin care trece România azi, răsar tot felul de forme ale naţionalismului frustrat şi resentimentar. Nu altfel s-a întîmplat în pragul celui de-al Doilea Război Mondial cu naţiuni mai moţate decît cea română.
O singură întrebare le-aş pune eu daciştilor: dacă romanii vorbeau o formă oarecare a limbii dacilor, de ce scria Publius Ovidius Naso, exilat la Tomis la începutul secolului I d.Hr., cele de mai jos?
“…mi-i rusine-a spune: am scris în graiul getic,
Cuvintele barbare le-am pus în vers latin!”
Care erau cuvintele acelea barbare în care spune Ovidiu că ar fi scris? În ce limbă barbară scria el dacă dacii vorbeau latina – sau invers? O fi învăţat limba de la ceva lipoveni?
