Cristian Ghingheș

Elevii solicită respectarea dreptului la participare la luarea deciziilor și pe perioada stării de urgență

Este binecunoscut publicului larg faptul că, o dată cu instaurarea stării de urgență, democrația a avut de suferit, iar dreptul cetățenilor la participarea în cadrul procesului decizional a fost obstrucționat. Societatea civilă face apel la Guvernul României să protejeze dreptul cetățenilor la participare activă la nivelul comunităților lor. Democrația nu trebuie abandonată în perioada de criză, întrucât acest fapt este esențial în vederea creșterii gradului de coeziune în comunitățile locale, în vederea promovării solidarității și a responsabilității sociale.

Elevii din România, reprezentați de Consiliul Național al Elevilor, susțin că au nevoie de informare permanentă și de un cadru care să le permită angrenarea într-un dialog constructiv cu autoritățile publice locale, drept care tinerii solicită următoarele:

  • Transparentizarea activității autorităților publice locale, prin informarea permanentă a cetățenilor privind procesul decizional de la nivel local, de exemplu: numărul de cazuri de Coronavirus în comunități, numărul de izolați, numărul de persoane testate, situația achizițiilor echipamentelor (kit-uri, aparate de testare);
  • Garantarea, de către Ministerul Lucrărilor Publice, Administrației și Dezvoltării, a operaționalizării audiențelor online cu decidenții de la nivel local, astfel încât elevii să poată să solicite astfel de audiențe prin care să adreseze principalele probleme cu care aceștia se confruntă;
  • Implementarea unor mecanisme de audiențe online de către membrii Parlamentului României, astfel încât aceștia să poată răspunde nevoilor cetățenilor și să rămână în contact cu aceștia pentru radiografierea stării de fapt din fiecare comunitate;
  • Desfășurarea, în regim de videoconferință, cu regularitate, a întrunirilor forurilor decizionale și consultative de pe lângă administrațiile publice locale (consilii consultative pe probleme de tineret de pe lângă Primărie/Consiliul Județean), la care elevii să aibă acces, iar vocea lor să fie auzită de către decidenți.

Elevii din România solicită, cu fermitate, transparență, dialog și responsabilitate din partea administrațiilor publice locale. Avem nevoie să cunoaștem exact coordonatele privind gestionarea crizei de Coronavirus în comunități și, în logica îmbunătățirii relațiilor dintre administrație și cetățean, simțim nevoia acută de dialog constructiv, este necesar ca ministerele implicate să se asigure că beneficiarii direcți ai educației, elevii, pot participa în audiențe online cu decidenții de la nivel local, pentru a adresa problemele cu care aceștia se confruntă, a declarat Antonia-Laura Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *