Cristian Ghingheș

Elevii, studenții, părinții și sindicatele, poziție comună organizarea examenelor în condiții de maximă siguranță

Într-o poziție comună lansată cu puțin timp în urmă, principalii actori din educația românească au tras un semnal de alarmă cu privire la dezinformările apărute în ultimele zile în spațiul public în ceea ce privește Evaluarea Națională și Bacalaureatul, solicitând ferm ca examenele naționale să fie organizate în condiții de maximă siguranță.

Semnatarii poziției sunt Consiliul Național al Elevilor, Asociația Elevilor din Constanța, Asociația Vâlceană a Elevilor, Asociația Elevilor din Maramureș, Uniunea Liceenilor Maghiari din România (MAKOSZ), Federația Națională a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret“ și Federația Națională Sindicală ALMA MATER. Reprezentanții legitimi ai elevilor, studenților, părinților și ai cadrelor didactice consideră că anularea acestor examene și, implicit, echivalarea lor, nu reprezintă o soluție care să vină cu adevărat în sprijinul beneficiarilor primari ai educației.

Probabil vă întrebați de ce este nevoie de o poziție publică pentru a cere de fapt normalitatea. Ei bine, în ultimele 3 săptămâni, la suprafață a ieșit o Mișcare a Elevilor din România, o inițiativă fantomă, apărută peste noapte doar ca să ceară anularea examenului de Bacalaureat. Nu există în registrul asociațiilor, inițiatorii săi nu sunt la vedere, iar mie îmi pare, în baza informațiilor pe care le dețin, doar începutul unei scheme pentru importarea din SUA a unui curent conservator periculos privind organizarea educației. Ce spune acest curent: lăsați elevii în familie, părinții știu ce-i mai bine pentru copiii lor, să băgăm cât mai mult homeschooling, statul nu e în stare să ne protejeze tinerii și așa mai departe. De la distanță, mie îmi pare că CpF vrea să facă pui. Iar elevii care cred în acest discurs populist nu fac decât să susțină o realitate tristă: că nu vor da examenele, deci nici facultate nu vor putea urma. Și dau apă la moară unor indivizi cu agendă ascunsă, conservatoare. Cine vrea să avem această situație la nivel național, la nivelul unei întregi generații, nu știu, dar sunt actori care pot profita la maximum de această instabilitate.

Pe de altă parte, nici de la Ministerul Educației și Cercetării nu am avut răspunsuri rapide, decizii ferme și mijloacele necesare pentru pregătirea acestor examene astfel încât să nu încapă loc de astfel de dezbateri. Iar ceea ce am auzit ieri în textul moțiunii simple depuse în Parlament împotriva ministrului Anisie nu sunt exagerări, ci realități ale ultimelor săptămâni.

Argumentele elevilor, studenților, părinților și cadrelor didactice trebuie redate:

  • Într-un sistem de învățământ preuniversitar, în care procesul de evaluare nu este unul unitar, existând o serie de discrepanțe, nu doar între unitățile de învățământ, ci chiar între clasele din cadrul aceleași școli, mediile obținute pe parcursul anilor nu pot substitui examenele de Bacalaureat și Evaluarea Națională. Tragem un semnal de alarmă cu privire la faptul că, o serie de cadre didactice din învățământul preuniversitar continuă să folosească notarea drept un mijloc de coerciție.
  • Anularea examenului de Bacalaureat este o măsură fără precedent, care ar presupune acordarea diplomelor de Bacalaureat pentru toți elevii, absolvenți ai ciclului liceal, care au media generală din anii de studiu mai mare decât 6. Așadar, având în vedere argumentele menționate mai sus, în momentul de față nu există posibilitatea ierarhizării elevilor în baza acestor medii. De asemenea, această măsură ar fi discriminatorie față de toți deținătorii unei diplome de Bacalaureat care au susținut acest examen în perioada 2011-2019, inclusiv.
  • Un alt argument care susține importanța organizării examenului de Bacalaureat este faptul că există riscul major de a fi întreruptă măsura protecției speciale pentru copiii abandonați, întrucât, diploma de Bacalaureat reprezintă o condiție pentru această măsură, așa cum relevă articolul 55, alineatul 2 din Legea 272/2004. 
  • În spiritul echității și al garantării principiului egalității de șanse, se impune organizarea examenului de Bacalaureat, pentru a proteja și elevii care au optat pentru studiul în străinătate, diploma de Bacalaureat reprezentând o condiție esențială în acest proces de admitere.
  • În plus, la nivel național, media la examenul de Bacalaureat a devenit criteriu de admitere pentru un număr semnificativ de facultăți și de universități. 

Ne arătăm, pe această cale, dezamăgirea cu privire la dezinformarea realizată pe acest subiect și solicităm factorilor politici, cu fermitate, ca viitorul elevilor să nu mai fie subiectul acestor dezbateri neconcludente, deseori incorecte. Menționăm faptul că, datele de susținere a probelor scrise nu au fost modificate, ba chiar sunt cunoscute la nivel general de la începutul anului școlar în curs, reprezentând, de altfel, singura certitudine în acest sens. Mai mult decât atât, programele de examen au fost modificate, astfel încât, elevii vor fi evaluați doar pe baza materiei parcurse în semestrul I din clasa a XII-a şi a semestrului I din clasa a VIII-a, acest demers fiind o reușită a reprezentanților elevilor.

În cazul echivalării celor două examene, procesul de admitere la liceu sau în învățământul superior va fi unul dezechilibrat, urmând ca ocuparea locurilor să nu fie una cinstită, care să se bazeze în mod real pe capacitățile elevului. În momentul de față, se impune organizarea unei evaluări standardizate, care să certifice competențele elevilor la finalul unui ciclu de studii și accederea într-un ciclu superior.

Cum încheie organizațiile semnatare poziția lor comună:

  1. Educația nu se suspendă. De aceea, considerăm necesară continuarea procesului de învățare și susținerea examenelor în condiții de maximă siguranță;
  2. Statul român nu poate priva elevii de un an din viața lor, efect direct al măsurii de amânare a examenelor, amânarea putând fi o măsură luată doar din rațiuni epidemiologice, cu concursul specialiștilor epidemiologi);
  3. Nu putem gira crearea unor asemenea precedente periculoase, care să alimenteze neînvățarea și presiunea publică, în vederea suspendării sau amânării examenelor.

La final, avem o provocare pentru toți cititorii: câte greșeli gramaticale găsiți în mesajul de mai jos, publicat pe pagina acestei fantomatice Mișcări a Elevilor ce solicită anularea examenelor?


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *