A ieșit și Ordinul Ministrului Educației și Cercetării privind componența comisiei de validare a planurilor-cadru pentru învățământul primar, gimnazial și liceal, iar marea surpriză este că elevii sunt lăsați pe dinafara. Niciun reprezentant al elevilor, fie că ar fi de la vreun consiliu, fie de la vreo asociație, nu face parte din această comisie atât de importantă pentru felul în care vor arăta în viitor materiile studiate de elevi.
Acest fapt i-a făcut pe cei din Consiliul Național al Elevilor să catalogheze actualul mandat al ministrului Educației și Cercetării ca fiind “dincolo de realitatea electorală”. Au tot dreptul să sublinieze asta, căci multe dintre angajamentele garniturii Monica Anisie de la Educație și Cercetare au fost doar campanii de comunicare și atât. După ce ministeriabilii au demonstrat pe subiectul navetei elevilor că acționează doar în logică electorală, a venit momentul să o arate în cazul unui subiect la fel de important: reforma noilor planuri-cadru.
Consiliul Național al Elevilor solicită Ministerului Educației și Cercetării modificarea de urgență a Ordinului de ministru care conține componența comisiei de validare a planurilor-cadru pentru învățământul primar, gimnazial și liceal în vederea asigurării faptului că elevii sunt reprezentați în acest for. Structura de reprezentare a elevilor la nivel național a fost, încă din 2018, structura care a susținut reforma curriculară astfel încât aceasta să fie racordată la nevoile și interesele elevilor, beneficiarii primari ai sistemului de educație.
Printre specialiștii în științele educației, în această comisie se regăsesc reprezentanți ai profesorilor și părinților, elevii nefiind parte integrată a acestui proces, deși îi afectează în mod direct. Reprezentanții elevilor afirmă că arhitectura curriculară trebuie regândită în vederea satisfacerii nevoilor elevilor și că acest proces nu poate fi sustenabil fără participarea elevilor.
În urmă cu doi ani, Consiliul Național al Elevilor a inițiat campania Planurile-cadru au nevoie de o schimbare reală!, campanie care s-a bucurat de susținerea a peste 130.000 de cetățeni care solicitau reforma curriculară. La momentul respectiv, vocea elevilor a determinat retragerea planurilor-cadru propuse de Ministerul Educației Naționale, planuri-cadru care nu aduceau schimbarea necesară la nivelul sistemului educațional. Printre solicitările Consiliului Național al Elevilor privind reforma curriculară se numără:
- prioritizare a etapelor dezvoltării curriculumului (elaborarea planurilor-cadru să pornească de la profilul absolventului);
- planul de învățământ să fie conceput astfel încât să favorizeze anumite ieșiri din sistem (să ne asigurăm că, fie că alege învățământ superior, piața muncii sau altă alternativă, elevul are anumite competențe „pentru viață”);
- prioritizare a disciplinelor studiate;
- focalizare mai intensă asupra particularităților elevilor;
- transferul accentului de pe școală pe elev prin transformarea curriculumului la decizia școlii în curriculum la decizia elevului din oferta școlii;
- grupe formate dintr-un număr minim de aproximativ 15 elevi pentru organizarea materiilor din curriculum la decizia elevului din oferta școlii;
- plajă mai largă a posibilelor materii „opționale” (educație pentru sănătate, educație juridică, limba română, oratorie, gândire critică etc.);
- transparență în procesul de definitivare a planurilor-cadru.
Foarte interesantă declarația Antoniei Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor:
Imaginați-vă că din 2018, eforturile Consiliului Național al Elevilor s-au orientat către superficialitatea cu care autoritățile centrale tratau problematica planurilor-cadru, care în mod evident nu mai corespund nevoilor generației actuale de elevi. Imaginați-vă că am obținut încrederea a 130.000 de cetățeni care au semnat pentru o reformă reală a arhitecturii curriculare, una care să fie racordată la contextul socio-economic și să ne ajute să avem o țară modernă, o țară în care sistemul educațional să ofere șanse fiecărui elev pentru a deveni cea mai bună variantă a sa. Imaginați-vă cum este să știi că ai fost printre cei mai mari susținători ai reformei curriculare care să reflecte nevoile beneficiarilor direcți ai educației și să știi că programul susținut de structura de reprezentare a elevilor la nivel național nu va fi luat în serios, noi am fost săriți din ecuație, din întreg procesul. Solicit ministrului educației și cercetării, doamnei Monica Anisie, să modifice cât mai repede ordinul de ministru care atestă numirea persoanelor care vor face parte din comisia responsabilă de validarea planurilor-cadru pentru învățământul primar, gimnazial și liceal. Oare e din nou vorba de o erată? Sper. Sper ca doamna ministru să nu uite că și-a dedicat mandatul nouă, elevilor, eu cred în aceste vorbe și sper că ele merg dincolo de realitatea electorală. Nu vom accepta să fim acolo doar în calitate de observatori, nu vom accepta această abordare sub nicio formă. Locul reprezentanților elevilor este la masa deciziilor.
Elevii n-ar fi vrut să fi fost chestionați și înainte de venirile lor respective pe lume? (Asupra oportunității părăsirii uterului matern pentru o lume jegoasă, bineînțeles.)
Dacă elevii ar prezenta sutele de tâmpenii scrise în manualele aprobate de minister, și cu care le sunt umplute aiurea timpul și capul, atunci DA, aș fi de acord cu ei! Și cum sunt buni la navigat și search-uit, de ce nu dau o vizită prin planurile-cadru (cred că expresia este sovietică) ale altor state europene? Nici asta n-ar lua timp exagerat de mult.
Elevii ar trebui să afle că unul dintre cele mai mari, dar din nefericire, comune păcate este acela de a fi prost: să crezi că ministreasa își va dedica mandatul (care s-a și terminat) elevilor, este de-o naivitate din aceea pentru care un cioban înconjurat de doi criminali și o oaie turnătoare a plătit foarte scump.
Trolezi din pasiune sau asta ți-e „meseria”?