DNA Craiova l-a trimis în judecată pe deputatul PNL Mihai Voicu pentru că le-ar fi cerut bani candidaţilor ca să îi pună pe liste la alegerile locale şi parlamentare din 2012 sau să susţină politic membrii de partid pentru a obţine posturi de director în administraţia locală. Liberalul va fi judecat la Înalta Curte pentru folosire a influenţei sau a autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. Dacă DNA reuşeşte să convingă instanţele că e vorba de o veritabilă cumpărare de funcţii, decizia ar putea fi un precedent în depolitizarea administraţiei din România.
În 2012, Mihai Voicu era vicepreşedinte PNL şi preşedinte al organizaţiei judeţene Dolj. El le-ar fi cerut candidaţilor să cotizeze la partid câte 16.400 de lei, însă suma urma să fie majorată chiar şi de 4 ori în funcţie de importanţa postului vizat. Aşa ar fi strâns aproape 300.000 de lei de la 20 de membri de partid. Potrivit DNA, Mişu Voicu ar fi folosit jumătate din aceşti bani pentru a cumpăra materiale electorale pentru partid.
Potrivit actului de acuzare, între ianuarie şi martie 2012, Mihai Voicu a convocat mai multe şedinţe ale Biroului Politic Teritorial pentru că era an electoral, cu alegeri locale şi parlamentare. La şedinţe, Voicu a cerut soluţii privind finanţarea campaniei electorale pentru alegerile locale din vara anului 2012. Întrucât nu au existat propuneri, liderul liberal le-ar fi cerut candidaţilor să dea bani la partid dacă vor să fie pe liste, lucru ce a stârnit nemulţumiri.
‘Cu toate acestea, Mihai Voicu, din poziţia de preşedinte al Organizaţiei PNL Dolj şi vicepreşedinte al PNL la nivel naţional, s-a folosit de autoritatea şi influenţa derivate din funcţiile deţinute pentru a impune ca şi criterii necesar a fi îndeplinite pentru a putea fi înscris pe lista de candidaţi plata unei contribuţii financiare necesară pentru susţinerea cheltuielilor de campanie’, se arată în rechizitoriul DNA.
Propunerea lui Voicu a fost adoptată de Biroul Politic Teritorial, deşi mulţi dintre membri nu agreaseră decizia. Mai mult, Mihai Voicu le transmis liberalilor că pentru a ocupa funcţii de conducere în instituţiile descentralizate din judeţul Dolj trebuie să respecte aceleaşi condiţii.
‘Tot în cadrul acestei şedinţe sau în şedinţele ce au urmat, Voicu Mihai Alexandru a pus în discuţie şi susţinerea politică a unor membri de partid pentru ocuparea unor funcţii de conducere în cadrul instituţiilor descentralizate din judeţul Dolj, precizând că şi pentru ocuparea acestor funcţii sunt valabile aceleaşi condiţii ca şi cele impuse pentru desemnarea pe listele de candidaţi pentru alegerile locale, respectiv activitatea desfăşurată în partid şi plata unei contribuţii financiare’, precizează anchetatorii în rechizitoriu.
Deputatul ar fi stabilit ca suma de referinţă de la care se va porni să fie cea de 16.400 de lei.
‘În ceea ce priveşte contribuţia financiară, a precizat că aceasta va porni de la o valoare de referinţă, pe care a intitulat-o ‘X’ şi care consta în suma de 16.400 lei, corespunzătoare ocupării unui loc pe listele de vot prin care urma să fie desemnaţi candidaţii (…) pentru Consiliul Judeţean, valoare care se multiplica în funcţie de importanţa postului de care era interesat cel care dădea banii şi de momentul la care acesta se hotăra să remită banii’, arată DNA.
Voicu le-a transmis liberalilor că, dacă cei interesaţi să ocupe o funcţie de conducere nu vor remite valoarea de referinţă ‘X’ până la începerea campaniei electorale pentru alegerile locale, pentru a mai putea ocupa funcţia pe care şi-o doreau trebuiau să remită dublul sumei între alegerile locale şi parlamentare, respectiv triplul sumei după alegerile parlamentare, în timp ce persoanele care nu erau membri ai Biroului Politic Teritorial urmau, după acest moment, să remită de patru ori valoarea de referinţă ‘X’.
Nu tăia chitanţă şi nu încheia contract de donaţie
Problema ar fi, potrivit DNA, că finanţarea campaniei nu s-ar fi făcut transparent şi legal în sensul că liderul PNL nu a încheiat cu candidaţii-finanţatori contracte de donaţie şi nu a tăiat chitanţă.
“Reprezentantul Organizaţiei de Tineret a PNL Dolj a achitat suma de 5.000 lei, reprezentând diferenţa pâna la suma totală (…) Pentru sumele de bani depuse, nu a primit chitanţă, nici nu a completat contract de donaţie”, este unul dintre exemplele date de procurori în rechizitoriu.
Ce funcţii îşi doreau cumpărătorii
Procurorii dau şi exemplu de funcţii pe care şi le doreau candidaţii-cumpărători. De exemplu, un economist “îşi dorea sa ocupe funcţia de vicepreşedinte al Consiliul Judeţean Dolj, fiind dispus să achite valoarea de referinţa „X” (cei 16.400 de lei – n.r.) multiplicată de patru ori, dar nefiind dorit în aceasta funcţie de către Voicu Mihai Alexandru, astfel că a hotărât „să se mulţumească” doar cu o funcţie de director într-o instituţie publică”.
Un alt exemplu: un viceprimar “îşi dorea un post de conducere în cadrul Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), Administraţiei Naţionale „Apele Române” sau Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (…) A achitat suma de 16.400 lei reprezentând valoarea de referinţă „X” la sediul PNL Dolj uneia dintre secretare, fără să fi primit vreun document privind plata”.
Banii nu erau trecuţi în scripte
În plus, nu s-ar fi respectat nici statutul partidului privind selecţia candidaţilor eligibili potrivit căruia selecţia candidaţilor se făcea prin votul membrilor organizaţiei, nu în funcţie de banii daţi la partid. Sumele nu ar fi fost înregistrate în evidenţele contabile ale partidului şi nu ar fi fost declarate la Autoritatea electorală permanentă. La AEP ar fi fost declarată o sumă mult mai mică.
“Potrivit datelor oficiale predate de PNL Dolj la Autoritatea Electorală Permanentă, această organizaţie a primit donaţii pentru campania electorală aferentă acestor alegeri în sumă totală de 27.500 lei”, se arată în rechizitoriu.
Ar fi falsificat contractele de donaţie declarate la Autoritatea Electorală Permanentă
Potrivit celor de la DNA, pentru sumele de bani declarate la AEP, s-ar fi încheiat în fals contracte de donaţie.
“S-a stabilit că au fost întocmite în fals cu scopul de a justifica o mică parte, respectiv 25.500 lei, din totalul de 290.450 lei, încasat de la membrii organizaţiei în schimbul promisiunii ocuparii funcţiilor pe care şi le doreau”, se arată în rechizitoriu.
Procesul începe la Înalta Curte
Alături de Mihai Voicu, procurorii i-au mai trimis în judecată pe Dan-Lucian-Ştefan Mogoş, fost secretar general coordonator al PNL Dolj, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de folosire a influenţei sau a autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, şi pe Constantin Enea, fost vicepreşedinte al Biroului Permanent Teritorial al PNL Dolj şi reprezentant al SC Coliseum SA, pentru spălare de bani. A fost trimisă în judecată şi SC Coliseum SA, pentru complicitate la infracţiunea de spălare de bani. Dosarul a fost trimis la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Mihai Voicu nu a dorit să comenteze acuzaţiile DNA.
Titlul articolului suna bine, dar continutul e o farsa, ca toata munca mediatizata a DNA. Banii nu mergeau la cineva in particular, ci la partid, pentru materiale electorale. N-or fi respectat statutele, dar nu mi se pare imoral, data fiind polarizarea economica a Romaniei. Stiu, fiecare se gandeste : poate ca niste baieti buni n-au avut loc din cauza astora. Da, dar daca erau baieti buni si fara bani, tot nu-i alegea nimeni fara propaganda electorala.
In alta ordine de idei : asta e coruptia cea mai tare pe care DNA a gasit-o la PNL-isti ? Eu as fi curios sa stiu pe cine a deranjat Gigel asta, sau poate trebuiau sa-l ancheteze pe vreunul de la PNL si-a picat magareata pe necunoscutul asta (in conditiile in care toti babanii au imunitate).
@Dumitru Se mai adauga la asta si procesul Olgutei Vasilesc ca a cerut unor firme care aiu adesea bani de la primarie sa varuiasca pe banii lor niste blocuri mai la strada sa arate bine…unde au turnat-o niste locuitori care nu voiau varuiala…un caz ambiguu de tot, ca toti primarii mai pot indemna firmele sa doneze, mai ales daca sunt firme client care iau adesea bani, si nu vad de fel care e prejudiciul, pentru cine- si care e folosul necuvenit? o vor vota aia pe Olguta? pai nu, dovada ca au chemat DNA ca i-au deranjat schelele. In cazul cu Misu Voicu, sigur ca a cumpara o pozitie in administratie nu e Ok, ca ne trebuie un sistem pe merit, chiar si in partid, si vedeti ca sunt 2 criterii, banii si munca la partid, deci competenta chiar nu exista- dar- mare coruptie? Nu. Si cum astia sunt PNL si PSD la Craiova, oras notoriu corupt, ori chiar in rest am rezolvat cu coruptia la Craiova, ori…nu avem ce face, dar nu le lasam la votantiid e acolo nici o alternativa. La ultimele alegeri pe locul trei a iesit partidul oamenilor liberi din Tg Mures si pe locul 4 de abia USR…
PLANGERE PENALA
Prin declaratiile facute dl. Dumitru Iliescu, fost sef al SPP, arata ca are cunostinta de acte de mare coruptie efectuate de oameni de afaceri francezi si demnitari ai statului roman, informatii pe care refuza sa le prezinte conform legii organelor abilitate ci le foloseste in scop de santajare a ambasadorilor.