Mihai Goțiu

Dezmăț cu snowmobile în Parcul Național Munții Rodnei (video). A fost sesizată Garda de Mediu

Snowmobile în Parcul Național Munții Rodnei

În vreme ce directorii mai multor parcuri naționale administrate de Romsilva fac concurs de like-uri pe Facebook la postarea în care Regia Națională a Pădurilor anunță că ne dă în judecată, în Parcul Național Munții Rodnei (administrat tot de Romsilva), e dezmăț cu snowmobile. Și imaginile și filmările surprinse de Daniel van Soest arată că nu e un incident izolat, ci o practică ilegală, vândută ca ”pachet turistic”, tolerată (dacă nu chiar încurajată) de administrația parcului național!

”Am fost martor la un dezmăț: tot parcul național răvășit de motoschiuri”, arată într-un articol, publicat pe Republica, Daniel van Soest, cunoscut și ca ”olandezul de la Cârlibaba”,sub titlul ”Parcul Național Munții Rodnei, sat fără câini pentru turiști. Au rânjit când le-am spus că încalcă legea”.

România Curată l-a contactat pe Daniel van Soest, pentru a-i cere permisiunea de a publica fotografii și filmările martor, precum și fragmente din comentariul de pe Republica. În urma discuțiilor avute, acesta a luat decizia de a sesiza Garda de Mediu. România Curată va solicita clarificări de la Administrația Parcului Național Munții Rodnei (asigurată de Romsilva), cu privire la măsurile luate pentru a preîntâmpina, respectiv pentru a stopa această practică. De asemenea, vom transmite o sesizare și către Corpul de Control al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP).

Potrivit ar. 53, alin (2), lit. m), din OUG 57/2007, accesul neautorizat cu motociclete, ATV-uri, sănii cu motor, autoturisme sau alte tipuri de autovehicule, pe suprafața ariilor naturale protejate constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru persoane fizice și de la 30.000 lei la 60.000 lei pentru persoane juridice. Responsabilitatea pentru a controla, sancționa și stopa asemenea fapte aparține Gărzii de Mediu, administrației ariei naturale protejate și autorități centrale pentru protecția mediului (MMAP).

Fragmente din articolul publicat pe Republica

”De când am plecat de la stația de sus a telescaunului mi-a devenit clar că nu o să fiu chiar singur. M-a depășit un grup de snowmobile, dar totuși nu eram pregătit pentru ce mă aștepta. Ca să mă înțelegeți – și eu sunt schior pasionat, îmi place viteza, și cumva înțeleg si farmecul de a conduce un snowmobil, dar – eu urăsc zgomotul în natura, aici mă doare. Pentru că după câțiva kilometri, traseul ajunge la intrarea în parcul național. Aici scrie clar că accesul motorizat este strict interzis, dar abia aici începea distracția: nu s-a oprit nicio urmă la pancarta cu regulile parcului! Din contră – de aici se împrăștia o pânză uriașă de mii de urme peste toți versanții, dovadă că în câteva zile, adică după ultima ninsoare, pe aici au trecut sute de snowmobile. Iar peste dovada urmelor tăcute se auzea încontinuu, mai de departe sau mai de aproape, sunetul mai multor echipe de motoschiori – împotmolindu-se, accelerând zgomotos, din pură plăcere de a fi în natură.

(…) Le-am promis că scriu un articol. Măcar am iluzia că pot adresa problema. Pentru că Parcul Național Munții Rodnei, ca și altele, e ca un sat fără câini. Am mai scris despre tăierea pădurilor în Munții Rodnei și despre accesul blocat de firmele care exploatează ilegal în parc. Am mai vorbit cu prietenul meu, profesor universitar Marcel Mîndrescu, care și-a făcut doctoratul în Munții Rodnei, despre faptul că a fost membru al consiliului științific al parcului până l-au scos de acolo pentru că (între altele) a comentat că strângerea de fructe de pădure și ciuperci nu este legală într-un parc național (link). Despre faptul că i-au interzis accesul în parc, până a câștigat în instanță drepturile înapoi. Administratia parcului arată un tipar cinic de interese comerciale și dezinteres față de natură și legile care sunt desemnate să o protejeze. Cu cireașa de pe tort – dezmățul la care am fost martor ieri: tot parcul național răvășit de motoschiuri.

Când am coborât am vrut să mă iau de un grup de așa-ziși sportivi montani motorizati, dar spre uimirea mea majoritatea erau străini. Cu mașini cu platforme au venit din Cehia, Slovacia și Polonia. Nu că nu au munți acolo, dar acolo există reguli. Ei vin în România pentru că aici se poate face ce vor, pe seama noastră. Când i-am confruntat cu faptul că ce fac ei și aici este ilegal, au rânjit larg.

(…) Eu, ca de obicei, am câteva sugestii. Aș ruga-o pe doamna directoare a Parcului Național Munții Rodnei să se retragă din funcție după o asemenea serie de eșecuri și să facă loc pentru cineva profesionist și pasionat de natură. Și aș apela la doamna Diana Buzoianu, ministrul Mediului, să scoată administrația parcurilor naționale imediat de sub direcția Romsilva și să schimbe structura organizatorică în așa fel încât parcurile naționale să devină direct sub ordinea Ministerului Mediului. Nu e normal să lăsați parcurile naționale să fie administrate de Romsilva, mai ales dacă v-ați dat seama de problemele grave cu care v-ați întâlnit acolo. Nu poți pune lupul pază la oi!”.

Comentariul integral, aici (clic)

Cu ce se ocupă Romsilva, când în PN Munții Rodnei, pe care îl administrează, e dezmăț cu snowmobile:

Romsilva ne dă în judecată, după dezvăluirile legate de concursul pentru funcția de director general

 

 

Romsilva ne dă în judecată, noi continuăm investigațiile:

EXCLUSIV: Drumul putred al hoților de lemne. Uite ce au făcut cu milionul de euro de la Romsilva

Citește și:

Romsilva like Romsilva. Cine apreciază că regia de stat ne dă în judecată. De la controversații directori Romsilva, la prietenii imobiliarilor, șefi PSD ori organizații PNL

Vom reveni pe acest subiect. Dacă vrei să rămâi la curent, abonează-te, acum, gratuit, la newsletter-ul investigațiilor de mediu Verde Curat:

 


Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *