Stenogramele Blejnar-Basescu-Udrea dezavaluie legaturile subterane
dintre politicieni si institutiile statului, institutii care ar trebui
sa functioneze independent. Intrebarea este daca plecarea lui Blejnar
din fruntea Fiscului a schimbat ceva. Inlocuitorul sau, Serban Pop a
fost instalat tot pe criterii politice (promovat de fosul premier Calin
Popescu Tariceanu) si nu are nicio actiune notabila in ultima vreme. In
tot acest scandal, se pare ca a fost uitata opinia cetateanului. Romania
curata va invita sa va spuneti parerea despre cum ar trebui reformat
Fiscul si ce masuri sunt necesare pentru a elimina influenta
politicienilor.
Reamintim ca dosarul în care sunt inculpaţi fostul şef al ANAF, Sorin
Blejnar şi consilierul acestuia, Codruţ Marta, conţine interceptări
spectaculoase care s-au scurs în redacția portalului de business money.ro. De departe, cea mai spectaculoasă este cea în care Sorin Blejnar vorbește la telefon cu președintele Traian Băsescu, în 2010.
Este o premieră absolută ca într-o interceptare să apară numele
președintelui unei țări care vorbește cu șeful Fiscului despre datoriile
pe care statul român le are de recuperat de la kazahii de la
KazMunaiGaz, companie care a preluat Rompetrol. În acea stenogramă,
președintele îi cere lui Blejnar să fie atent la strategia kazahilor
care urmau să plătească statului 54 de milioane de euro. “Sorine, ai grijă să nu dăm de belea!”, îl avertiza Traian Băsescu pe Blejnar.
Într-o altă interceptare telefonică, Blejnar vorbea cu Elena Udrea și o întreba ce să facă cu “alea” și cui să le distribuie: ciocolată, zahăr etc. În altă stenogramă, Sorin Blejnar vorbește cu Codruț Marta despre un posibil ofițer acoperit la OMV care le provoacă doar “belele”, iar tot din același dosar, primarul Brașovului, poreclit ZEUS, vorbește cu un deputat despre un contract cu dedicație pentru un cablist.
Preşedintele Traian Băsescu şi Elena Udrea au fost interceptaţi în
dosarul în care este cercetat fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar. Este
pentru prima dată când se vorbeşte despre interceptarea unui şef al
statului, aflat în funcţie în România. Citește STENOGRAMA discuției telefonice aici.
Elena Udrea a fost înregistrată când vorbea la telefon cu Sorin
Blejnar, şeful ANAF de la acea vreme, care o întreba “ce face cu alea”,
iar Udrea voia să știe dacă are “lista” şi unde dă el acele lucruri,
prin ordin. Citește STENOGRAMA discuției telefonice aici.
Dosarul în care sunt inculpaţi fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar şi
consilierul acestuia, Codruţ Marta, conţine şi 20 de note de redare a
convorbirilor primarului din Braşov. Într-una dintre acestea George
Scripcaru, care avea numele de cod ZEUS, poartă o discuţie cu un
parlamentar, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, pe tema reţelelor
subterane de comunicaţie. Citește STENOGRAMA discuției telefonice aici.
Două dintre cele 56 de volume ale dosarului evazioniştilor cu
combustibil de la Braşov conţin exclusiv convorbirile telefonice ale lui
Sorin Blejnar. Fostul şef al ANAF este în continuare cercetat de DNA
pentru trafic de influenţă, întrucât mai multe convorbiri interceptate
în acest dosar conduc la ideea că ar fi comandat subalternilor săi fie
stoparea, fie declansarea unor controale. Citește STENOGRAMA discuției telefonice aici.
Sorin Blejnar, fostul șef al ANAF mai apare într-o interceptare în
care îl șantaja pe șeful Vămii Albița, Emil Bordeianu. Acesta se afla în
București și avea o problemă cu comisionarii din vama vasluiană care nu
mai vroiau să presteze gratuit. Interceptarea se află în dosarul lui
Blejnar de la Tribunalul Brașov. Citește STENOGRAMA discuției telefonice aici.
Discuţiile dintre preşedintele Traian Băsescu şi fostul şef al ANAF
Sorin Blejnar au vizat recuperarea datoriilor către stat ale companiei
Rompetrol, în contextul în care combaterea evaziunii fiscale şi
colectarea creanţelor la bugetul de stat au făcut obiectul unei hotărâri
CSAT din 28 iunie 2010. Citește replica Preşedinţiei cu privire la acest subiect.
Stenogramele Blejnar-Basescu-Udrea releva deci legaturile subterane dintre politicieni si institutiile statului, institutii care ar trebui sa functioneze independent. Intrebarea este daca plecarea lui Blejnar din fruntea Fiscului a schimbat ceva. Inlocuitorul sau, Serban Pop a fost instalat tot pe criterii politice (promovat de fostul premier Calin Popescu Tariceanu) si nu are nicio actiune notabila in ultima vreme. In tot acest scandal, se pare ca a fost uitata opinia cetateanului.
Ce ne dezvaluie stenogramele
– Presedintele Traian Basescu discuta destul de des cu seful Fiscului la telefon pe probleme care nu erau de competenta Administratiei Prezidentiale.
– Blejnar cere sfaturi presedintelui, desi el ar fi trebuit sa se consulte cu superiorul sau direct, ministrul de Finante, sau eventual cu primul-ministru.
– Traian Basescu a mintit in 2011 cand a spus ca nu il cunoaste pe Sorin Blejnar (“Pe Blejnar nu-l cunosc. Nu-l cunosc. Inteleg ca a fost numit, ca e tehnician, n-a fost in partid. Habar n-am de unde vine Blejnar. Nu-l cunosc, de asta nu ma pot pronunta daca este un om atins de coruptie”, a spus seful statului intr-un interviu acordat TVR).
– Ministrii, oameni politici si chiar magistrati au intervenit pentru a impiedica controale ale Fiscului si pentru a numi apropiati in functii de conducere de la ANAF.
Romania curata va invita sa va spuneti parerea despre cum ar trebui reformat Fiscul si ce masuri sunt necesare pentru a elimina influenta politicienilor.
ARC are si o sugestie: seful Fiscului ar trebui ales in urma unui concurs, exemplul fiind Agentia Nationala de Integritate, unde rezultatele sunt bune tocmai pentru ca presedintele acestei institutii nu depinde de factorul politic.
Sa fim seriosi asta este doar partea vizibila a caracatitei. Trebuie sa apreciem curajul procurorului care a lasat aceste stenograme in dosar, indiferent ca a vrut sau nu sa ii faca rau lui basescu. Pt noi este important sa vedem cum se manifesta politicienii, asa ca sa nu mai avem iluzii (cei care le mai aveau).
Se simte altfel.
In opinia mea, cea mai semnificativa este o convorbire nementionata de d.-voastra, cea cu cocos (sotul madamei ministru, la acea vreme). Neavand cultura financiara, operez cu indivizi, separat si apoi in ansamblu interactionari.
La intrebarea asta cel mai bine pot raspunde datele financiare ale statului: se colecteaza mai mult la buget? evaziunea fiscala e in scadere? Un raspuns credibil il poate da si mediul de afaceri “nepartinic”, capitalistii de stat si de partid sigur pling dupa vechea conducere ANAF.
Caracatita clientelara transpartinica o fi luat o pauza acum, inainte de alegeri, dar isi poate reveni oricind. Oricum, “performanta” lui Blejnar va fi greu de atins de succesorii sai.
Intr-un stat normal stenogramele “Blejnar et comp” aparute de-a lungul timpului ar fi cutremurat tot sistemul politic, la noi sint considerate doar “benigne”.