La ce bun un drum dacă nu e pavat cu bune intenţii şi fonduri europene? Cu gândul la aceste drumuri, s-au umplut hărţile de asfalt şi, proporţional, a crescut şi valoarea clienţilor de partid că de! clientul nostru, stăpânul nostru. Nu întâmplător marii finanţatori câştigă licitaţiile şi inimile politicienilor la putere. E drept că pentru asta trebuie să fiarbă bine asfaltul fiecărui kilometru de şosea în cazane şi să-şi aburească susţinătorii politici cu mirosul de catran. Dar politicienii au plămânul gros şi sunt imuni la toxine, că doar generează atâtea, iar legea patinează fără spor pe şoselele alunecoase.
Reţetele prin care drumurile sunt scoase la produs pe centuri, şosele şi autostrăzi sunt arhicunoscute, dar cei care le aplică nu se mai satură de ele. Se începe cu o licitaţie câştigată de o mare firmă care subcontractează lucrările către diverse firme de buzunar, unul suficient de mare să înghită zeci de kilometri de autostradă. Cu ajutorul marii debandade cadastrale, aleşii locali au căpătat puteri magice şi pot cu uşurinţă să-ţi capteze atenţia cu dreapta pentru a-ţi lua banii cu stânga. Sau invers, în funcţie de platforma electorală. Îi ajută, în mod natural, faptul că parlamentarii sunt, conform legii electorale, oamenii locului, mereu prezenţi în miezul evenimentelor sau al listelor de plată. Doar aşa îţi poţi asigura o bună reprezentare parlamentară.
Într-un univers care se supune fizicii relativiste, spaţiul autostrăzilor începe să fie relativ şi să se curbeze, distanţa dintre două puncte nemaifiind linia dreaptă, ci serpentinele stabilite de dezvoltatori, constructori de drumuri, politruci şi membrii ai guvernului, adică cercul dependenţilor de asfalt care, în sevraj, cer doze tot mai mari de bani. Nu degeaba se spune că dacă mângâi un cerc, el devine vicios.
Zilele trecute, lucrările la autostrada Arad-Nădlac au fost sistate după doar o săptămână pentru că ţăranii din afara zonei pe unde ar fi trebuit să treacă autostrada s-au pomenit cu camioanele constructorilor de drumuri pe tarlalele lor sănd de zor temelia noii autostrăzi. Traseul iniţial a suferit o dilatare de circa doi kilometri, curbându-se prin gospodăriile oamenilor, departe de planul trasat pe hârtie şi aprobat de ministrul transporturile. Cum care ministru? Doamna Boagiu, cea care promitea în iulie că lucrările la această autostradă vor începe în august. De fapt, lucrările au început cu două luni întârziere şi par să aibă alt azimut. Nu se ştie prin ce mister, harta autostrăzii s-a schimbat faţă de proiectul semnat şi parafat în 2009.
Trebuie să fie vorba despre mulţi mulţi bani, de vreme ce un kilometru de autostradă, chiar şi-aşa meschin, de două benzi, ca în România, costă zeci de milioane de euro. Localnicii din zona afectată de deviaţia bruscă a autostrăzii spun că au fost călcaţi prin vară de agenţi imobiliari bine informaţi care aveau şi banii şi voinţa să le cumpere tarlalele. Nu ştim dacă aveau pur şi simplu o intuiţie de aur despre devierea autostrăzii de la planul convenit ori primiseră informaţii preţioase de la iniţiaţi.
Politicienii locali se învinuiesc reciproc că ar fi cules uzufructul de pe tarlale, redesenând harta rutieră a judeţului. Se pare că s-a ajuns, în final, la despăgubiri fabuloase (40 000 de euro pe hectar de teren agricol extravilan) pentru tărâmuri imaginare, care nu există decât în hârtii şi în conturile politrucilor, însă adevărul nu-l ştie nimeni pentru că procuratura, altminteri degrabă vărsătoare de sânge nevinovat, nu s-a autosesizat iar presa este scoasă cu torţe din sălile de şedinţă ale consiilor locale şi judeţene.
Chiar în zilele în care se semna pentru executarea acestui tronson de autostradă (în vara lui 2009), erau arestate mai multe persoane şi personaje din lumea bună şi cea interlopă din Călăraşi şi Ilfov. E vorba despre fostul şef al cadastrului, un fost prefect de Călăraşi, un viceprimar din comuna Cernica şi alte persoane bine informate, 12 în total, care ar fi emis titluri de proprietate false şi ar fi luat bani buni pentru vreo 20 de hectare de teren din vecinătatea Autostrăzii Soarelui. E vorba despre o construcţie infracţională de patrimoniu, care reflectă cât de bine ştiu românii să se organizeze când au un ethos comun. Puţini kilometri din această autostradă nu au produs dosare penale şi poteci de aur către paradisurile fiscale.
Sistemul merge ca uns în toată ţara şi toată lumea este mulţumită. Nu e de mirare că la noi kilometrii drumurilor sunt mai lungi şi mai subţiri ca în alte părţi.
Şi, cu toate că asfaltul se întinde ca untul pe pâine, repede şi subţire, România nu a reuşit să producă mai mult de o sută de kilometri de autostradă în ultimii şase ani. Restul e hârtie, cum ar spune poetul. De fapt între 2005 şi 2010 au fost făcuţi 89 de kilometri care au costat 2,3 miliarde de euro, de parcă ar fi fost placaţi cu cristale Swarovski. E o discuţie care deja a început să-i facă să caşte de plictiseală pe miniştri şi politicieni- aceea referitoare la preţul unui kilometru de asfalt de proastă calitate, plesnit şi găurit din primele zile de existenţă. Este cert că acest kilometru atârnă şi mai greu, pentru că de el stă agăţată mafia terenurilor care ciuguleşte mărunţişul de pe marginea autostrăzilor. Dar a vorbi din nou şi din nou despre corupţia şi complicităţile la nivel înalt care trasează din balon drumurile patriei a devenit o platitudine şi un semn de lipsă de imaginaţie. Toată lumea ştie că se fură, aşa cum se fură la licitaţiile publice, la atribuirea şi cheltuirea fondurilor europene sau la stabilirea preţului în cazul resurselor monopol de stat, unde funcţionează carteluri care impun cel mai mare preţ pentru cele mai proaste servicii.
Construcţia cu încetinitorul a unor şosele pentru care, după cum se pare, banii au fost cheltuiţi înainte să fie alocaţi reprezintă, desigur, un caz de corupţie însă atât de vast, că nu ştii unde începe şi unde se termină. În jos este acoperit de aburii sulfuroşi ai asfaltului iar sus se pierde în perdelele de fum ale autorităţilor. Nu e greu să vedem care sunt personajele: sunt cei care au ştiut să scoată bani din reîmproprietăriri şi din exproprieri, din retrocedări şi din renaţionalizări, din pavaje şi borduri, cei pentru care se fac legi şi licitaţii, hotărâri de guvern şi norme metodologice, supravieţuitorii asteroizilor care au omorât dinozaurii comunişti, dar au conservat gândacii acelei perioade. Pe mulţi îi regăsim nu doar pe lista aleşilor, ci şi pe pagina de gardă a dosarelor Direcţiei Anticorupţie, unde semnează romane-fluviu, că de aceea sunt pescuitori în apele tulburi ale politicii.
Pentru a face economii cu distribuţia actoricească, în piesa corupţiei mulţi sunt siliţi să joace roluri duble, să fie în acelaşi timp corupţi şi anticorupţi, îngeri şi demoni, lideri politici şi lideri de mafie, într-un complicat joc de oglinzi. Românul plăteşte diferite impozite şi taxe pentru construcţia unor drumuri care nu duc nicăieri pentru că nu există. Cu toate acestea, sunt afacerea ideală: generează bani, locuri de muncă şi discursuri politice, pavând drumurile către un nou mandat. Politicienii ar trebui să ştie, însă, că drumurile cu pricina au dublu sens iar cel care toarnă asfalt pregăteşte nu doar drumul care duce înainte, ci şi pe cel care te întoarce înapoi.
Cum ar putea sa se grabeasca si cum ar oferi contracte mai multor firme? Concurenta ar grabi lucrurile si ar subtia veniturile dobandite usor cu statul ale firmelor care primesc contracte cu dedicatie.