Deputatul PSD de Braşov Ion Ochi a fost trimis în judecată sub control judiciar pentru abuz în serviciu şi luare de mită, acte de corupţie pe care le-ar fi săvârşit în 2011, în perioada în care era vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Braşov. Alături de Ochi a fost trimis în judecată, în acelaşi dosar, şi primarul comunei Prejmer, Şerban Toderică, cercetat pentru complicitate la abuz în serviciu, dar şi Viorel Costea, şef al Direcţiei Administrarea Drumuri şi Poduri din cadrul CJ Braşov şi Nicolae Blaga, director al Serviciului de Administrare Drumuri din CJ Braşov. În dosar este implicat şi directorul general Conforest SA,Dorin Cristian Nica, pentru dare de mită şi complicitate la abuz.
Potrivit rechizitoriului întocmit de DNA, în 2011, în perioada când era vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, actualul deputat Ion Ochi i-a încredinţat direstorului SC Conforest SA execuţia unor lucrări la drumul judeţean DJ 112 D, care face legătura între Prejmer şi Lunca Câlnicului. Prin aceasta, Ochi ar fi urmărit atât obținerea unor foloase materiale necuvenite, cât și capital electoral pentru alegerile parlamentare care urmau să se desfășoare în toamna anului 2012 (alegeri în urma cărora a și devenit deputat).
„Aceste lucrări au fost efectuate în proporție de aproximativ 60% în perioada noiembrie-decembrie 2011, fără să existe vreo cerere din partea CJ Brașov, fără a exista vreun contract, fără specificații tehnice și fără supraveghere din partea unui diriginte de șantier. Lucrările executate necorespunzător nu au fost finalizate, iar în prezent drumul județean respectiv se află într-o stare comparabilă cu cea anterioară reabilitării, fiind necesare, potrivit estimărilor, aceleași reparații. Pentru a crea o aparență de legalitate și pentru a putea justifica decontarea și plata lucrărilor, firma lui Nica a participat la o procedură formală de achiziție publică, context în care, la cererea lui Ioan Ochi, comisia de evaluare a ofertelor a declarat câștigătoare societatea omului de afaceri cu un punctaj maxim, deși oferta depusă nu a fost în realitate analizată. Mai mult, Ion Ochi i-a determinat pe ceilalți participanți care au contestat procedura licitației să-și retragă contestațiile formulate. Comisia de evaluare a ofertelor, din care au făcut parte și inculpații Costea Viorel și Blaga Nicolae, a fost constituită la data de 12 ianuarie 2012, printr-o dispoziție a președintelui Consiliului Județean Brașov”, se arata in rechizitoriu.
În schimbul atribuirii contractului respectiv, inculpatul Ochi Ion a pretins omului de afaceri Dorin Nica să cumpere materialele necesare (agregatele minerale) de la firma sa, lucru care s-a și întâmplat ulterior. Mai mult, plățile către această firmă, totalizând 430.238,83 lei, au fost făcute doar după ce societatea lui Dorin Nica a primit banii de la CJ Brașov.
În același context, pe 2 aprilie 2012, Ion Ochi, împuternicit de președintele CJ Brașov, a semnat un contract pentru executarea unor lucrări deja efectuate. În cursul aceleiași luni, Ochi l-a determinat pe dirigintele de șantier, Tăutu Neculai, cercetat acum în libertate, să semneze documentația întocmită de SC Conforest SA, situații de lucrări și centralizatorul aferent lunii respective, în care erau specificate sumele care au stat la baza emiterii facturii în valoare de 2.507.444,30 lei, ce reprezenta peste 56% din valoarea totală a contractului, prezentată și decontată ulterior de CJ Brașov.
Şerban Toderică, primarul care a încheiat mandatul la PSD şi s-a mutat la PDL
Pe parcursul anului 2012, în fața refuzului inițial de decontare al președintelui CJ Brașov, dar și pentru a evita plata unor penalități de către firma omului de afaceri, contractul a fost prelungit succesiv prin 4 acte adiționale, ultima dată la 28.09.2012, fără un termen exact. Aceste acte adiţionale au fost susţinute de primarul comunei Prejmer, Şerban Todorică, la acea dată membru al PSD, dar între timp trecut, înaintea alegerilor din 2012, la PDL.
Până la acea dată, lucrările respective nu au fost finalizate și nici recepționate, suferind deteriorări semnificative din cauza modului necorespunzător de execuţie.
Camera Deputaţilor a dat aviz negativ cererii DNA de arestare preventivă a lui Ion Ochi
DNA a pornit cercetarea lui Ioan Ochi în luna aprilie, când procurorii anticorupţie au cerut Parlamentului să încuviinţeze arestarea preventivă a deputatului PSD Braşov. Deşi Ion Ochi a spus încă de acum două luni că se pune la dispoziţia anchetatorilor, cererea DNA de încuviinţare a arestării lui Ochi a primit aviz negativ din partea Camerei Deputaţilor.











