Dacă azi ar avea loc alegeri, PDL ar obţine circa 31% din voturi, mi-a spus recent un lider al acestui partid. Nu părea că omul dorea să-mi vândă o porţie de propagandă. El mi-a citat dintr-un studiu realizat de Vasile Dâncu, din care ar fi reieşit că una răspund oamenii acum, când sunt întrebaţi care este intenţia de vot, şi alta ar face dacă s-ar afla în cabina de vot.
Poate că studiul lui Dâncu era prea optimist. Poate că PDL n-ar obţine 31% din voturi, ci doar 25%. Cert este că până şi în sondajele institutului de casă al lui Dan Voiculescu, intenţia de vot pentru PDL a crescut de la 13% la 17%. Asta este o ştire proastă! Pentru că prima concluzie pe care o va trage elita acestui partid este:se poate şi aşa! Emil Boc, Adriean Videanu, Vasile Blaga îşi vor spune că, iată, electoratul este alături de ei, chiar dacă guvernul a luat măsuri dure, dar justificate de criza economică. Cei preocupaţi şi enervaţi că un soi de doamnă Şoric a ajuns director la Biblioteca Centrală Universitară, că dosarele de corupţie ale unor parlamentari PDL sunt blocate în parlament exact ca pe vremea lui Adrian Năstase, că primarii democrat-liberali sunt mână în mână cu mafia locală şi cu poliţiştii corupţi nu vor îndrăzni să voteze cu PSD şi PNL. De ce să te apuci să reformezi PDL şi să-i promovezi pe Cristi Preda sau Monica Macovei dacă partidul se descurcă foarte bine avându-i la conducere pe Ioan Oltean sau Cristian Boureanu?
Bine zicea Boureanu: cercurile intelectuale de la Bucureşti s-au rupt de masa partidului. Şi avea perfectă dreptate, pentru că alde Antonie Solomon şi Gheorghe Ştefan vor duce PDL la o nouă victorie, în 2012, nu aşa-zişii reformişti!












Da, numai c-or sa piarda. Pe mina lui Dancu nu a cistigat nimeni pina acum. La ora asta nu mai avem nici un institut profesionist si independent de sondaje. daca a mai ramas din vreunul, spre exemplu CURS, atunci au toti grija sa nu comande sondaje de la ei.
Primul motiv pentru care PDL o va abandona pe Monica macovei este ca ceea ce face ea ii afecteaza si pe cei din acest partid, in egala masura ca si pe cei din celelalte partide: lupta anticoruptie.
Cam tarzie constatarea. Monica Macovei a fost de mult timp abandonata de PDL. Trimiterea ei la Brouxelles a fost doar inceptul izolarii ei. Nici pe departe nu a fost un cadou pentru activitatea sa, ci un inceput al “abandonarii” sau scaparii de ea.
Nu va faceti probleme de Cristi Preda, el linge in continuare si mai abitir,turul pantalonilor
marinaresti de la Cotroceni, nu are nimic cu REFORMA, face ce in continuare ce i s-a cerut .
Doamna Macovei in schimb ne-a inselat CU REFORMA de la inceputul carierei sale, dar s-a colorat portocaliu-albastru facandu-se PD-L-ista. Ea nu face nici bine, nici rau in PD-L , asa ca i se pregateste un loc de parcare mai putin european decat cel de la PE.
Scrieti si ceva de tipul “De ce electoratul roman va abandona la alegeri PD-L -ul”.