Acesta nu este un alt articol despre cât de bine sau cât de rău este că David Popovici și-a luat Porsche de peste 150.000 de euro.
A fost plin zilele astea de postări și articole care au împărțit țara în două pe acest subiect, în condițiile în care “Tăticul Clorului” nu ocupă vreo funcție publică, nu are obligații de raportare față de societate și nici nu trebuie să dea socoteală cuiva cum face banii și pe ce îi dă. Este persoană publică, însă nu trebuie să depună declarații de avere periodice.
Că este un simbol și că reprezintă un model în special pentru tânăra generație este adevărat, dar asta nu cred că îl obligă în vreun fel pe David Popovici să adopte un stil de viață frugal. Iar acum, fie vorba între noi, dacă la 20 de ani ați fi străpuns apa cu 2 metri pe secundă și ați fi câștigat, în urma performanțelor obținute, multe sute de mii de euro într-un an, nu ați fi fost tentați să vă doriți o accelerație rapidă și pe șosea? Am dubii serioase că v-ați fi gândit deja la un fond de pensie. Iar CTP și alții ca el trebuie să înțeleagă că fiecare își trăiește viața cum dorește, atâta vreme cât face banii cinstit. Unii mai frugal, alții mai cu dare de mână.
Dar aleșii noștri ce mașini conduc, când și le-au luat și din ce?
Ceea ce surprinde și cred că ar trebui să fie o primă lecție pe 2025 este cât mult interes a stârnit achiziția făcută de o persoană privată (în sens de persoană fără obligații de raportări publice) în comparație cu preocuparea românilor pentru averea și evoluția economică a celor pe care i-au ales în 2024. Chiar așa, ar fi foarte interesant să vedem de la ANI o statistică privind numărul de accesări a declarațiilor de avere la alegerile locale, la europarlamentare, la parlamentare și apoi la prezidențiale. Și mai ales dacă au fost urcate în timp util declarațiile, mai ales că am primit numeroase semnale contrare.
De ce nu discutăm cu același patos și pe marginea averilor miniștrilor, parlamentarilor, primarilor, aleșilor de la toate nivelurile statului? De ce nu îi luăm la puricat și pe ei, mai ales că aceștia au datoria de a da socoteală pentru ceea ce acumulează anual și pentru proprietățile pe care le dețin ori dobândesc pe parcurs? În cazul mașinilor, veți avea surpriza să constatați că mulți politicieni conduc mașini împrumutate de diverși. De ce și pentru ce, abia astea sunt întrebările care contează. Nu dacă David Popovici trebuie sau nu să își ia bolid.
Un exercițiu de început de an
Eu cu gândul ăsta am rămas în urma acestui prim subiect public din 2025 și provocarea mea către toți cei care citiți acest articol este să intrați pe site-ul Agenției Naționale de Integritate, să căutați declarațiile de avere și de interese ale celor care vă reprezintă la nivel local sau național, să ne spuneți dacă le-ați găsit și ce probleme sau lucruri suspecte identificați în ele.
Iar dacă aveți timp, să zicem vreo jumătate de oră, puteți face un exercițiu cu care să vă lăudați prietenilor și eventual să faceți și un bine societății. Să luați un personaj politic, să descărcați declarațiile din ultimii ani și să vedeți dacă averea a evoluat liniar sau galopant. Iar dacă descoperiți un caz aparte, vrem să îl auzim și să îl publicăm.
Serios, nu de alta, dar tocmai au depus jurământul 465 de parlamentari dintre care peste jumătate se află la primul mandat, așa că avem ce analiza dincolo de mașinile unui superstar sportiv. O vom face și noi, dar nu ne-ar strica ajutor din partea unor voluntari atât interesați de averile altora.
Închei cu o adaptare a descrierii pe care David Popovici a folosit-o la fotografiile în care și-a prezentat noua achiziție pe Instagram: “Ceea ce nu tragem la răspundere la timp, nu tragem la răspundere niciodată”.
Porsche











