Încercând să își justifice absența de la Cotroceni, acolo unde trebuia să se întâlnească cu președintele Klaus Iohannis pentru medierea presupusului conflict dintre BNR și Guvern, premierul Viorica Dăncilă a declarat la România TV că “nu suntem la şcoală ca să vină domnul profesor şi să ia elevii de urechi“.
Așadar, pentru doamna Dăncilă, o persoană neconflictuală autodeclarată, pare perfect normal ca elevii care intră în colimatorul profesorilor să fie trași de urechi, deci agresați fizic.
Cum o astfel de declarație nu putea scăpa netaxată de structurile reprezentantive ale tinerilor, Asociația Elevilor din Constanța (AEC) a ieșit cu un comunicat în care “condamnă declarațiile făcute seara trecută la un post național de televiziune de către doamna prim-ministru a României Viorica Dăncilă”.
Considerăm extrem de grav faptul că în anul 2018 șeful guvernului promovează public atitudini care ne aduc aminte de vremurile de mult apuse. Conform art. 6, alin. (2) din Statutul Elevului “Elevii au dreptul la respectarea imaginii, demnității și personalității proprii.”, fapt ce interzice din start orice comportament care poate aduce atingere integrității fizice sau psihice a elevilor, mai ales din partea profesorilor, persoane care ar trebui să le deschidă perspectivele, să îi determine să îndrăznească, să își asume riscuri. Or, acestea nu se pot cultiva prin instituirea unei culturi a fricii. Suntem de părere că respectul este ceva ce se capătă prin fapte, nu prin impunere.
Îi solicităm doamnei prim-ministru Viorica Dăncilă să le ceară public scuze elevilor din România. Atâta timp cât persoanele de la conducerea țării fac afirmații de genul acesta, considerându-le normalități, nu ne putem aștepta la o schimbare a paradigmei în educație, cu atât mai puțin la o adaptare a sistemului de învățământ, alături de mentalitățile care îl constituie, la cerințele și așteptările secolului al XXI-lea.
Această propoziție este o gafă de un milion de ori mai mare decât orice altă greșeală gramaticală repetată și multiplicată obsesiv în spațiul public. De ce? Pentru că validează ca fiind normală o atitudine care trebuie să dispară din arsenalul profesorilor ce încă o mai practică, nicidecum să fie exprimată ca o realitate de necombătut de însăși persoana care ocupă funcția de șef al Guvernului României.
Bravo, AEC!













Dancila vorbea de scoala pe care a facut-o ea. Ca exact ca Vucea se purta Iohannis
Iar elevii de azi sa isi ceara scuze ca nu stiu tabla inmultirii si inca o groaza de lucruri.
Cu prostul nescolarizat. Te lupti putin si ai scapat. Dar duci o lupta colosala, Cu prostul care are scoala!