UPDATE: În urma sesizărilor cetățenilor și ale organizațiilor de mediu, marți, s-au deplasat pe teren reprezentanți ai ANANP, Jandarmeriei, Gărzii de Mediu și ai Direcției Silvice Argeș. Voi reveni cu informații.
Știrea inițială:
Imaginile publicate, săptămâna trecută, de un localnic din comuna Corbeni (jud. Argeș), Corneliu Ion Turcu, cu un boldoexcavator care s-a apucat să ”deschidă” drum prin două arii naturale din Munții Făgăraș, taman printre bujorii de munte, i-au alertat pe activiștii de mediu.
După ce fotografiile cu măgăoaia printre bujorii de munte au devenit publice pe Facebook, lucrările s-au oprit, dar autoritățile s-au mobilizat în reluare. Din discuțiile pe care le-am avut, ieri (luni), cu localnicul care a sesizat distrugerile, înțeleg că doar astăzi (marți), reprezentanții Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate (ANANP) ar urma să ajungă la fața locului, împreună cu Jandarmeria.
Potrivit lui Corneliu Ion Turcu responsabilitatea pentru distrugeri aparține primarilor din zonă (din comunele Corbeni și Arefu), care chiar dacă n-au semnat vreun document, ar fi cunoscut intenția unor crescători de animale din zonă de a face drumul respectiv.
Voi reveni cu detalii, după controale.
Bun, si pana la urma?
Daca or sa astepte ca ciobanii sa “aduca terenul la starea initiala”, poate o fi prin mileniul IV!!
Felicitari, oricum, celui care a facut sesizarile si face greva foamei! Ar trebui sa ne adunam mai multi alaturi de el!