Înaintea declanșării valului de refugiați și imigranți, România părea, pe hârtie, o țară ospitalieră pentru străini. Apoi societatea s-a divizat.
Unii români au început să protesteze împotriva primirii străinilor, politicienii au refuzat inițial să accepte refugiații propuși de UE, chiar dacă numărul acestora era, teoretic, nesemnificativ. Apoi țara a acceptat să primească cei aproximativ 6,000 de refugiați, dar autoritățile s-au trezit că nu pot construi noi centre de cazare pentru aceștia, fiindcă localnicii se opun. De frică, unii țărani au ieșit cu furcile. În alte zone au fost primiți de săteni în gospodăriile lor.
Am stat de vorbă cu reprezentantul unei organizații umanitare despre ce se întâmplă în România cu refugiații. Cătălin Albu e directorul executiv al JRS România, care asistă imigranții din țară de peste un deceniu. Bătrâni fără adăpost cu ajutor social de 140 de lei pe lună, familii care ajung pe țărmul Mării Negre după ce au fugit de război, refugiați care au pierdut totul în afară de propria viață.
În România, ajutarea acestor persoane pare o cursă cu obstacole, în special din cauza dezinformării cetățenilor și din lipsa politicilor la nivel de stat. Soluțiile trebuie încropite. În cazul altor probleme sociale lipsa fondurilor e principala piedică, dar în situația imigranților și a refugiaților succesul nu e garantat nici de bani.
După ce au primit fonduri de la Ambasada S.U.A pentru refugiații sosiți pe mare, cei de la JRS România au constatat că nu îi pot folosi pe toți, fiindcă nu există un mecanism prin care să colaboreze cu poliția de frontieră, pe partea financiară. Autoritățile aveau nevoie de fonduri, dar nu le puteau accepta, explică Albu. Acesta a auzit de funcționari publici care dau bani de la ei pentru a ajuta refugiați.
În loc să fie rezolvate, problemele sunt fentate de politicienii care declară că situația e sub control și lansează mesaje pentru a-și crește popularitatea. Fiindcă în prezent numărul refugiaților și al imigranților din România este foarte mic, disfuncțiile sistemului nu sunt evidente decât celor implicați. Când vor deveni vizibile pentru restul, va fi prea târziu.
Laura Ștefănuț: Organizația JRS România a fost la fața locului când au sosit refugiați pe Marea Neagră, în România. Ce s-a întâmplat?
Cătălin Albu: În 2014 au sosit cei mai mulți, peste 300 de oameni, mulți dintre aceștia fiind copii și femei din țări precum Afganistan, Irak, Iran, Siria, Somalia și Pakistan. Ultimul grup a ajuns în Constanta în luna februarie 2015, vreo 70 de persoane.
Noi, fiind acolo, am constatat nevoile și că ele nu erau luate in calcul de poliția de frontieră, fiindcă nu se așteptau la așa ceva. Era nevoie de cazare, hrană, medicamente, îmbrăcăminte, materiale de igiena, translatori — de la momentul depistării pe mare a acestora, până la predarea lor către centrele regionale de cazare.
JRS România a asigurat un minim de asistență din fondurile sale private. Am aflat că polițiștii au dat bani din buzunar pentru a-i ajuta.
Cătălin Albu, director JRS România
Laura Ștefănuț: S-a găsit finanțare pentru acești refugiați, în cele din urmă?
Cătălin Albu: JRS România a obținut fonduri de la Ambasada SUA, în valoare de aproximativ 17,000 USD, care să vină în sprijinul poliției de frontieră, în vederea acordării unor ajutoare de urgență. Deși am avut mai multe dialoguri, nu am reușit să colaborăm în vederea achizitionării și predării bunurilor către poliția de frontieră. Am incercat să declanșăm un protocol, dar suntem încă în discuții. E un organism destul de militarizat.
În general, tendința este să se comporte ca și cum au de toate, apare reticența de a primi ceva. Mi-a amintit de cazul Colectiv, unde spitalele cereau doar cu ușa inchisă. Momentan, stăm cu banii în cont, dar am obținut acordul Ambasadei ca fondurile să poată fi folosite și pentru punctele de frontieră pe uscat.
Laura Ștefănuț: Ce se va întâmpla în continuare cu refugiații sosiți pe mare?
Cătălin Albu: Îngrijorarea noastră recentă este legată de informația potrivit căreia ruta pe mare ar fi fost securizată. Cred că se încearcă blocarea acesteia, o altă barieră care se construiește în jurul Europei. Oamenii care ar avea nevoie de protecție vor fi lăsați pe afară.
Laura Ștefănuț: Urma să deschideți, în 2016, un centru de cazare și asistență pentru imigranți tolerați, la Mădăraș (județul Harghita). De ce s-a opus comunitatea locală?
Cătălin Albu: Urma să punem în funcțiune un centru privat pentru cazarea a 18 străini, niște oameni vulnerabili cărora să le oferim mai multe opțiuni decât în centrele de custodie publică urbane, unde stau închiși — spre exemplu, activități de ergoterapie. Aveam stabilit parteneriat cu fundația Freres, dar când am început să căutăm forță de muncă din localitate, vestea că vin imigranții s-a răspândit și localnicii s-au alarmat.
Vreo 150 de oameni s-au coalizat și au mers cu furcile în fața centrului, pentru a opri demersul. Liderul amenința cu violența fizică. Asistenților le era teamă pentru siguranța lor și a viitorilor imigranți.
Nu ai cum să implementezi un astfel de proiect fără susținerea comunității locale.
Laura Ștefănuț: Au mai fost cazuri în care s-a renunțat la construirea unor noi centre pentru refugiați.
Cătălin Albu: Nemulțumirea populaței a explodat la momentul știrilor potrivit cărora urma să se înființeze trei centre noi pentru refugiați în țară. Atitudinea a fost preluată și de autoritățile locale. Nu s-a încercat oferirea unor explicații sau purtarea unui dialog cu populația și autoritățile locale.
Toate propunerile de înființare au fost retrase treptat din cauza nemulțumirilor.
Cu ocazia prezentării publice a bilanțului IGI (Inspectoratul General pentru Imigrări n.r.) pe anul 2015, critica, sau autocritica, a fost aceea că este nevoie de o analiză înainte de a se propune înființarea centrelor.
Da, ar trebui o analiză, să îți dai seama unde îi duci, unde există posibilitatea de integrare. Galați, spre exemplu, e o zonă cu șomaj mare. Pe de altă parte, nu îi poți duce pe toți în București, dar există zone mai bune decât altele. Totodată e importantă și opinia populației din regiune.
În plus, e necesară infomarea populației și a autorităților, altfel lumea va continua să se panicheze.
Laura Ștefănuț: Voi ați avut parte de reacții negative față de proiectele voastre?
Cătălin Albu: Am avut campanii de informare și conștientizare a populației. Spre exemplu, după atacurile teroriste, pentru a semnala că nu se poate generaliza, că refugiat nu înseamnă terorist. Am fost surprinsi neplăcut de faptul că niciun străin nu s-a asociat cu această campanie. Pe de alta parte, vocea celor care criticau campania era foarte violentă. Organizația noastră a primit e-mailuri de la mai multi oameni “terorizați de invazia teroriștilor și a islamiștilor”. Aceștia ne considerau vinovați de aducerea refugiaților.
Când am lansat cateva campanii prin care am vrut să colectăm haine, alimente și o sumă modică de bani, foarte puține persoane au dat curs, majoritatea donațiilor fiind obținute tot de la persoane cu care JRS a mai colaborat anterior.
Stigmatizarea refugiaților a condus la o lipsă totală de încredere față de sistemul cotelor aprobat de România, fiind ridicate multe semne de întrebare din partea populației, unele justificate. Totuși, se conturează tot mai mult un radicalism al românilor față de această falsă problemă, atitudine pe care o regăsim chiar și în rândul intelectualilor. Nu de multe ori, am fost dezamăgiți chiar de prieteni sau cunoștințe de la care nu ne așteptam la astfel de reacții. Un alt efect putea fi obținut dacă autoritățile competente ar fi oferit informații clare și la timp.
Laura Ștefănuț: Asistarea refugiaților și a imigranților pare o cursă cu obstacole în România. Ce cazuri de colaborări fericite ați întâlnit?
Cătălin Albu: Au existat și comunități de oameni care și-au oferit sprijinul, cazuri de succes de integrare inregistrându-se chiar și în mediul rural, cum ar fi la Șomcuta Mare, unde este un centru de cazare și oameni au fost primiți cu brațele deschise de țăranii locali. Azilanții din centru au primit invitația de a lucra în micile gospodării din zonă, în special toamna, la cules de mere, prune, la cosit. Au fost recompensați cu roadele pământului sau cu mici sume de bani.
Și în mediul urban există numeroase exemple pozitive, cum ar fi Asociația Studenților la Medicină din București, care s-a implicat in mai multe campanii alături de JRS. Am întâlnit multe exemple de oameni generoși, dispuși să ajute imigranții, fie să-i angajeze, fie să îi cazeze chiar în casele lor.
Am întâlnit ofițeri ai Inspectoratului General pentru Imigrări care se implică cu totul și incearcă să rezolve cazurile refugiaților, să îi ajute.
Laura Ștefănuț: Ce povești de refugiați te-au impresionat de-a lungul timpului?
Cătălin Albu: Îmi vine în minte acum Kodzaga Mujo, un bătrân de 75 de ani, care trăiește ca refugiat într-un centru din București, cu ajutor social de 142 de lei pe lună. Singurul lui prieten e un maidanez și singura avere constă în doi saci cu haine și obiecte personale. Am și scris despre povestea lui.
Kodzaga Mujo
Laura Ștefănuț: Și cazuri fericite?
Cătălin Albu: Chiar unul dintre angajații organizației noastre, David Kaybanda, refugiat din Rwanda. Deși este la o vârstă înaintată, a reușit să facă față tuturor provocărilor și a obținut acum doi ani cetățenia română. Era in culmea bucuriei cand a luat de la politie cartea de identitate.
Nu și-a pierdut simtul umorului niciodată și are o poveste incredibilă de viață, fiind supraviețuitorul genocidului din Rwanda. Acum, se adresează cu expresii precum „noi românii” sau „există la noi în România un proverb care spune…”
David Kaybanda, foto: JRS România
Laura Ștefănuț: Au apărut discuții legate de religia musulmană a refugiaților. Voi sunteți o organizație cu background creștin. Cum vă raportați la religie în astfel de situații?
Da, s-a pus și problema falsă a religiei. Organizația noastră este un ONG înființat potrivit legii, nu este o organizație creștină. Noi acordăm servicii nediscriminatoriu. Ni s-a reproșat cp tocmai noi, catolicii, dorim să aducem musulmani în țară. Astfel de afirmații te lasă perplex…
Laura Ștefănuț: Cum ți se pare că gestionează România situația refugiaților și a imigranților, la nivel instituțional?
Cătălin Albu: S-a înființat un Comitet Interministerial Coaliția Națională pentru Integrarea Refugiaților, unde au fost create mai multe grupuri de lucru împreună cu ONG-uri din domeniu.
În prezent, proiectul este blocat, aparent din rațiuni politice. Ideea era să fie incluse și ministerele sau autoritățile locale în procesul de integrare al imigranților, care e gestionat acum doar de Inspectoratul General pentru Imigrări — o idee foarte bună, singura cale eficientă pentru un proces de succes.
Pana in prezent, problematica refugiatilor a fost una foarte putin cunoscuta in exterior. Numarul mic al acestora nu a suscitat interesul publicului larg pana acum si a generat un interes minim al autoritatilor pentru rezolvarea unor probleme care tin in special de integrarea străinilor — cursuri de calificare adaptate nevoilor, simplificarea sistemului de obtinere a cetateniei, reglementarea sistemului de echivalare a diplomelor etc. S-au produs cu greu schimbari de ordin practic sau legislativ. Autoritățile au considerat că dacă rezolvă probleme va exista riscul ca acestia sa fie discriminati pozitiv sau se va incuraja migratia catre Romania.
Cred că din aceleași motive chiar și organizația noastră s-a lovit mereu de dificultăți în accesarea diverselor fonduri private din România.
***
Buna ziua,
La nivel conceptual si umanitar totul pare firesc insa viata bate filmul ca sa zic asa. Cum ar putea romanii si priveasca aceasta treaba cu ochi buni cand sunt atatea intrebari la care autoritatile si ONG-urile nu raspund.
Sa luam cateva pe rand:
– ce fel de statut au acesti oameni: refugiati, azilanti politici, imigranti economici? Ce inseamna fiecare din aceasta categorie din punct de vedere legal. De exemplu, ce iti ofera statul roman ca refugiat? Dupa ce situatia devine stabila in tara de origina a refugiatului, acesta este trimis acasa sau ramane la noi? De ce ar ramane la noi?
– de ce trebuie sa li se ofere cetatenie romana? Care este justificarea? Nu pot sta, manca, munci fara a avea cetatenie roamana? Exista straini care beneficiaza de toate drepturile fara a primi cetatenie romana. Nu inteleg de unde pana unde este nevoie de simplificarea acordarii de cetatenie acestor oameni? Nu ar fi mai firesc sa fie creat un cadru legal in care toti acesti oameni sa nu fie discriminati nici pozitiv dar nici negativ insa sa isi pastreze statutul de refugiat sau ce o fi? Sa fii roman este suficient sa fii imigrant?
– cotele de primire a refugiatilor sunt procentuale sau sunt in valori absolute? Inteleg ca acum ne confruntam cu un numar infim insa hai sa privim in perspectiva un pic. Cati luam din Africa/Orientul Mijlociu/Asia, un fir de par, o treime, o cincime, toata Asia? Poate am exagerat insa ce ar fi daca maine China si-ar propune sa cumpere Romania? Eu zic ca are si bani si putinta (vindem Romania la bucata, nu conteaza cui, bani sa fie), probabil ca inca nu are vointa. Deci despre ce cifre vorbim. Inteleg ca Germania/Europa nu stie ce vrea, cat poate sa duca si asa mai departe. Macar statul roman stie ce vrea? Stie cat poate? Avem dreptul sa spunem mai mult de atat nu ne permitem?
– ce se intampla cu copii nascuti din imigranti? Capata automat cetatenie romana? Apare vreo diferentiere dc sunt refugiati/imigranti/azilanti sau orice alt statut posibil?
– ne lamureste si pe noi cineva cu ce bani sunt sustinuti acesti oameni de catre autoritatile romanesti (nu ne intereseaza fondurile, sponzorizarile atrase din alte parti)? Concret, de la buget, cati bani se duc in aceasta directie. Nefiind o cifra clara (aparent tendinta e de crestere a numarului de refugiati) cum planifica autoritatile sustinerea lor financiara. Primim bani de la UE (daca da, in ce context – cati, cum, cand), de la UNICEF, de la cine?
– care este planul pe termen lung de integrare: invatare limba, angajare, sistem de sanatate, etc.
– este autoritatea romana pregatita pentru interventii de tipul celor din Germania cand populatia bastinasa a fost agresata? Putem sa ne facem ca acelea sunt povesti sau ca noua nu o sa se intample. Hai sa ne prefacem ca s-ar intampla si sa aflam niste raspunsuri. Asadar, ce interventii au voie sa aiba politia, brigada de trupe speciale, jandarmii cand o femeie este prinsa pe strada intre 20 de barbati care o agreseaza sexual?
– cum este judecat un imigrant care incalca legea Romaniei? Este supus acelorasi legi sau nu i se face nimic pentru a nu genera scandal international, pentru a nu fi acuzati ca nu i se repsecta drepturile omului.
– are statul roman capacitatea de identificare a acestor imigranti? Vor primi acte temporare de stat pe teritoriul tarii? Li se vor lua amprentele? Vor fi luati in evidenta intr-un fel? Cum vor prinde si condamna un imigrant (20 de imigranti) care a(u) facut nelegiuiri daca vor avea sau nu acte.
– cum sunt calificate actele instigare religioasa, de intoleranta religioasa?
– apare iarasi o discriminare pozitivia gen le facem adaposturi, le dam de munca, le facem moschee, ii lasam cu legea shariei, ii lasam sa isi vorbeasca fiecare limba, le cream enclave socio-culturale? Sau li se explica care sunt legile tarii si le cerem sa se alinieze la traiul nostru, la limba noastra, la obiceiurile noastre si aplicam legea tarii fara ezitare si frica ca vai drepturile omului?
Va rugam scrieti un articol punctual cu aceste frici ale romanilor. Degeaba explicati ca imigrant nu este totuna cu terorist. Pana sa ajungem la teroristi si bombe puse in metroul din Bucuresti sunt multe aspecte neclare in aceasta situatie a imigrantilor. Daca vreti sa le faceti un bine acestor imigranti nu mai scrieti povesti induiosetoare cu imigranti simpatici (nu are nimeni vreo problema cu oamenii buni si in nevoie) ci scrieti ce se intampla macar la nivel national din aceasta perspectiva.
Invit Romania Libera si orice sustinator al politicii de imigrare sa raspunda acestor intrebari. Tocmai pentru ca sunt mai in masura si au acces la informatie de calitate altfel decat o are un om de rand. Prefer sa fie pastrat un anumit grad de obiectivare. Inteleg ca Romania Libera este pro emigranti insa doresc macar un articol care sa faca lumina in aceasta directie. Nu ma intereseaza ce beneficii aduce importul de straini in tara noastra atata timp cat nimeni nu vrea/poate sa raspunda unor intrebari simple si indreptatite (mai ales comparatiile eterne cu Franta, Germania etc unde sistemele socio-economice sunt cu totul altele iar realitatea romana e un pic tragica).
Multumesc!
La majoritatea întrebărilor dvs răspund prevederile legislatiei românești. Necunoașterea nu e o scuză!
Încercați să google-uiti toate de ce- urile dvs!…
Ei draga domnule Geo (sau poate ati vrut sa scrieti Goe si s-au inversat tastele), as vrea sa faceti dumneavoastra treaba asta pentru mine caci eu am timpul foarte limitat!
Nu este mai eficient ca o persoana sa faca munca de cercetare si sa o impartaseasca tuturor? Care mai este atunci rolul articolului de mai sus? Nu sa ajute oamenii sa isi formeze o parere, sa o ia pe scurtatura? Nu asta e rolul presei, massmediei. Sa presupunem ca fac toata aceasta munca de cercetare; mi-o publica Romania Libera? Ma faceti sa zambesc. Nu voi continua argumentatia cu dumneavoastra caci e o peridere de timp. In alta ordine de idei m-ati trimis in origini. Eu macar mai am o sansa sa aflu raspunsul la aceste intrebari, altii care nu sunt asa norocosi ca mine sa butoneze toata ziua probabil ca nu vor avea nici macar aceasta sansa. Dar pot oricand sa depuna niste cereri pe la Guvern sa ii intrebe astfel de lucruri. Asa au si functionarii ceva treaba. Succes in citit legislatia romana si inteles modul ei de aplicare!