Mulţi politicieni privesc cu dispreţ spre stradă. E o minoritate, sunt dezorganizaţi, n-au
lideri, nu votează, se vor plictisi etc. Numeroasele etichete puse protestului faţă
de exploatarea aurului de la Roşia Montana şi, pe fond, faţă de politica
pervertită, reprezintă dovada că politicienii, -şi nu doar ei- nu-l înţeleg. Îl
simplifică, operează cu categorii precum hipsteri, anti-sistem etc pentru a-l face inteligibil şi a-l domestici..
Respiră uşuraţi când se întorc în micile lor colegii din ţară, acolo
unde contestarea n-a ajuns încă, precum Valeriu Zgonea care avut
revelaţia potenţialului electoral al oraşelor mici asumându-şi implicit
pierderea voturilor din marile aglomerări urbane. Corul antic (în ambele
sensuri) de comentatori, apărători ai status-qou-ului, le ţine isonul
şi le adoarme instinctul de conservare a speciei, iar televiziunea le e
oglinda vrăjită care le confirmă intangibilitatea. Din turnul de fildeş,
în care s-au închis cu limuzinele şi analiştii lor, în care ţin
prizonieri şi câţiva câini de pază al democraţiei, cetăţenii nu se mai
văd şi nu se mai aud.
Obtuzitatea vine şi din faptul că nu înţeleg de unde au apărut aceşti
oameni, deşi partidele politice pretind că li se adresează lor,
cetăţenilor informaţi şi activi. N-au fost mobilizaţi de şoşonari, aduşi
cu autobuzele, plătiţi cu zece lei să strige “Jos Băsescu, Ponta,
Antonescu şi Voiculescu”. Sunt acei cetăţeni pomeniţi în toate
discursurile de campanie, cei care produc cât să-şi cumpere tehnologie
de ultimă generaţie dar care, iată, se încăpăţânează să nu fie ceea ce
cred politicienii despre ei. Nu mai e suficient să admiţi ca politician
legitimitatea protestului, aşa cum au făcut-o Traian Băsescu şi Crin
Antonescu, ci să acţionezi politic, în toate ocaziile, integru şi în
interesul cetăţeanului, iar cei doi şi-au consumat creditele.
Mesajul străzii se adresează tuturor şi e credibil.”Toleranţă zero faţă
de hoţie şi ipocrizie” scria pe un banner pe sub care au trecut sâmbătă
protestarii, ca printr-o poartă ardelenească. Pentru că proiectul
Roşia Montana este opera omnia căruia i se subsumează mita, traficul de
influenţă, favoritismul, nepotismul, clientelismul, politizarea şi
rigiditatea instituţiilor, lipsa de transparenţă, ipocrizia electorală,
manipularea, politicianismul, capitalismul din care câştigă un singur
grup, acelaşi. De asta au ieşit pentru Roşia Montana şi nu la
privatizarea Petrom sau împotriva Bechtel, ca să mai demontăm şi
teoriile conspiraţioniste, care sunt, dincolo de black PR, încă o dovadă
a lipsei de înţelegere.
Roşia Montana a schimbat ceva. Din ce în ce mai multe grupuri-
bicicliştii, pro şi anti eutanasierea câinlor fără stăpân- îşi revednică
dreptul de a-şi exprima opinia. Odată cu acest protest, televiziunea a
pierdut monopolul spaţiului public. Există un spaţiu public independent
şi influent în care se schimbă opinii şi informaţii, Facebook, bloguri,
site-uri şi canale altrnative de informare. Există şi centre alternative
offline cum sunt bisericile sau formatorii locali de opinie care
contribuie la formarea opiniilor. Dacă mesajul ajunge la ele, atunci
“Toleranţa zero faţă de hoţie şi ipocrizie” va molipsi şi micile oraşe,
iar minoritatea protestatară din pieţele publice ar putea să se
transforme într-un val uriaş vizibil din turnul de fildeş. Roşia Montana
ar putea fi primul pas spre reinventarea politicii. Deja s-a schimbat
ceva.
P.S Idealismul practicat cu premeditare este antidotul la dozele de
scepticism care mi se injectează zilnic în metrou, din studourile
televiziunilor, din discuţiile cu vecinii şi taximetriştii. Nu vreau să mai aud că nu se poate schimba nimic.
Acest articol a apărut şi în ziarul Adevărul
Zgonea omoara pe Siret!