În contextul restructurărilor anunțate în perioada următoare în administrația publică, Societatea Academică din România (SAR) avertizează că funcționarii integri, care semnalează nereguli, vor fi primii sacrificați în instituțiile centrale și locale, în lipsa unor criterii clare și a unui mecanism central de coordonare și monitorizare a reformelor.
Experții SAR atrag atenția că avertizorii de integritate sunt deja vulnerabili în fața represaliilor, iar o eficientizare grăbită a sistemului administrativ le poate transforma fragilul statut într-o condamnare profesională, dacă șefii de instituții vor avea libertatea de a decide cum vor fi reduse schemele de personal.
Semnalul de alarmă vine odată cu lansarea unui raport privind punerea în aplicare a legislației naționale transpuse în conformitate cu Directiva UE privind avertizorii în interes public în statele membre ale UE din Europa de Sud-Est. Acesta a fost prezentat, la București, pe 24 iunie 2025, în cadrul unui eveniment care a reunit avertizori, experți în drept și integritate publică, reprezentanți ai autorităților anticorupție, ai sindicatelor și ai societății civile din România, Bulgaria, Croația, Grecia și Albania. Tema centrală a discuției: în ce măsură legislațiile naționale, inclusiv cea a României, oferă protecție reală celor care au curajul să semnaleze nereguli grave în instituțiile publice și în sectorul privat.
Realizat alături de Coaliția Sud-Est Europeană pentru Protecția Drepturilor Avertizorilor în Interes Public (SEE Whistleblowing) și cu sprijinul National Endowment for Democracy (NED), raportul arată că România a transpus Directiva UE, însă aplicarea sa lasă de dorit. Avertizorii continuă să fie concediați, marginalizați, anchetați disciplinar sau discreditați public. Mai grav, aceste represalii apar adesea în instituții în care conducerea favorizează ori tăinuiește practici incorecte sau corupte, iar canalele de sesizare, interne sau externe, funcționează prost sau deloc.
„Dacă e ceva ce ne preocupă profund cu privire la avertizorii din România este nedreptatea pe care o trăiesc. Pentru noi, ei sunt eroi. Iar cei care îi discreditează, numindu-i “turnători”, nu înțeleg nici instituțiile, nici interesul public. Avem o datorie față de acești oameni care trebuie felicitați, nicidecum puși la colț și concediați” – a transmis Simona Ernu, director executiv al Societății Academice din România (SAR)
Printre problemele majore semnalate în raport se numără protecția insuficientă a avertizorilor anonimi, cerințele disproporționate de probă, lipsa unor măsuri provizorii obligatorii care să îi protejeze în timp real, dar și ambiguități legale care permit represalii mascate sub forma unor sancțiuni administrative. Cazurile documentate arată că avertizorii care semnalează corupție sau abuzuri sunt adesea concediați, anchetați disciplinar sau ignorați de instituțiile responsabile, iar autoritățile, inclusiv Agenția Națională de Integritate (ANI), nu oferă un sprijin real, iar sancțiunile împotriva represaliilor sunt rare și ineficiente. În general, instituțiile publice nu se preocupă de problema semnalată de avertizor, ci de reducerea sa la tăcere.
Pentru a corecta aceste derapaje, raportul recomandă modificarea legislației în sensul consolidării protecției avertizorilor: introducerea de măsuri provizorii clare și obligatorii, reducerea sarcinii probei în cazul raportărilor anonime, sancționarea instituțiilor care nu investighează avertizările sau care tolerează represaliile, și acordarea de despăgubiri automate în cazurile dovedite.
Autorii propun, nu în cele din urmă, întărirea rolului Agenției Naționale de Integritate (ANI) prin obligarea acesteia să răspundă public și rapid la cazuri, publicarea de statistici anuale și emiterea de ghiduri interpretative obligatorii pentru instituții.















D-le Bolojan
Ce aveți cu avertizorii de integritate? Pe ei i-ati găsit vinovați de devalizarea și corupția din tara?
HAI SA DEZBATEM PUBLIC BILANTURILE A.N.I……………………
Avertizorii de integritate in Ro vor fi mereu huliti. Coruptia mica si mare nu ii direste iar justitia este mana moarta demult.