2022 – un an al provocărilor pentru o generație a rezilienței

În renumitul discurs pe care l-a susținut cu prilejul Stării Uniunii la data de 15 septembrie 2021, Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a declarat că 2022 va deveni Anul European al Tineretului. Părea că tânăra generație, fidelă susținătoare a pilonilor proiectului european contemporan – tranziția verde și transformarea digitală, va ocupa poziția de top în ierarhia priorităților acestui an. Iată, însă, că Vladimir Putin, fără să fim noi conștienți că poate s-o facă și, probabil, fără ca inclusiv el să-și dea seama, și-a exprimat dreptul de veto. Declanșând acest tulburător război pe teritoriu ucrainean, Putin a resetat întreaga agendă a UE, iar Anul European al Tineretului s-a plafonat în culise.

În asemenea momente, nu se cuvine să formulăm amendamente. Focalizarea atenției asupra situației geopolitice este un fapt natural. Îmi doresc, totuși, ca discuția pe teme de tineret să nu fie plasată într-o listă interminabilă de așteptare. Suntem aici, iar 2022 este și despre tinerii europeni. Propun să pornim, însă, de la o altă premisă: generația tânără a devenit, începând cu anul 2020, contemporană cu dezvoltarea conceptului de reziliență. Chiar mai mult, consolidarea rezilienței europene se datorează, într-o măsură semnificativă, și tinerilor. Cred că, într-o astfel de conjunctură, trebuie să începem să clădim pe acest raționament.

Pandemia, în plenul dezastrului sanitar provocat, ne-a branduit într-o manieră pe care nenumărate voci tinere au respins-o: generația COVID. Au urmat numeroase alte situații critice, generate pe fondul pandemiei, care au împins această etichetă nelegitime spre noi orizonturi. Tineretul, eterogen prin natura sa, nu poate să fie, cu ușurință, asociat cu o tendință anume. Totuși, având în vedere evoluțiile recente de pe scena de securitate europeană, sunt de părere că ne putem aroga posibilitatea de a stabili o etichetă fermă cu privire la tineretul european: ne asumăm și suntem mandatați să ne însușim titulatura de generație a rezilienței.

Bunăstarea netulburată e de ordinul trecutului. La modă par să fie, acum, manifestările inumane ale patologiilor puterii din partea unor indivizi precum infamul președinte al Federației Ruse. Un astfel de scenariu precum cel pe care îl trăim acum ne obligă să ne lipsim de comoditate și superficialitate, dar și să demonstrăm că omul nu este o ființă hobbesiană. Iată, țelul kantian al mandatului umanitar se exprimă fără echivoc pe marginea situației refugiaților, iar tinerii se mobilizează masiv în spiritul acestor valori. Într-o permanentă ascensiune a formelor de dezinformare, tinerii intră pe front cu toate armele în numele societății. Chiar mai mult, în materie de inovare și transformare digitală, tineretul e, incontestabil, lider de piață. Fără mobilizarea exemplară a tinerilor, tranziția verde s-ar plafona în continuare la nivelul de lozincă bruxelleză. Tinerii ucraineni sunt de departe cei mai reprezentativi în acest punct, ținând, pe umerii lor greu încercați, speranțele și forțele unui ideal pregnant de statalitate și pace.

Am pus pe masă numai câteva exemple ale faptului că securitatea întregii societăți, în varietatea dimensiunilor și sectoarelor sale, depinde (și) de tineri. În acest fel putem înțelege de ce reziliența e, din ce în ce mai mult, sinonimă cu tânăra generație. Această asociere stă la baza unor demersuri de diplomație internațională, precum agenda „Tinerii, Pacea și Securitatea” a Organizației Națiunilor Unite. Este necesar să conștientizăm că rolul esențial pe care tinerii îl dețin în tot acest spectru nu poate fi izolat undeva într-un sertar al paradelor declarative. Pentru a oferi consistență acestor raționamente, propun câteva soluții:

1. Împuternicirea tinerilor ca actori societali legitimi, inclusiv pe marginea unor problematici de securitate. Tinerii ucraineni ne arată de ce. Mobilizarea lor este nu numai un miracol, ci și o autentică exprimare a dedicării de care tinerii sunt capabili în momente de restriște pentru comunitățile lor. Totuși, conversația pe teme „grele”, „de oameni în toată firea”, nu sunt încă accesibile tinerilor. Participarea acestora în luarea deciziilor nu mai poate să stea pe „hold”. Dincolo de forumurile consultative (care nici acestea nu sunt bine puse la punct), e necesar să se treacă la acțiuni de securitate bazate pe acțiune colectivă, în care parteneriatul între actorii societali se manifestă în mod natural și proeminent. Iată un bun punct de pornire: poate includem prevederi legate de tineri în următoarea Strategie Națională de Apărare a Țării.
2. Proiecte coordonate de tineri, ca soluții la adresa unor probleme publice: finanțând și sprijinind ideile tinerilor, în materie de politică publică, vom remarca efecte notabile. Modelele din Leuven (Belgia) și Tirana (Albania) ne pot da de gândit. Let youth work their magic! Putem începe prin a crea hub-uri și clustere comunitare în epicentrul cărora să fie situați tinerii, care, adunând la aceeași masă actori privați, academici și exponenți ai societății civile, să le permită acestora să dezvolte și să implementeze soluții pentru provocările societăților din care provin.
3. Oportunități pentru tineri în sectorul public: da, prospețimea tânără lipsește semnificativ din sectorul public și se vede! Ce-ar fi să invităm tinerii să propună proiecte inovatoare pentru comunitățile lor și să fie finanțați să le implementeze în instituții publice? Sau să pornim de la cercetările pe care aceștia le desfășoară în mediul academic în identificarea de alternative? Sau să-i încurajăm, prin oportunități reale de carieră și teren fertil de acțiune creativă, să se alăture corpului funcționarilor publici? Presupun că merită să încercăm.
4. Spuneam că superficialitatea nu mai e la modă: ne trebuie școli puternice de științe sociale, cu precădere în domenii precum politica, administrația publică, securitatea și relațiile internaționale. Conținutul substanțial nu a rănit niciodată pe nimeni! Decât să alimentăm inutil discuția despre o subțiere a curriculei sau să promovăm cu surle și trâmbițe „wellbeing-zarea” actului educațional, ar fi dezirabil să identificăm metode de încurajare a cunoașterii și a gândirii. Lăsați și stimulați tinerii să acceseze și să creeze plusvaloare pe piața ideilor! Personal, m-aș bucura să observ că paralelele solide dintre etica aplicată și diversele sectoare de activitate se concretizează prin acțiuni universitare ample, iar concluziile și perspectivele dobândite sunt preluate ca material proaspăt și sănătos de decizie publică (așa probabil nu vom mai vorbi atât de vocal despre inflație legislativă, ci despre calitate în procesele decizionale). Cum sună acest concept: o țară cât o agoră?
5. Nu în ultimul rând, să nu uităm de tinerii români din Diaspora! Ei vor să ne fie alături în toate demersurile țării, dar nu am știut noi cum să-i punem pe fir. Mecanismele digitale poate ne vor face să spunem, în sfârșit, „Evrika!” și să nu mai stăm pe gânduri.

În cele din urmă, îmi doresc să subliniez un aspect vital: 2022 este mai ales și cu precădere despre eroicii tineri ucraineni. Și datorită lor noi încă putem să ne preocupăm de teme diverse și să ne continuăm viețile într-un ritm constant, deși alert și inconfortabil. Să le fim alături este o datorie morală. Ei luptă acum împotriva autoritarismului, imperialismului sovietic și împotriva unei hegemonii putiniste parcă desprinsă din filosofia bolșevică a lui Ivan Ilyin. Ei luptă cu toate armele și pe toate fronturile pentru un proiect masiv de state building, pe care sunt îndreptățiți să-l clădească în întreaga sa arhitectură, în numele democrației, suveranității și integrității teritoriale.

Slava Ukraini!

—

Răzvan Foncea este student la Universitatea Babeș-Bolyai, urmând două programe de licență: Leadership în sectorul public și Studii de securitate. În perioada 2020-2021, a ocupat poziția de Delegat de Tineret ai României la ONU, iar în prezent lucrează la crearea unor politici publice și inițiative legislative solide, în domenii precum tineretul și dezvoltarea durabilă.