Vasile Ernu

1 Mai. Drepturile pentru care trebuie să lupți și pe care să nu le consideri niciodată câștigate definitiv

Dacă citiţi literatura mare a secolului XIX, mai ales literatura engleză, rusă şi franceză, observaţi o chestiune care şochează azi: păturile cele mai sărace, adică peste 90% a populaţiei, muncesc cel mai mult şi trăiesc cel mai sărac. Muncesc cot la cot: tată, mamă, copil de 8 ani pe glie sau în fabrică câte 16 ore pe zi. Nu exagerez.
Şi rezultatul: sărăcie lucie. Ideea de drepturi sociale, politice şi economice nu exista.

Când muncitorii englezi au început primele lor proteste nu au cerut acces la educaţie şi sănătate, la odihnă şi viaţă decentă. Ar fi fost linşaţi. Ştiţi ce au cerut? Au cerut ca ai lor copii minori să meargă la şcoală? Parlamentarii britanici ar fi fost şocaţi. Nu. Ei au cerut mai puţine ore de muncă pentru copiii lor fragili, deoarece aceștia mureau pe capete în fabrici şi uzine. Cerinţele lor au fost foarte greu auzite după ce s-a scurs multă sudoare şi mult sânge.

Reamintesc pentru cei care au uitat sau sunt ignoranţi: “În 1834, Parlamentul britanic, prin Factory Act, a reglementat munca copiilor stabilind că cei între 6 și 13 ani urmau să muncească săptămânal 48 de ore, iar cei între 14 și 18 ani, 69 de ore, în timp ce Franța va stabili că ziua de lucru a copiilor nu trebuia să depășească 12 ore.

Totuși aceste reglementări vor fi de cele mai multe ori ignorate pentru că în acestea nu se prevedeau sancțiuni și pedepse pentru cei care nu le respectau”. Şi asta a durat hăt, încoace. Asta puteţi citi în orice manual important de istorie a drepturilor civile.

În România, abia Legea Meseriilor din 1912 a interzis munca minorilor, care a fost respectată aleatoriu. Acum aproape 100 de ani. Poate ar trebui să repovestim o istorie a câștigării drepturilor politice, sociale şi economice. Pentru că uităm prea uşor.

Acum doi ani, datele ne spuneau aşa: 82% din toţi banii câștigați pe planeta noastră au ajuns la 1% din populaţie. Spus invers: 18% din banii câștigați pe planeta noastră au ajuns în buzunarele celeilalte părţi a populaţiei de 99%. Cum ar spune presa mainstream de la noi: 1% din populaţie munceşte serios şi 99% e foarte leneşă şi ineficientă.

Mai facem un exerciţiu de imaginaţie. Ca să rezolvăm această nedreptate care i se aduce acelui 1% procent de aur harnic, eficient şi salvator, propun să revenim la legislaţia muncii de dinainte de 1 mai din secolul XIX: fără dreptul la odihnă, cu 14 -17 ore de muncă pe zi, cu copiii în fabrici de pe la 6 ani câte 10 ore de muncă pe zi, fără drept la educaţie şi sănătate. De protecţie socială şi şomaj nu mai vorbim. Ce spuneţi? Cum sună viitorul?

Continuarea în Libertatea


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *