Zâna președintelui. Reflecții după Adriana Săftoiu

”Se intră într-o altă eră, post-Băsescu. Se pare însă că istoria se repetă. Aplaudacii s-au strâns în jurul noilor lideri și li spune că e bine pentru că adversarul oricum e mai rău”. Acesta pare să fie principalul mesaj de interes vădit public din cartea Adrianei Săftoiu, pe care am cules-o de pe Otopeni și am răsfoit-o în drum spre Bruxelles. Traian Băsescu a ajuns la Cotroceni din întâmplare, un om cu talente, dar și defecte, care însă au triumfat din cauză că a avut un anturaj necritic. Acesta e avertismentul Adrianei.

Cine e anturajul necritic? Nu purtătoarea de cuvânt, care ne arată ca dovadă paginile mai vechi dintr-un Caiet Albastru, prea elaborat ca să fie un jurnal, vădit făcut pentru a fi citit de alții, în care Băsescu e criticat de mult, de la începuturi. Ci alții, de exemplu intelectualii, pe care Adriana se străduie mult să îi atașeze președintelui, ca  pe urmă să se plângă că după apariția lor de abia mai putea ea deschide gura să spună vreo vorbă contra, dată fiind admirația lor necritică, pentru care își merită denumirea și soarta de intelectuali băsiști. Erau în necunoștință de cauză? Nu: Adriana, care sare episoade multe în carte nu uită să ne spună că Patapievici, Traian Ungureanu și Mircea Mihăieș erau uneori invitați la Cotroceni laolaltă cu Elena Udrea. Tot ei (plus Cărtărescu) erau cei mai laudativi public, ceea ce îl făcea pe Băsescu și mai greu de influențat. Excepțiile admise sunt Andrei Pleșu (pe care Băsescu îl trata groaznic) și Rodica Palade (pe vremea aceea conducea 22, care nu era încă un ziar băsist), care însă vine o dată pentru un interviu, apoi nu mai vine. Liiceanu e cel care îl readuce pe Pleșu înapoi la matcă după ruptură. Soții Săftoiu sunt cei care intermediază și de fapt controlează accesul la slujbe al intelectualilor: ideea cu Pleșu i-ar fi venit Adrianei (și pe Patapievici el l-a adus), cea cu Tismăneanu lui Claudiu Săftoiu, Preda și Baconschi sunt angajați tot de ea, că erau pe drumuri, ba cel din urmă mai avea și o ”problemă locativă”, deși șeful statului avea o părere proastă despre ei, Traian Ungureanu e tot un amic al lor, etc. Cum ar fi putut fi critici niște oameni selectați pentru calitatea declarată că nu aveau alternative nu e clar. Să fi fost numai Băsescu de vină că, Pleșu făcând excepție, se alegea cu oameni pentru care alternativa la Cotroceni era șomajul? Nu era clar că asemenea oameni nu vor putea fi vocali, și nu doar că nu vor sări de pe bloc când Băsescu își va încălca principiile pe baza cărora a fost ales, ba vor aduce și elogii Elenei Udrea atunci când va trebui, nu doar lui Zeus? Ca și azi, ideea că ai putea avea un sistem pe baza căruia să cauți, dimpotrivă, oamenii cei mai competitivi, după ce ai, eventual, și o listă de competențe avansate pe care le cauți, nu apare nici după ce devine clar că aceste experiențe sunt un eșec. Partidul i se pare Adrianei, care este chiar vicepreședinte cu comunicarea al PNL, sursa cea mai legitimă de cadre, și oamenii partidului (Blaga, șeful de azi, Cosmin Gușă, Radu Berceanu), etc, sunt judecați mai blând ca ”intelectualii” (e dat un citat ofensiv dintr-un autor de mâna a treia, conform căruia ar trebui să rescriem definiția clasică a intelectualului de la Gramsci-Benda ca să devină un lingău de profesie).

Președintele apare din carte perpetuu frustrat și furios, și, ca atare, abuzează pe toată lumea, aliați, prieteni, neutri, dușmani. Asta e imaginea care se degajă, chiar dacă autoarea concede că ocazional mai avea și relații bune de cooperare. Băsescu e descris ca un monstru care nu cruță pe nimeni și nimic. Monica, spune el, și-ar fi dat drumul singură la gaze ca să se vorbească despre ea prin indiscreția lui Mircea Toma (ce vremuri bune – dacă nici Băsescu, nici Adriana nu știu că autoarea indiscreției am fost eu este din cauză că pe vremea aceea nu ne asculta nimeni), Boc era văzut ca un provincial foarte ambițios care ar fi trebuit să rămână în provincie, până și autorii tratatului de aderare la UE sunt de vină că nu au pus doar numele lui Băsescu și au mai adăugat și niște miniștri redundanți, gen Leonard Orban, MRU, etc. Șeful statului e permanent furios pe toată lumea din pricina căreia nu poate realiza ce vrea, are aspirații eroice (e dat exemplul instalării președintelui ucrainean Iușcenko, a cărui măreție ar fi fost foarte admirată de Băsescu) dar instrumentele sale sunt minabile și minate – nu își poate atinge obiectivele din cauza altora. Dar care sunt acelea?

Mister. Din relatarea Adrianei Săftoiu rămâi cu întrebarea netă a unui telespectator după un film confuz: ”Dar de fapt ce căutau ei acolo, dragă?”. Ce făceau la Cotroceni? Ajunseseră din întâmplare, OK, dar nici după aceea lucrurile nu par să o ia în vreo direcție. Băsescu e preocupat de justiție doar ca să o folosească împotriva lui Tăriceanu (se spune clar că el dădea telefoane la procuratură curent să întrebe de dosare, de aia Tăriceanu l-a rugat pe el să sune pentru Patriciu), de servicii și de presă doar ca să le folosească pentru a domina lumea (Voiculescu și Vântu devin dușmani doar când ziariștii lor devin critici), fiind un tiran (termenul totalitarism e folosit inadecvat), integrarea europeană aproape nu e pomenită, condamnarea comunismului a fost pur oportunism și fiindcă nu prea avea de ales, doar două obiective par să existe, unul, promovarea Elenei Udrea, și doi, mult mai marginal, dar clar, unirea cu Republica Moldova. Dar și stenograma convorbirii cu Voronin în relatarea Adrianei ne arată un Voronin mai flexibil, mai inteligent și mai cu umor (”să nu spună lumea că v-ați unit cu un comunist”), față de un Băsescu lipsit de inspirație (Voronin îl ia literalmente peste picior cu intratul în istorie și îi spune să mai aștepte un an). Obiectivul Adrianei Săftoiu este imaginea, deci nici ea nu e prea preocupată de aspecte de fond. Ne sugerează practic că acestea nu au existat, de asta serviciile ofereau consultanță destulă lui Traian Băsescu, un om cu structură militară, pentru că unicul obectiv real era dominația, iar Udrea era parte din acest plan.

E destul de devastator, dacă așa a fost. Și probabil că pentru anul 2005, cam așa a fost. Cele trei luni de foc pentru noi, în care e redactat raportul Freedom House fără de care nu se putea semna tratatul de aderare, apoi strategia anticorupție despre care Băsescu în 2014 va pretinde că nu știa că există, dar ea devine parte din acquis, plus luptele cu cei deranjați de strategia asta, de la Adrian Sârbu, între timp în închisoare, care pune agenția Mediafax să atace auditul doar pentru că într-o notă de subsol e citat un judecător de la Curtea de Conturi care spune că nu mai pot controla banii publici folosiți de agenți privați de când Sârbu plătise din greu avocați să obțină o decizie în acest sens a Curții Constituționale, sau Codru Vrabie, pe atunci la Transparency, care pur și simplu avea proiecte comune cu Amarie, șeful PNA, și deci voia să îl păstreze în funcție, acest filon principal al poveștii, la care eu am participat doar lunile decembrie-aprilie, ce e drept intens, și care e la originea întregii anticorupții ”Macovei” lipsește integral din cartea Adrianei Săftoiu. Eu nu țin jurnale, dar am în schimb memoria unui șef de promoție la medicină – între două uși, i-am spus lui Traian Ungureanu că sunt îngrijorată că Băsescu pare să-l prefere pe generalul Botoș, Monicăi Macovei. Din aprilie însă începe, conform strategiei, rescrierea legii de organizare judiciară, care va trece doar în parte, dar tot va elibera instanțele de unele din conducerile ceaușiste de până atunci. Din aprilie 2005 eu lipsesc un an – misiunea Banca Mondială în Caucaz, lungă, intensă, apoi Stanford toată vara și apoi Washington, unde fac vizite la Office for Ethics și ajut pregătirea ANI, și unde mă vizitează Monica Macovei și Oana Marinescu, pe atunci purtător de cuvânt al guvernului Tăriceanu, și amândouă se plâng de tensiuni insuportabile, de o atmosferă distructivă, bem o cafea în micul meu apartament cu vedere spre cer din Logan Circle și numai pe jumătate în glumă se oferă amândouă să rămână la mine – le ridic moralul cum pot. Oana era la mijloc între cele două tabere, Monica încă nu se bucura de încrederea lui Băsescu, și de ajutor aveau mare nevoie, la întoarcerea mea o să trudim din greu să convingem lumea politică să ne tolereze declarația de avere, să cream un ANI cât de cât functional, și mai ales o să trebuiască să stau la TV prin dezbateri să o apăr pe MM, și – din ce în ce mai mult – pe Băsescu, atacat nejustificat și cu atât mai mult cu cât susținea mai mult proiectele noastre. Asta e și nu a fost niciodată altă legătură între noi, atunci când Băsescu apăra proiectele noastre, îl apăram și noi pe el. În 2006, după plecarea lui Hayssam, Băsescu în sfârșit scapă de ofițerimea rămasă de pe timpul PSD în servicii, versiunea Adrianei, pe care el o neagă – dar sunt lucruri ușor de verificat în arhive sau prin mărturia lui Ștefan Deaconu – fiindcă că el era fericit cu ofițerii și nu a vrut niciodată civili pe acolo. 2005 e un an ciudat, Vântu e terorizat, de exemplu, că vor avansa persoane ca Monica sau ca mine și face tot felul de conspirații, eu scriu din America primul mare atac la premiile lui, care erau o încercare nerușinată de a câștiga influență asupra mediului politic, bătălia va mai dura câțiva ani buni și finalmente dușmanii noștri, care nu erau și ai Adrianei, prietenă bună cu Tucă, nici ai lui Udrea (o amintire în carte despre Udrea care spune că Vântu a ajutat-o în carieră) și pe care i-am transferat Monicăi fără să vreau, pur și simplu sinonimia de vederi a făcut ca lupte istorice de ale mele, începute cu zece ani înainte, cu Voiculescu și Vântu, să treacă la ea, acești dușmani devin și dușmanii lui Băsescu. Și asta justifică integral sprijinul pe care noi, ca și toată lumea decentă de altfel, l-a dat președintelui la prima suspendare, care a fost totuși un lucru bun, că fără radicalizarea asta mai aveam și azi pe moguli și fără Băsescu, aliatul nostru temporar, nu îi răzbeam. Tot așa cum partea despre obiectivele președinției nu e în cartea Adrianei, nici această parte despre reconfigurarea taberelor nu e de găsit. Și nu cred că din lipsă de sinceritate, pur și simplu asta e perspectiva ei, de familie și partid, una foarte limitată, cum ar fi fost președinția ideală se deduce indirect, una în care Băsescu nu ar fi jignit pe toată lumea, nu ar fi citit din dosare confidențiale în direct la TV, nu ar fi trimis SPP-ul să întrebe doctorii dacă nu cumva colaboratorii au puncte slabe de sănătate, și l-ar fi numit pe Silvian Ionescu prefectul Bucureștiului, în loc să calce în picioare dorința partidului. Numai că Adriana nu spune că Ionescu era de fapt securist, fusese pe lista neagră în 2004, și ceea ce în carte e prezentat ca o dovadă de tiranie a lui Traian Băsescu contra partidului era de fapt răspunsul la cererea mea să nu fie numit – și așa fusese singurul care nu fusese retras de pe lista electorală de la PD.

Cartea nu mai ajunge la a doua suspendare, sau măcar la EBA, pentru că se oprește la plecarea Adrianei, aflăm doar că ea e cea care i-a cerut – cu mandate – Elenei să demisioneze prima oară. Din păcate, Elena revine, și de asta în primăvara lui 2007, fiind la curent, eu iau decizia să plec în Germania – tot mai credeam că Băsescu merită apărat dar mă lămurisem între timp cum era chestia cu Udrea – Cocoș. Trebuia poate atunci să discutăm cu el pe față, în loc să îl apărăm necondiționat la suspendare, că atunci a avut mare nevoie de noi? Nu ar fi folosit la nimic – eu am pe undeva un email în care îmi promite că ea nu va avansa, când eram deja la Berlin. Prin faptul că el a ales să îi fie loial Monicăi, fie și trecător, și noi – în orice caz eu – îi eram loiali ei, că tot ce făcuse era plănuit împreună și era normal să o apărăm, între Băsescu și noi exista o legătură care nu fusese deliberată și de care nu te puteai scutura ușor. Cum s-a petrecut totuși am povestit în volumul de convorbiri de la Polirom cu Vartan Arachelian ”Tranziția. Primii 25 de ani” în capitolul ”Unde l-am pierdut pe Băsescu?”.

Cu toate limitările, avertismentele Adrianei, și cele explicite, și cele de care nu-și dă seama, anume senzația generală a unui haos pe post de activitate prezidențială, merită auzite. Ca să câștigăm contra PSD recurgem mereu la improvizații – nu e ușor de cîștigat, să fie clar, adică trimitem la Cotroceni bărbați politici cu ambiție de președinte, dar slab pregătiți pe partea de obiective și ajutoare de calitate. Ne facem iluzia că vom drege lucrurile din mers, dar povestea președinției Băsescu arată că mici coterii capturează de regulă președințiile – că e vorba de famila Săftoiu, sau, mai rău, de familia Cocoș, pentru că deocamdată președinția nu e o instituție, și contribuția lui Băsescu de a o face mai mult o ”curte” a fost destul de negativă. Se mai adaugă lingușirile, autoselecția personalului din cei care nu au alternative, problemă cronică, dar care ulterior se consolidează pe acolo, fac gașcă mai ales contra celor mai performanți care i-ar putea pune în pericol,  și așa nu știi dacă cercul virtuos pe care ai pornit să îl construiești nu e de fapt unul vicios.

Soluțiile sunt, bineînțeles, transparența, construirea unei instituții moderne unde accesul și promovarea să fie pe merit, coordonarea mult mai bună cu guvernul și MAE indiferent cine îl conduce (evident, trebuie și ăia să vrea să facă altceva decât prezențe la Baku), renunțarea la iluziile de grandoare. Citesc cu stupefacție, că TAROM refuză președinției o aeronavă de peste 70 de locuri de mers la Consiliul European de vară după ce le-a dat una pentru Croația. Măi dragă administrație prezidențială, în Croația nu au de ce merge ziariștii, că nu e nimic demn de relatat de acolo, nimic newsworthy, de ce merge președintele acolo în săptămâna în care pierdem Moldova numai voi știți, iar la BXL presa are corespondenți, și, oricum, fiecare merge pe banii lui, inclusiv din presa publică, așa e corect, și se organizează singur, schemele de cumpărat jurnaliști ale lui Năstase și Udrea să le lăsăm trecutului, mai ales că nu i-au ajutat la nimic decât temporar, risipă degeaba. Duceți-vă voi cu business class, măcar să vă duceți unde trebuie și cu folos, schemele astea sună a timpurile PSD și sună prost. Și o zice o persoană care a militat dezinteresat să vă crească vouă salariile, dar oare tocmai avioanele, mașinile și bucătăriile moderne sunt ce vă lipsește vouă în noua președinție?

Poate își mai aduce cineva aminte de un episod din X-files în care doi frați  cam simpluți și care locuiesc într-o rulotă găsesc într-un covor o zână din aia care îți împlinește trei dorințe? Prima dorință a lor e să aibă un iaht, și așa apare un monstru de barcă mai mare decît un bloc în câmpul de rulote, fără să aibă cum să îl ducă la mare. Deși zâna se prinde că cei doi au dificultăți și încearcă să le sugereze, pe cât se poate, că e interzis să le spui de-a dreptul ce să ceară (unul e imobilizat în fotoliu cu rotile, zâna face semn spre fotoliu, ăsta zice – să cer unul de aur? Cu propulsie nucleară? etc). Când dorința unu e să fii președinte și îți iese e deja cam imprudent. Grijă mare măcar la dorința doi atunci. Cere ceva discernământ, că dacă primești asta după aia nu o să mai fie nevoie de dorința trei și alte miracole.


Recomandări

19 thoughts on “Zâna președintelui. Reflecții după Adriana Săftoiu

  1. crina

    cu alte cuvinte am fost si vom fi mereu captivii unor oameni de genul basescu, ponta, udrea, opera, eba si altii ca, nu-I asa, nu avem alternative….cam trist!

    Reply
    • Kinga

      De ce sa fim captivi acelor politicieni? Acum e pot candida si altii, e nevoie doar de 3 membri pentru un partid nou. (Pentru Crina)

      Reply
  2. Pingback: Zâna președintelui | Reflecții după Adriana Săftoiu | Nasul.tv

  3. Pingback: Zâna președintelui | Reflecții după Adriana Săftoiu - Stiri Presa Online

  4. Daniel Ioan

    Imi place acesta idee, evident meritocratica: “Ca și azi, ideea că ai putea avea un sistem pe baza căruia să cauți, dimpotrivă, oamenii cei mai competitivi, după ce ai, eventual, și o listă de competențe avansate pe care le cauți, nu apare nici după ce devine clar că aceste experiențe sunt un eșec.”

    De altfel, acum vad ca in concluzii este scris: “Soluțiile sunt, bineînțeles, transparența, construirea unei instituții moderne unde accesul și promovarea să fie pe merit, ..” Acest lucru trebuie s ase petreaca la toat enivelurile si in toate institutiile, as adauga eu. Si veti vedea ca lucrurile vor incepe sa mearga mai bine, de la sine, fara prea multe alte schimbari.

    Este tot mai clar ca doar meritocratia va salva Romania. Cat timp ne mai trebuie ca sa intelegem acest adevar evident?

    Reply
  5. do something!

    aha ! inteleg chestiile astea de genul e-book …cum sa fii capitan/ amiral de petrolier in 10 minute …doar ca trainingul ar presupune de exemplu un simulator de punte de comanda sau pentru prezident chiar must -TREBUIE ! – un simulator de birou oval …nenorocirea e ca prin comparatie cu un/o jucator/jucatoare de tenis care are o echipa pe care o schimba daca nu are rezultate , ei bine , in cazul politicienilor nostri nu putem vorbi nici de training nici de simulatoare nici de e-book nici de schimbarea echipei nici de schimbarea candidatului nici de …rezultate/bune …poate ar trebui dusa ideea de training piiina la o aplicatie numita prezident – din – umbra 5 ani daaar nu umbra de prezident … aaa , dar asta ar incepe sa semene a monarhie desigur cu mostenitori in ordine primul , al doilea … exact dupa notele de la training …succes maxim !

    Reply
  6. Ștefan Brăgărea

    Doamnă Mungiu-Pippidi
    Citisem cartea dnei Săftoiu și rămăsesem cu orecare nelămuriri pe care mi le-a limpezit comentariul dvs. Nu am altă idee mai inteligentă decât să îmi exprim recunoștința mulțumindu-vă.
    Cu cele mai bune urări

    Reply
  7. dorin valeriu

    Completari necesare, bine venite, dela cineva “mai in tema” decat noi, cititorii. Altfel, Cartea e interesanta, chiar daca e scrisa – mai ales a doua parte – cam rautacios, intr-o defensiva agresiva as zice eu. Este evidenta simpatia Dnei Saftoiu pentru unele personagii (ex. Vasile Blaga, mai putin apreciat de cei neangajati, si pe buna dreptate) ca si lipsa empatiei fata de altii. Nu, nu ma gandesc la EU ci la Monica Macovei care, am impresia, ii creeaza autoarei niste complexe. Pe bune ! Nu-i tot una sa te ocupi de comunicare, de imagine, sa “vopsesti” realitatea sau sa actionezi, sa construiesti institutii, sa descoperi si sa promovezi competente !
    Si printre atatea barfe, improvizatii, opinii, sa reamintim esentialul : principalul merit, istoric indraznesc sa zic, al lui Traian Basescu este ca a reusit in doua randuri sa impiedice RAPTUL, instapanirea totala a PSD asupra Romaniei !

    Reply
  8. Pingback: Alina Mungiu-Pippidi, despre cartea Adrianei Săftoiu: Din relatarea fostului consilier prezidențial rămâi cu întrebarea netă a unui telespectator după un film confuz – „Dar de fapt ce căutau ei acolo, dragă?”. Ce făceau la Cotroceni? |

  9. Joana din Harlau

    Bine punctat, doamna Mungiu-Pippidi. Dincolo de unele accente vadit subiective si la dvs. (ca la toata lumea, deh!), ati pus punctul pe “i”. Poate se vor mai pronuntat si altii in cunostinta de cauza.

    Reply
  10. Bianca

    Va apreciez talentul cu care scrieti si limpezimea exprimarii care arata o gandire sanatoasa pe care putini jurnalisti o au. . Totusi, doamna Alina Mungiu Pippidi, sunteti si veti fi intotdeauna asociata partizanilor fostului presedinte. Astfel ca acest articol desi foarte bine scris nu e onest. Nu sunteti persoana cea mai indicata sa critice ceea ce numiti \prea elaborat pentru a fi un jurnal\ al Adrianei Saftoiu. Nu inseamna ca va respect mai putin fiindca ati scris acest articol asa cum l-ati scris dar sunt dezamagita ca nu va v-ati putut abtine.

    Reply
    • brod

      Numai cine nu gândeşte, nu greşeşte.

      Intelectualii veritabili nu-şi vor putea niciodată reprima spiritul lor critic. Şi este bine că-i aşa – inclusiv la Adriana Săftoiu. Şi la doamna Mungiu. Ne mai entuzismăm… ne mai înfuriem… ne mai simţim înşelaţi, trădaţi.

      În fond, cum se scrie istoria şi cine e îndreptăţit să se încumete? Dacă laşi locul gol, rişti să fie umplut de neaveniţi şi alţi sicofanţi.

      Reply
    • geo

      Ce-i cu prostia asta de „dar sunt dezamagita ca nu va v-ati putut abține”?! Poate nu ați observat stimată bianca dar articolul a fost postat pe un site intitulat România curată…
      Doamna Săftoiu a avut curaj să dezvăluie în cheie personală niște mecanisme care ar trebui să fie de regula transparente si mai ales în limita Constituției. Asta îi va obliga pe alți câțiva „foști” să treacă din registrul alegoriilor, șuetelor intelectuale și pamfletelor și să arate resorturile reale care au stat în spatele deciziilor politice în ultimii 25 de ani. Altfel rămân în istorie ca posesori de sinecuri vremelnice.
      Dna. Mungiu a clarificat unele aspecte pe care voltele exemplare ale A. Săftoiu le făceau necesare, asumându-și apartenența la o anumită tabără cu obiective politice clare care au existat sub umbrela alianței DA. Desigur că mai sunt multe de spus și de scris pentru a se analiza modul în care a evoluat instituția președintelui în cei 10 ani de „băsism”, astfel încât să se predea tinerilor studenți și niște lucruri serioase despre istoria politică contemporană.
      O să mă apuc să termin și eu cartea Adrianei Săftoiu deși nu cred că o să-mi explic de ce se plângea de aglomerația din București după ce renunțase la mașina cu girofar a Cotrocenilor.

      Reply
  11. Titina Nica Țene

    Nu cred nimic sau aproape nimic din ce spune Adriana Săftoiu. A crezut că e bine să se înscrie și dumneaei în corul foarte mare al celor care-l critică pe Dl Președinte Traian Băsescu. Nu este onest pentru că a lucrat cu dumnealui. Nu se dă din casă. Traian Băsescu a fost criticat și când a făcut fapte bune. Acum este demolat și nu merită acest lucru. A crezut că dă lovitura cu această carte dar a obținut mai mult o desființâare a dumneaei ca scriitor

    Reply
  12. Speranta Balasa

    Portretul lui TB asa cum se desprinde din cartea Adrianei Saftoiu este foarte apropiat de cel pe care ni l-am putut face si singuri urmarind informatiile si aparitiile publice. Nu am aflat nimic cu adevarat in plus fata de ce se putea vedea oricum si inca de la mare distanta. Am aflat insa lucruri noi despre cei care au comentat cartea, din felul in care s-au raportat la cele scrise in carte…

    Reply
  13. db

    Bun, bun! Interesant! Dar ma macina de ceva timp ca “aveati o intelegere” cu Ponta, sa transparentizeze cheltuielile publice in timp real. Inteleg ca s-a fasait intelegerea, Ponta “prefera mai bine sa nu”. Mai reluati subiectul, ca e bun momentul, dupa parerea mea! aaa, si cred ca ar fi o idee buna sa-i propuneti acelasi fel de intelegere si dlui presedinte, referitor la bugetul de la dispozitia presedintiei.

    Reply
    • Mihai Gotiu Post author

      @ db: nu vorba de vreo ”înțelegere” în sensul sugerat de d-voastră; când Ponta era în Opoziție și-a asumat Carta Albă a Bunei Guvernări, pe care însă a ignorat-o în totalitate…

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *