Prin anul 2009, în urma presiunii opiniei publice datorată unor gafe la tezele unice, se anunțau demisii de la Ministerul Educației – conducerea și cei responsabili de tezele unice de la Centrul National de Curriculum și Evaluare în Învățământul Preuniversitar. Ministerul a declarat demararea, cu acea ocazie, a unui control general în Centrul de Evaluare şi Curriculum, și o nouă conducere, până se încheie evaluările naţionale de la sfârşitul acestui an şcolar, după care se va trece la restructurarea Centrului. Director era pe atunci dl. Cristian Mirescu. Scandalurile se țineau lanț.
La română, la tezele unice, elevilor li se cerea să analizeze un text din ”Triumful talentului” de Ion Luca Caragiale, schiță bazată pe două personaje cu nume (aproape) similare, Ghiță Nițescu și Niță Ghițescu. Unul, bun caligraf, dar fără pile, celălalt, incapabil să scrie, dar cu relații. Cei doi sunt confundați în urma unui examen la caligrafie pentru intrarea în serviciul public de către un examinator incompetent și se creează, în acest fel, o situație hilară și o critică a capacității administrative din România. Cele două nume au fost confundate însă și de cei care au redactat subiectele, iar pe foaia de teză Ghiță a apărut, din greșeală, în locul lui Niță. Eroarea a dat peste cap orice posibilă interpretare a lui Caragiale, și a afectat examenul.
După isprava de la română, a urmat testarea de la istorie. Într-unul dintre subiecte, legat de participarea Armatei Romane în Primul Război Mondial, în textul subiectului s-a scris Armata a II-a, în timp ce în întrebare apărea Armata I. Când s-au publicat subiectele posibile pentru bacalaureat online au fost necesare o mie de erate. Pe fondul imensului scandal, Mirescu a anunțat că și-a dat demisia de la conducerea CNCEIP, iar ministrul de atunci Ecaterina Andronescu a anunțat și public că i-a acceptat-o.
Slaba calitate a curricumului și subiectelor nu s-a oprit aici, a luat asemenea proporții, dimpotrivă, că au ajuns să se pronunțe oameni fără legătură cu învâțământul universitar, dar cu cariere internaționale în știință. Academicianul Solomon Marcus remarca, de exemplu (ca și alți matematicieni de vârf) că subiectele la matematică sunt gândite de parcă elevii, crescând, vor deveni niște calculatoare mai puțin performante, punând cu alte cuvinte accentul pe calcul și nu pe raționament. Alina Mungiu-Pippidi critica în 2011 subiectele la limba română, numind examenul la română ”o bătaie de joc națională”. Criticile au fost reluate în acest an, între timp mai având loc o rundă de evaluare a testului OECD PISA în care elevii români s-au ”distins” printre ultimii din Europa la capacitatea de a înțelege ce citesc și submediocri la matematică. Alina Mungiu-Pippidi sugerase din anul 2011 ca subiectele și felul de a învăța româna să fie modelate după filosofia PISA, adică pe bază de înțelegere, și elevii să nu mai fie testați ca și cum ar fi pregătiți să devină filologi pentru că acest lucru împiedică de fapt capacitatea lor de învățare. Acest lucru nu s-a întîmplat, determinând pe autoare să ”denunțe” simbolic la DNA bacalaureatul la limba română, acuzând industria de manuale, subiecte și meditații că are un interes ascuns în perpetuarea unui asemenea examen. Recidivă la evaluarea din acest an, unde elevii fie au fost întrebați despre rolul cratimei, fie li s-a cerut un titlu care era chiar deasupra în text, fie li s-a cerut, după un text cu arhaisme, să ”motiveze apartenența la specie a basmului popular”. Nu e de mirare că elevii nu reușesc să învețe limba română și să mai și gândească în ea. România Curată a cerut în anul 2011 ministrului Daniel Funeriu să facă publice numele autorilor subiectelor și felul în care erau selectați aceștia. Fără niciun succes. În acest an am revenit cu cererea și am ajuns să aflăm că de întreaga poveste, inlusiv un număr select de profesori favoriți și obsedați de cratime, se ocupă dl. Silviu Cristian Mirescu, director al Centrului Național de Evaluare si Examinare, fost Centru Național de Curriculum și Evaluare în Învățământul Preuniversitar pe vremea când era condus doar de Cristian Mirescu, fără Silviu. Noul director, cel cu trei nume, s-a ilustrat și el, patronând niște manipulări de punctaje pe la licitațiile pentru manuale, finalizate cu scandal și contestări. Scandalurile la Evaluarea Națională s-au ținut de altfel lanț în toți acești ani.
Să fie Silviu Cristian Mirescu numele sub care s-a ascuns destituitul Cristian Mirescu de mai demult? Adică unul cu studii de inginer electric de la Craiova care a căpătat un doctorat la SNSPA, unde e plin de miniștri și secretari de stat cronici în Ministerul Educației, care au grijă să își planteze în spate oamenii când pleacă de acolo, ca industria de manuale și acreditări să prospere?
Ca să facilităm identificarea sa, iată câteva extrase din Cv-ul său format Europass publicat cu mândrie pe site-ul instituției:
Competente şi abilităţi sociale
– ABILITĂŢI DE COMUNICARE;
– ATITUDINE POZITIVĂ;
– CAPACITATEA DE A ASCULTA ŞI DE A LUA ÎN CONSIDERARE ŞI ALTE PĂRERI DECÂT
CELE PERSONALE;
– CALITĂŢI DEOSEBITE PENTRU LUCRU ÎN ECHIPĂ;
– DISPONIBILITATE DE ACŢIUNE ÎN MEDII MULTICULTURALE;
– OBIECTIVITATE ÎN PERCEPEREA ŞI JUDECAREA ALTOR PERSOANE
– CAPACITATEA DE A CONTROLA PROCESELE ÎN GRUP
Competenţe şi aptitudini organizatorice
– CAPACITATE DE DECIZIE;
– PROACTIVITATE;
– CAPACITATEA DE CONCEPTUALIZARE;
– CAPACITATE DE DIAGNOZĂ;
– MARE CAPACITATE ORGANIZATORICĂ;
– CAPACITATE RIDICATĂ DE COORDONARE A UNOR COLECTIVE;
– ABILITĂŢI DE CONCEPŢIE ŞI REALIZARE DE PROIECTE, INCLUSIV BUGETE DE PROIECTE;
– VOLUNTARISM DEZVOLTAT
Competenţe şi aptitudini tehnice – ABILITĂŢI DE UTILIZARE PC MS-OFFICE, INTERNET;
– ABILITĂŢI DE UTILIZARE A ECHIPAMENTELOR TEHNICE (ÎN SPECIAL CELE ELECTRICE ŞI
ELECTRONICE
Competenţe şi cunoştinţe de utilizare a calculatorului
ABILITĂŢI DE UTILIZARE PC MS-OFFICE (Microsoft Word, Excel, Powerpoint, Access, Internet)
Să recunoaștem că un asemenea CV are forța unei mărturisiri, e ca proba de caligrafie a lui Ghiță Nițescu (sau invers?). Cineva cu abilitatea de a utiliza Internetul și de a-și pierde astfel urmele prin hățișul ministerial merită să patroneze și pe mai departe desprinderea de alfabetizare a elevilor români? Sau putem cere o auditare profesională a felului în care sunt făcute programele, selectate manualele și subiectele și continuat drumul fără glorie al lipsei de performanță PISA, care să afle cum din atâția profesori buni rezultă un învățământ așa de ineficient?
Acest domn, Silviu Cristian Mirescu, a fost secretar cu propaganda in Consiliul Asociatiei Studentilor Comunisti din centrul universitar Craiova, in anii 75-80. Printre altele, misia lui era sa coordoneze gazetele de perete ale facultatilor . Il credeam undeva in oras, facandu-si meseria. Ce expertiza are individul asta in a coordona o activitate asa de importanta cand el nu are nimic comun cu meseria de dascal? E ingrozitor sa vezi ca dupa 25 ani, nu am scapat de profitorii perioadei comuniste , fie ei si din ”esalonul doi ”.
@ Virgi: puteți proba cumva afirmația? dacă aveți amănunte, vă rog trimiteți-ni-le pe adresa redactia@romaniacurata.ro
Cineva povesteste la un alt articol ca a fost arbitru de handbal prin anii 75-80 si de beat ce era , la un meci si-a inghitit la propriu fluierul de a trebuit sa intervine medicul . :D Acum il cerceteaza DNA ….
Vedeti ce oameni au continuat sa fie promovati in sistemul de invatamant ? Nu ma mira ca avem analfabeti in guvern si in parlament.
Daca ar fi singurul din “esalonul doi” n-ar fi mare paguba, dar TOTI din acest esalon conduc acum Romania. Daca doriti exemple, faceti niste biletele pe care sa fie scrise nume de lideri, bagati-le intro caciula si extrageti la intamplare unul…acela sigur a fost in esalonul doi (verificati-i cv-ul).
un escroc, in loc sa dea cu subsemnatul la procurori sta si distruge invatamantul. E un simbol al mizeriei adevarate din “invatamantul” tembel-politic care se experimenteaza si ne distruge practic copiii
M-a deranjat un pic tonul superior legat de studiile lui: “inginer electric de la Craiova care a căpătat un doctorat la SNSPA”. De ce este o problema ca este inginer? de ce ar fi o problema ca a facut SNSPA? Eu inteleg ca au iesit multi incompetenti de-acolo, dar asta nu inseamna ca automat toti de-acolo sunt asa…. daca avea in CV o diploma pe la o facultate privata unde prezenta la cursuri e optionala atunci ce mai spuneati??
Sa nu se inteleaga ca il apar pe politrucul asta.
Din nou și din nou și nu mai știu a câta oară problema este generală în toată administrația: selectarea cadrelor de la vârf la bază și promovarea în funcții se face pe principiul clientelar-politic-familial de gașcă și nu se ține cont absolut de loc de competență-corectitudine-abilitate managerială. Se practică sistemul locul potrivit pentru omul nostru și nu omul potrivit pentru locul potrivit. În statele cu democrație consolidată și cu economie prosperă politicul se oprește cel mult la nivelul de secretar de stat. În rest acționează PROFESIONIȘTI cu state de serviciu îndelungate, verificați prin proba timpului și care trec fără nici o intervenție politică dintr-un regim în altul și perpetuează tehnologiile administrative asigurând mersul lucrurilor fără perturbări. La noi le fiecare schimbare de putere, se scutură zdravăn tot pomul administrativ, vrăbiile incompetente ale regimului vechi își iau zborul și sunt înlocuite cu cele la fel de competente dar fără nici măcar cu slaba experiență a celor plecate. De la vlădică la opincă! Și fiecare din marțafoi ține cu tot dinadinsul să lase propria amprentă nemuritoare pe locul ocupat, cu măsuri care mai de care mai stupide, generate de lipsa totală de competență dar de nemăsurata admirație de sine. Competența devine piedică și este înlăturată fiind foarte stânjenitoare pentru neaveniți. Așa că de ce ne mai mirăm? Până nu se schimbă acest principiu sacrosant de selectare și promovare în administrație, până când selectarea și promovarea nu se va da pe mâna unor specialiști în brain hunting, fără mâna polticanților, totul va fi așa cum a fost sau mai rău. Administrația de stat nu este o sinecură pentru a răsplăti merite politice și ”sponsorizările” electorale așa cum o consideră actuala ”clasă” politicianistă din România! Este un mecanism extrem de specializat și foarte sensibil la intervențiile neaveniților. Politicanții să ia mâna de pe administrația de stat și să-și vadă doar de mizeriile lor meschine numai din zona politică. Intervenția politicului în administrația de stat ar trebui interzisă prin Constituție așa cum este interzisă intervenția în justiție.
Nu va faceti probleme d-nul Presedinte Iohanis il va propune la Min.Invatamantului ca ministru, cum la propus la (SIE) pe executantul slugarnic si tradator (MRU) ma refer la tradarea Statului in cazul (GOJDU) + alte tradari, cred ca cei cunoscatori stiu la ce ma refer, mare dreptate a avut Octavian Goga si cat de actuala este poezia din 1916, referitor la clasa politica, tin sa cred ca este un blestem, ce inseamna cand nu poti sa iti depasesti statutul de asuprit si sluga executanta umila , pe catre o avem fata de vestitul Occident, ( cum sunt tratati cetatenii romani ) oare se va naste un Tepes doamne!!! este mare nevoie si foarte urgent.
Buna ziua,
Ati uitat sa precizati cite doctorate ale si ce idei despre educatie are in teza de doctorat. domnul in cauza este un adevarat strateg al invatamintului, un om pe care multi, dar fi multi dascali il premiaza/ linsaza (nu stiu care e cuvintul potrivit) in activitatea domniilor lor. Teza principala este constuita in jurul platformelor educationale unde se gasesc cele mai bune manuale interactive din Univers
. Ati omis sa spuneti ca acum citiva ani a luat premiul pentru educatie de la o importanta loja masonica. Succes in devoalarea d-lui M.
Am fost studenta in aceeasi perioada, si am facut parte din comisia coordonata de domnia sa in anul univeristar 1976-1977. Dupa aceea , eu nu am mai fost pe acolo, ca deh, nu m-au primit in partidul comunist. Dar cred ca se poate verifica la Univ din Craiova acest lucru. Secretar general , sau cum s-o fi numind , era dl Pirvu Gh. care, daca nu s-a pensionat ar trebui sa fie cadru didactic la Stiinte economice. Din aceeasi comisie facea parte si dna Daniela Tarnita care este presedinta comisiei de femei de la PSD Dolj daca nu ma insel. Acum , nu vreau sa arunc cu piatra, studentii care fusesera selectati erau printre cei mai buni in anii lor de studiu. Ca fiecare si-a construit cariera ulterioara alegand calea facila de a sluji partidul, e altceva. Nu pot sa fac aprecieri asupra capacitatii intelectuale a acestui domn, avand in vedere ca ne vedeam saptamanal pret de vreo 2 ore, dar raman la parerea mea : cine a activat pentru partidul comunist ar fi trebuit sa ia o pauza de bun simt necesara.
In articol se vorbeste numai de unele din “ispravile nepretuitului,de neinlocuit”domn Mirescu de la SNEE/CNEE ,isr dansul sta linistit nici nu-i pasa.De ce ? pentru ca serveste sistemul,pentru ca a primit ordin sa stea acolo.Alte cazuri:Furtul subiectelor la eveluarea nationala cand ministru era prof.Hardau,iar secretar de stat d-na Paloma Petrescu.A fost sacrificata D-na Petrescu pentru ca asa trebuia.Domnul Mirescu nu a patit nimic.Apot testare PISA/2oo9 dl Mirescu sugereaza inspectorilor scolari chemati dupa testele standard ca d-na ministru(Andronescu) ar fi fericita daca am iesit mai bine(sugera ca elevii sa fie ajutati nestiind ca la aceasta testare elevii nu pot fi ajutati ci mai mult incurcati).Acum am inteles ca trebuia demonstrat ca invatamantul romanesc este superb,iar elevii au devenit brusc mai destepti(pentru succesul guvernului) ,iardl ministru avea copil in evaluare.Cata nerusinare,cata lipsa de responsabilitate Traiasca dl Mirescu si invatamantul romanesc .
Am avut de-a face, fiind in sistem, cu multe dintre,,realizarile” acestui mare specialist, care, impreuna cu madam Andronescu, a creat atatea probleme sistemului educational, initiind fel de fel de experimente pentru generatiile care au sustinut examene in ultimii 10 ani. Par exemple: a propus cate 100 de itemi pe fiecare subiect, pe fiecare disciplina de bac. Fiind publice cu mult inaintea examenelor, determinase aberatia ca multi profesori, in loc sa predea/sa respecte programa de a XII-a, au rezolvat aproape tot anul, la ore, testele publicate din ordinul acestui domn. Apoi, a venit cu ideea tezelor nationale la a VII-a si a VIII-a; ca sa ce? A renuntat apoi la primele, iar pe celelalte le-a transformat in evaluari nationale. Apoi, trimitea variante de subiecte propuse in judete si cerea comisiilor de profesori sa le verifice corectitudinea si sa semneze ca raspund! De parca le facusera ei, ori erau platiti ori aveau atributii de serviciu etc. Omul e paralel cu sistemul de evaluare educationala, dar conduce ca un vataf, e prezent intr-0 multime de proiecte europene (rezultatul, care?) si probabil se plimba printr-o gramada de tari, ca sa se ,,specializeze” in reforma educatiei. Dat afara si sa vedeti ce se reformeaza sistemul, ca doar specialisti la ISE si in preuniversitar sunt, nu doar politruci.
Distinși compatrioți,
Înainte să vă murdăriți atât propria conștiință, dar și pe aceea a tinerelor generații, aruncând cu invective și cu neadevăruri (pentru că o situație relatată doar pe jumătate este, fără îndoială, o minciună, care nu aduce beneficii nici educabililor și nici imaginii României, prin efectele demotivante, defetiste, pe care această atitudine le generează în rândul categoriilor socio-profesionale care nu au timpul necesar să consulte cele mai relevante surse de informare deschise) în direcția activității unui profesionist bine intenționat, ale cărui rezultate depind 100% de echipa aflată la baza ierarhiei administrative, ale cărei acțiuni și decizii – transpuse în strategii, directive și documente – trebuie respectate de către eșalonul superior, conform atribuțiilor cu care au fost învestite domniile-lor, în baza prevederilor legale și a regulamentelor de organizare și de funcționare, în vigoare) vă rog respectuos să consultați,cu seriozitate, și să treceți prin propriul filtru cognitiv, următoarele informații oficiale:
https://en.wikipedia.org/wiki/Programme_for_International_Student_Assessment
Programme for International Student Assessment
Abbreviation: PISA
Parent organization: OECD
Website: PISA
NOTES:
2006 – SCIENCE: READING SCORES FOR US DISQUALIFIED FROM ANALYSIS DUE TO MISPRINT IN TESTING MATERIALS.[5]
[5]”PISA 2006 reading literacy results are not reported for the United States because of an error in printing the test booklets. Furthermore, as a result of the printing error, the mean performance in mathematics and science may be misestimated by approximately 1 score point. The impact is below one standard error.” (Baldi, Stéphane; Jin, Ying; Skemer, Melanie; Green, Patricia J; Herget, Deborah; Xie, Holly (2007-12-10), “Highlights From PISA 2006: Performance of U.S. 15-Year-Old Students in Science and Mathematics Literacy in an International Context (PDF), NCES”, retrieved 2013-12-14).
ALTFEL SPUS:
QUOD ERAT DEMONSTRANDUM!
NOTA BENE, AMICI!
“AMICUS PLATO, SED MAGIS AMICA VERITAS.” (Aristotel)
Stimate domn,
Am citit si am remarcat “[…] be misestimated by approximately 1 score point. The impact is below one standard error”.
E o eroare de tparire(nu de conceptie) si este minora. Comparat cu dezmatul legat de subiectele de examen din Romania este o diferenta de la cer la pamant.
… In rest, oservam cu totii ca sunteti un tip elevat. Felicitari!
Ars Pontica …. adica l-a pus Pont-a sa posteze si ne-am ars !!! Oricum nu suntem asa de culti in cap incat sa intelegem elucubratiile eruditului nostru interlocutor !
De ce subiectele la Evaluarea nationala nu au fost (macar) la nivelul celor de la simulare?
Cum este posibil ca elevi mediocri in ciclul V-VIII sa ia note mari in examen?
Daca in urma recorectarii lucrarilor apar diferente de mai mult de 50 de sutimii ori e prostie, ori incompetenta, ori hotie. Un sistem conceput corect nu permite aparitia erorilor dincolo de o marja rezonabila. Vinovatii trebuie(cel putin) exclusi din sistemul EN. Astfel,in timp, aberatiile vor fi mai putine si de mai mica amploare.
Dar toate aceste lucruri le stim. Ce e de facut?
Un tata de absolvent de clasa a VIII-a care a investit timp si bani in pregatirea serioasa a copilului sau.