Scrisoare deschisă a diasporei către Preşedintele ales al României, Domnul Klaus Werner Iohannis

Domnule Klaus Iohannis,

Pe data de 22 decembrie veți deveni al cincilea președinte al României, ales în mod democratic. Noi, Diaspora Unită, suntem conștienți de ecoul pe care dorința de a schimba vechiul mod de a face politică, l-a avut în conștiința oamenilor din țară: suntem, de fapt, exponenții și catalizatorul acestei dorințe, cât și culoarul prin care ea a ajuns la cei de acasă. Aceștia s-au mobilizat exemplar la vot, din solidaritate cu cei al căror vot a fost obstrucționat de către autoritățile neputincioase sau răuvoitoare. Pentru noi, relația cu societatea civilă trezită din România nu este de dată recentă, ci este o relație clădită în timp, începând cu primele proteste din toamna 2013 şi până în acest moment. Trezirea noastră s-a manifestat atunci când, alături de românii îngrijorați de acasă, am întreprins diverse acțiuni îndreptate împotriva autorităților care au încălcat drepturile fundamentale ale omului.

Românii din Diaspora nu vă încredinţează un cec în alb: dimpotrivă, românii au ales, pe 16 noiembrie 2014, un președinte de la care se așteaptă să respecte, în primul rând, Constituția și legile țării și care să reașeze țara noastră acolo unde îi este locul, printre națiunile demne și respectate ale acestei lumi; o ţară care nu își pune pe tavă, tuturor corporațiilor, resursele şi care nu este un stat furnizor de materie primă şi mână de lucru ieftină.

De aceea, speranțele și asteptările noastre se îndreaptă către dumneavoastră. După 10 ani în care am asistat la un spectacol al „președintelui jucător“, care și-a depășit mandatul adesea, a susținut proiecte și idei nocive țării si poporului, devenind inclusiv partizanul unor proiecte cum ar fi cel de la Roșia Montană și al exploatării gazelor de șist,  care au adus România în situația de față, este timpul pentru un alt fel de preşedinte. Diaspora așteaptă de la Dumneavoastră să fiți un adevărat moderator între puterile statului, precum și între stat și societate, așa cum prevede articolul 80 din Constituția României. Cei aproape 400.000 de români care au reușit să voteze în străinătate așteaptă primele semne că țara noastră va reveni la normalitate, pentru a se putea întoarce acasă și a putea contribui, din interior, la ridicarea și bunăstarea ei.

Pentru noi, Domnule Presedinte, bunăstarea nu se rezumă, firește, doar la criteriile economice, ci înseamnă  tot ce numim viață socială: educaţie, sănătate, infrastructură socială. De asemenea înțelegem, desigur, foarte bine conceptul de sustenabilitate practicat în societățile ţărilor în care în prezent locuim si activăm.

Am urmărit cu mare atenție discursul Domniei-Voastre și am luat notă de măsurile pe care vi le propuneți deja:  salutăm respingerea în Parlament a Legii amnistiei și grațierii, susținem îmbunătățirea condițiilor de vot în străinătate și tragerea la răspundere a celor responsabili de organizarea dezastruoasă a alegerilor. Sperăm ca situaţiile umilitoare, jignitoare şi de încălcare a drepturilor fundamentale în care românii au fost puşi la zeci de secții de votare din Diaspora să nu mai aibă loc niciodată.

Pe plan extern, sperăm să avem în Domnia-Voastră un reprezentant demn al României în ceea ce priveşte tratatele internaționale semnate în numele țării, un lider care să o reprezinte cu cinste și demnitate la întâlnirile internaționale. Așteptăm un președinte care să trateze de la egal la egal cu omologii săi din alte țări și care să iasă, prin demnitate, din tiparul stabilit în ultimii 25 de ani, acela de lipsă de demnitate în fața marilor puteri. Trebuie să fiți primul care, prin exemplul personal, să redea demnitatea și conștiința de sine românilor.

Regretăm profund faptul că în campania electorală subiectul Tratatului Transatlantic de Investiții și Parteneriat, cunoscut sub numele de TTIP (alături de cel al CETA și TISA) nu a apărut absolut deloc în dezbaterea publică, în condițiile în care acesta este unul din cele mai importante subiecte ale dezbaterilor la nivel internațional și al unei mobilizări fără precedent a societății civile din statele unde locuim. Ne dorim ca Președintele României să reprezinte interesele țării și concetățenilor săi, consultându-se cu societatea civilă în privința acestui mandat de negociere pentru un tratat extrem de important pentru viitorul Europei și al României.

Pe plan intern așteptăm ca prin sintagma ‘România noastră’ folosită de Domnia-Voastră să înțelegeți că România este cu adevărat a noastră și nu a celor care sunt, vremelnic, la putere și-o împart și o vând după bunul lor plac în disprețul total al legii, și nici a corporațiilor din întrega lume, care au primit cadou toate resursele noastre naturale (terenuri arabile, păduri, petrol și gaze convenționale și neconvenționale, metale prețioase, ape minerale), cu beneficii umilitor-nesemnificative pentru România și pentru cetățenii săi și cu riscuri enorme asupra mediului. Nu dorim continuarea politicii de transformare a României într-o colonie și a românilor într-o forță de muncă ieftină pe plantațiile colonializate în propria țară. Așteptăm de la noul Președinte ca acesta să fie apărătorul intereselor naționale și al propriilor cetățeni.

Pentru că subiectele de mediu ne-au adus împreună, subliniem așteptările noastre față de Dumneavoastră cu privire la proiectele distructive și ireversibile pentru mediu, cum ar fi proiectele de extragere a gazelor de șist prin metoda fracturării hidraulice și metoda cianurării în minerit. Ne dorim – si ne asteptam – ca Dumneavoastră să deveniți acel mediator între interesele societății civile și al comunităților locale, interese care, de cele mai multe ori, nu coincid cu cele ale corporațiilor și să puneți mereu în balanță principiul sustenabilității, al precauției și al interesului național și al cetățenilor români. Să ne reprezentați în apărarea României în fața a ceea ce poate fi mutilator, distrugător în ceea ce corporațiile străine fac în propriul interes.

Noi, diaspora, sprijinim puternic demersurile de până acum ale societății civile și suntem extrem de îngrijorați de impactul ireversibil al acestor metode asupra mediului și al sănătății oamenilor (mulți dintre noi trăim în zone deja afectate iremediabil de fracturarea hidraulică în SUA, Canada și Australia). Susținem, așadar, cele mai recente apeluri ale societății civile către dumneavoastră în acest sens, și anume punctul 6 al Declarației de la Cluj, precum și scrisoarea societății civile adresată Domniei Voastre între cele două tururi de scrutin, scrisoare care vă solicită o dezbatere pe subiectul gazelor de șist. Și noi, ca și cei de acasă care au ieșit în stradă în nenumărate rânduri și în nenumărate locuri din țară pentru a se opune acestor tehnologii devastatoare pentru mediu, suntem extrem de nemulțumiți de atitudinea constantă a autorităților, care încalcă cu bună știință drepturile fundamentale și vitale ale cetățenilor la un mediu curat și la alegerea modelului de dezvoltare locală. Am dori ca ceea ce s-a întâmplat la Pungești, când voința unei comunități întregi a fost suprimată cu violență de către jandarmerie în interesul unei companii străine, să nu se mai repete niciodată în țara noastră! Iar dumneavoastră să fiți garantul respectării acestor drepturi fundamentale la un mediu curat, sinonime, de fapt, cu dreptul la viață.

Noi, diaspora, am străbătut sute de kilometri pentru a merge la vot și a imprima țării noastre un alt destin. Pentru a marca faptul că România merge către normalitate, că începem procesul de vindecare a țării și pentru a arăta că veți fi președintele tuturor românilor, Diaspora are onoarea să vă invite, de 1 Decembrie, la Bruxelles, inima Europei, unde va avea loc o reuniune a românilor din mai multe orașe ale Europei, pentru a sărbători Ziua Națională împreună. De data aceasta va fi o reuniune specială, la care va participa și Alexandru Popescu, simbolul conștiintei societății civile românești, cel care parcurge 3000 de km pe jos pentru a înmâna Parlamentului European mesajul antifracturare și anti-cianurare al societății civile românești și care, chiar de Ziua Națională, va citi acest mesaj în cadrul unei ceremonii organizate de Diaspora.

Vă invităm, așadar, la Bruxelles, pe 1 Decembrie, pentru a vă felicita personal pentru rezultatul alegerilor și pentru a vă convinge de angajamentul constant al Diasporei pentru România, o Românie în care să ne dorim să ne întoarcem și de care să fim mândri în afară.

***

Semnatari

Grupul Diaspora Franta Solidara cu Romania

Românii din Italia împotriva exploatării gazelor de șist Milano

Romanian Community of Ireland – Dublin

Grupul Informal Rosia Montana Paris

Save Rosia Montana New York

Romanii din Italia pentru Rosia Montana

Salvemos Rosia Montana Madrid

Berlin against Rosia Montana cyanide mining and fracking. For clean politics and a clean environment in Romania

Save Rosia Montana UK

Save Rosia Montana New York

Vienna Against Fracking

Initiativa pentru Democratie Directa Göteborg

Initiativa pentru Democratie Directa Stockholm  Grupul Diaspora Românească Unită Milano

SOS Rosia Montana Bruxelles

Comunitatea Romana din Koln

Romanii in Nordrhein-Westfalen

Barcelona Saves Rosia Montana

Grupul informal Dacia Libera Paris

Environmental and Social Change (ESC) Londra

Munchen Rettet Rosia Montana

Rumänska Föreningen Unirea din Göteborg

Calaromania Kulturverein, Viena

Campania Noastra , Danemarca

Canada Save Rosia Montana  Montreal

Canada save Rosia Montana Toronto


Recomandări

49 thoughts on “Scrisoare deschisă a diasporei către Preşedintele ales al României, Domnul Klaus Werner Iohannis

  1. marinela

    Sa speram ca dupa 25 de ani Romania va deveni democratica,si dupa atatea ani se vor intoarce toti in tara noastra draga si vom putea avea mandria de Roman.

    Reply
  2. Stelian

    România va deveni democratică atunci când românii vor avea încredere în politicienii aleși. Mafia din politică este transpartinică.

    Reply
  3. marius mustatea

    sunt intru totul deacordcu ideile exprimate aici, mai putin cu cele din paragraful 3 , deoarece puneti in lumina numai aspectele negative ale presedintelui, fara sa cunosteti toate detaliile, fara sa va referiti la sacrificiile pe care le-a facut omul Basescu pentru Romania.

    Reply
      • marius mustatea

        ok, -este putin lucru ca dupa ce ai fost scuipat de 7.4 mil de romani, prostiti cu tembelizoarele, sa continui lupta cu politicienii corupti, adica sa iti pui pe toata lumea in cap? Eu personal as fi picat la pace cu mafiotii, i-as fi lasat sa fure in continuare fara sa-mi pese , exact cum au facut tzapul si iliescu.
        – este putin lucru ca fratele tau sa fie arestat , tu presedinte , sa nu il aperi ?
        -este putin lucru ca ,copilul tau sa isi doreasca ceva ,iar tu sa nu il sprijini, din contra, sa-l sfatuiesti sa renunte?
        ganditi-va numai la aceste 3 aspecte!

        Reply
        • Sanziana Pastina

          Politica e poate mai mult ca oricare alt domeniu teritoriul pe care se face uz de arta compromisului… Iar performanta unui politician nu se judeca oare in functie de calitatea acestui compromis, de ce a sacrificat acesta si in favoarea sau defavoarea carui lucru? Aici mi se pare ca teoretic niciun presedinte nu poate sa scape de eticheta de” jucator “.Ca Basescu stie sa serpuiasca foarte abil printre situatii si eventual isi mai si baga coada pe unde nu trebuie ..asta e de discutat. Pe de alta parte noi am trecut printr-o criza si ma intreb cu sincera curiozitate cum ar fi monitorizat aceasta perioada alt sef de stat din peisajul politic romanesc. Dar Basescu e oricum pe picior de plecare. Insa, asa ca “pentru linistea noastra” , Johannis nu pare sa aiba deloc profilul lui; mai mult ca sigur ca n-are coloana “serpuitoare” a mai sus-numitului.

          Reply
        • Marin Tudor

          Lucrurile pozitive facute de Dl. Basescu
          1. Doreste din inima realipirea teritotilor romanesti. Este patriot
          2. A considerat relatiile cu SUA un element primordial in politica externa
          3. A salvat economia in perioada de criza economica mondiala sacrificand popularitatea
          4. A rezistat eroic la toate agresiunile verbale. Numai I-a injurat. Stiti cate dueluri au fost cauzate de discutii politice? Injuraturile nu ucid
          5. A reprezentat cu cinste Romania la Europa
          6. Nu s-a dovedit ca a furat sau a comis alte acte de coruptie
          7. E modest
          Il consider unul din cei mai importanti om de stat care I-a avut Romania! Si ca mai intotdeauna, presimtirile mele s-au adeverit. Judec situatia fiind in afara ei.

          Reply
  4. Ioana

    Sunteti si veti fi cei mai minunati ROMANII ,fara ajutorul vostru nu am fi reusit sa
    invingem TRADATORUL DE TARA SI DE NEAM ,noi va multumim si va asteptam
    ACASA cu mare drag pentru ca impreuna sa punem umarul la RECONSTRUIREA
    ROMANIEI noastre dragi ,si numai impreuna ne vom recapata numele de ROMAN.

    Reply
  5. László S.

    Puţin mă simt jignit că vorbiţi doar de diaspora românească.Ştiţi bine că şi maghiarii cu cetăţenie română au participat la câştigarea lui Johannis. Cred că societatea civică ar trebui să ia iniţiativa prin obligarea politicului de a ţine cont de cerinţele oamenilor acestei ţări. Eu aşi propune o iniţiativă de susţinerea unui referendum cu mai multe cerinţe a poporului.Una ar fii: ——————————————————————————————————————————————————————–Dacă la vot nu participă cel puţin 50+1 % din cei cu drept de vot,atunci alegerile să fie anulate,politicienii de pe listele de candidaţi excluşi din politică 3 mandate(12 ani) Votul să fie reluat cu alţi participanţi pe cheltuiala partidelor.

    Reply
    • Cititor

      László, nu ai de ce sa te simti jignit. In diaspora romaneasca sunt si cetateni romani de nationalitate maghiara care si ei au fost nevoiti sa plece in cautarea unui trai mai bun si care se regasesc in cele enuntate in aceasta scrisoare. In ceea ce priveste propunerea ta, e de luat in considerare.
      Numai bine!

      Reply
      • Flora Ludusan

        Va salut!!!Si eu fac parte din diaspora romana de 22 de ani!Nu sunt de acord ca Domnul Presedinde ales,Klaus Johannis sa fie plecat din tara,de 1 Decembrie,Ziua Nationala a Romaniei.Locul lui este acolo in acasa,langa toti romanii,!!!Langa cei care i-a acordat votul si langa cei care nu au fost de partea lui!Este presedintele ales,al tuturor romanilor,buni sau rai!Si sunt convinsa ca va fi si langa noi,cu sufletul si cu multe ganduri bune si frumoase!!!
        Acum ni s-a implinit visul pe care l-am avut acum 25 de ani si ni s-a sfarsit cosmarul de 25 de ani!
        Mult succes Domnului Presedinte!!!

        Reply
  6. Gica Contra

    nu ca nu as fi de acord cu mesajul general, dar mi se pare regretabil ca va arogati dreptul de a vorbil in numele tuturor romanilor din afara romaniei, al diasporei, si nu doar al Diasporei Unite (sau cum se numeste conglomeratul de asociatii enumerat la semnatari).

    Reply
    • Cristi

      Vorbim in numele Grupurilor Informale si al ONG-urilor care au semnat aceasta scrisoare.

      Reply
  7. Gabriel Blazsani-Batto

    Respect tuturor celor departe de casa. Sincer, nu ma așteptam. Ați dat o lecție multora…

    Reply
  8. Pingback: Scrisoare deschisă a diasporei către Preşedintele ales al României, Domnul Klaus Werner Iohannis |

  9. Maria Parvu

    Sper din suflet dragul meu sa te auda ,,,nu cred ,,,nu sa- dus la dezbateri ,decat acolo unde a vrut si care i-au cantat in struna ,,,nu suporta sa fie ,,luat la intrebari ,,,asa m-as bucura enorm pentru Tara noastra ,,,sa nu avem un alt ,,,basescu ,,,cu fata umana ,,, dar cu asta ce-am facut ???

    Reply
  10. Simona

    Scrisoare deschisa: Nu-mi place tonul folosit in aceasta scrisoare care-mi suna suna a ordin/dispozitie,
    Nu cred ca presedintele ales Johannis ar trebui sa sarbatoreasca ziua de 1 Dec. la Bruxelles doar cu diaspora, el fiind ales cu majoritate de voturilor din tara si cred ca locul presedintelui de ziua nationala a Romaniei ar fi in tara, sa saluta parada militara si nu in strainatate.
    Felicit si ma plec in fata spiritului civic al diasporei, dar rog diaspora sa fie atenta, sa nu sape o prapastie intre romanii din tara si cei de afara ci, sa lupte pentru unificarea idealurilor tuturor romanilor de oriunde s-ar afla.
    Acuzatiile si denigrarea ” presedintelui jucator” nu va fac cinste. Nu mi se pare echitabil sa nu recunoasteti marele lui merit in sustinerea statului de drept, in salvarea Romaniei de la colapsul economic in timpul crizei, chiar daca si populatia a suferit, precum si in intarire rolului si independentei justitiei. Daca aveati dovezi clare ca s-a implicat in proiecte paguboase pentru tara, erati datori sa le semnalati la timp nu acum cand mai are o luna de mandat. Participarea masiva la vot in turul 2 atat in diaspora cat si in tara, este si meritului presedintelui jucator care si-a indemnat electoratul sa iasa la vot. Vom vedea cum se va comporta presedintele ales cand va fi tocat zilnic de posturi TV ostile dar si cum se va pozitiona fata de evenimentele internationale. Noi ii dorim succes si-l vom sustine cu discernamant nu orbeste.

    Reply
    • Munteanu

      Ai dreptate inlegatura cu ziua De 1 Dec,dar poate sa ia un avion si sa dea o fuga si la Bruxelles,cine stie.Da, Basescu a prins vremuri grele pt economie si tot timpul sa lovit de PSD in luarea decizilor cu rosia montana a gresit cand a fost de acord gandinduse la bani ce intra la buget.
      Acum la alegeri sa intors balanta si in doua orase din Moldova (Iasi,Suceava) deoarece multi avand neamuri in diaspora au votat contra Ponta nu pro Johannis,in Harghita,Covasna si-au oferit sprijinul pt Johannis de aaltfel,in ciuda faptului ca UDMR sustinea PSD si udmr ramane o curva pilitica.Noi in schimb trebuie sa fim uniti si sa ne complectam reciproc.

      Reply
    • victoria

      nu uitati ca fara sustinere parlamentara nu poate sa faca chiar tot ce vreti voi Basescu nu a avut aceasta sustinere poate ar fi reusit mai mult

      Reply
  11. Adrian Vasiliu

    Ca si un comentator precedent, cred ca numele “Diaspora Unita” induce iluzia unei reprezentativitati, in vreme ce textul scrisorii amesteca teme, orientari si agende disparate, in care nu intreaga “diaspora” se poate regasi.

    Reply
    • talpeanu

      Pai articolul vorbeste doar in numele celor care sunt uniti, corpul acela compact de mii si mii de oameni, uniti in idei heteroclite (a se recitii articolul) dar care au aceeasi profunzime umana: BINELE SI DREPTATEA SOCIALA. Lucrati la Shell?

      Reply
  12. Pingback: An open letter to the Diaspora addressed the President chose Klaus Iohannis: he passed the Romanians from outside the country | News Round

  13. Ioan cartis

    ma fratilor, voi sinteti ecologisti si cinste voua ,,aveti si voi punctu vostru de vedere. AVATAR e doar un film si bine ar fi sa fie realitate dar nu e. noi rasa umana sintem facuti sa utilizam resurse si asta o sa facem cu fracking fara fraking,,,,,,,,eu zic drill baby drill.

    Reply
  14. Madalina

    Superb, dar cu o singura mentiune: sper totusi ca domnul Iohannis sa nu onoreze invitatia data in ultimul pasaj. Ar crea controverse inutile. Prima zi nationala ca sef de stat trebuie sarbatorita in tara. Sper ca se va prezenta un alt oficial in locul sau.

    Reply
  15. Alexandru Lefter

    De acord in principiu. M-as fii bucurat sa vad alaturandu-se si alte asociatii ale Diasporei. “Noroc” cu Rosia Montana! Si da pentru o mare intalnire cu Diaspora, doar ca pe 1 decembrie presedintele trebuie sa fie in tara, nu la Bruxelles.

    Reply
  16. caterina desideri

    Sunt asa de multe lucruri de “indreptat”.E nevoie de un Presedinte just,capabil,curajos dar e nevoie si de uniunea tuturor romanilor care sa-l spijine, caci acolo e marea forta. Acele corporatii sunt mai puternice decat par in stare sa manipuleze politica si interesele economice
    la cel mai inalt nivel…mondial.

    Reply
  17. Sinel

    Da presedintele ar trebui sa fin de “1DECEMBRIE” acolo unde s-a infaptuit unirea, in inima Ardealului. Rog insinstent sa nu se supere DIASPORA pe mine.

    Reply
  18. gh

    Îmi place scrisoarea, iubesc naivitatea voastră, dar de ce nu e acolo nici un nume propriu? Dați impresia că sunteți nereprezentativi. Iohanis încă nu știe ce îl așteaptă, la cîte presiuni va fi supus…

    Reply
  19. Gogu Steliade

    Unde va avea loc intalnirea la Bruxelles?
    Din pacate in articol/mesaje nu apare.

    Gogu

    Reply
  20. Flashback

    “Pe data de 22 decembrie veți deveni al cincilea președinte al României, ales în mod democratic. ”

    Nu al patrulea? Ca Ceausescu nu cred ca a fost ales democratic.

    Reply
  21. victoria

    chiar daca nu ar fi numit in functie pina la 1 decembrie tot in tara ar trebui sa fie de ziua nationala , Mai ginditi-va si retrageti aceasta invitatie ..abia asteapta televiziunile psd sa il toace cu ceva ..vreti sa il compromiteti …si romanii de acasa au ales Klaus Iohannis..

    Reply
  22. mioara

    pentru ca toate astea sa pota fi infaptuite ,in primul rand trebuie sa cada guvernul ponta. adevarat ,asteptam mult de la noul presedinte ,dar sa nu uitam ca este doar un om ! nu poate sa faca minuni si atata vreme cat avem un prim ministru incapabil si un ministru de finante care nu se prezinta cu documente si doar cu vorbe in fata presedintelui(a fost doar un exemplu) ,nu poate face mare lucru! principala ocupatie a primului nostru ministru de cand este in functie a fost sa se razboiasca cu presedintele,credeti ca este normal ? la fel va face si cu noul presedinte? deci,pentru ca tara noastra sa poata intra in normalitate ,noul presedinte trebuie sa-si aleaga singur primul ministru ,care la randul sau sa-si aleaga oamenii cu care sa poata lucra ! numai asa lucrurile vor incepe sa porneasca pe un fagas normal !

    Reply
  23. Valentin

    Trăiesc de 15 ani în Canada. Mă bucur foarte mult ca în 16 noiembrie am reușit sa votez la Toronto pentru România lucrului bine făcut. Sunt convins ca fără participarea masiva la vot a tinerilor din Romania victoria domnului Președinte ales Klaus Iohannis nu ar fi fost posibila. Sunt convins ca doar diaspora singura nu ar fi putut asigura victoria. Sunt dezamăgit ca unele organizații din diaspora încearcă sa-i impună domnului Președinte ales Klaus Iohannis programul pentru 1 Decembrie sau ce va trebui să facă. Sunt convins că domnul Președinte ales Klaus Iohannis va sti sa-si aleagă singur o echipa de oameni corecți și îi va uni pe românii de pretutindeni. Sibiu este cel mai bun exemplu pentru ce a reușit domnul Iohannis ca primar. Sunt convins ca toti il vom sustine pe domnul Președinte ales Klaus Iohannis.
    Imi doresc ca 1 Decembrie 2014 să fie prima sărbătoare națională in care românii care participă la comemorarea ei să se poarte civilizat, să fie uniți, și să nu-si huiduie Președintele sau să batjocorească Imnul Național. Nu sunt “un Basist”. Sunt un om corect și nu pot uita ca domnul Președinte Basescu a fost primul președinte care a condamnat comunismul în Parlamentul României. Și a avut parte de un spectacol murdar orchestrat de ciuma roșie. Spectacol care ne-a făcut de rușine în lume.
    Va doresc tuturor Crăciun Fericit.

    Reply
  24. gheorghe tranca

    Multi romani de aici de afara,am fi mandri sa punem toata forta si cunostintele insusite in scolile din tarile in care traim,pentru reconstructia tarii noastre

    Reply
  25. DP-ROSA

    Va felicitam pentru scrisoare! Si noi am transmis o scrisoare deschisa, similara, pe data de 17 noiembrie.
    http://diasporaprogresista.eu/societatea-civila/consiliul-diasporei-il-felicita-pe-klaus-iohannis-cu-ocazia-castigarii-alegerilor-prezidentiale/

    Va invitam la Bruxelles si pe 29 noiembrie, la Hotel Le Dome Bd du Jardin Botanique 9-12, Sala Klimt, de la orele 10h00. Ziua va fi dedicata dezbaterilor cu privire la nevoile si solutiile diasporei.

    http://diasporaprogresista.eu/societatea-civila/conferinta-anuala-dp-rosa-2014/

    http://diasporaprogresista.eu/wp-content/uploads/2014/10/Program-update_10nov.pdf

    Cu multe salutari,

    Echipa DP-ROSA
    Bruxelles

    Reply
  26. Cosmin

    Este al patrulea presedinte: Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Basescu si acum Klaus Iohannis. Obs. ca se fac multe confuzii si se spune ca este al cincilea presedinte.
    Daca ne-am lua dupa nr. de mandate acesta ar fi al 7 mandat prezidential. Ion Iliescu a stat 2 ani jumate, Emil Constantinescu si doua mandate ale lui Traian Basescu.

    Reply
  27. Nicholas Kazan

    Axarea acestei adresări pe Roșia Montană și pe Pungești seamănă cu frica însămânțată de speriații anilor 1850 care se temeau că o viteză a trenului de 60 KM pe oră ar putea duce la descompunerea corpului omenesc. Firesc – se putea altfel? – pentru unii, absurd pentru alții. Temerile sunt multe, dar rațiunea și gândirea analitică nu permite catalogarea corporațiilor cu heirupismul de mai sus, nici condamnarea industriei extractive ca fiind lucrul gheenei. Epoca de piatră nu s-a terminat din cauza lipsei de pietre, ci pentru că a venit ceva mai bun, dar tranziția a durat…
    O spune românul care a avut primul Prius după cele 8 experimentale din LA în 99, și a înființat prima companie de cafea din state care lucra 100% nu made in the shade, all organic, all Fair trade Coffee. Știți ce-i aia, îi întreb pe toți cei au contribuit la cele scrise mai sus????? În alte cuvinte, una este să ai prezumția de a fi “in the know”, să dai cu trafaletul îmbuibat cu green wash-ul pretențiilor, și alta să fi un bun observator, cunoscător, aplicant al ceea ce managementul uman cere: convergența și trecerea la o viață sustenabilă, care cere discernământ, cere, uf, oamenilor, haideți măcar să învățăm de la scandinavi…

    Reply
  28. adi

    MĂ BUCUR CĂ IOHANIS LA 1 DECEMBRIE 2014 NU ESTE ÎNCĂ OFICIAL PREȘEDINTELE ROMÂNIEI, AȘA CĂ POATE LINIȘTIT SĂ ONOREZE CEREA DE A SĂRBĂTORI CU DIASPORA EVEN IMENTUL. :) CU RESTUL DOLEANȚELOR SE VA OCUPA IOHANIS, NU NOI, OI DOAR VOM IEȘI ÎN STRADĂ DACĂ VA FI NEVOIE. DAR NU VA FI :)

    Reply
  29. corneliu apostol

    chiar daca nu ne place ( si altii din lista nu ne plac!!) , ceausescu a fost presedintele romaniei, asa ca iohanis este/va fi presedintele nr 5

    Reply
  30. Boiko Stankovic

    Pana nu se va scimba Constitutia Romaniei degeaba tot, nici Dumnezau nu ne va ajuta. Intregul NEAM ROMANESC sufera din aceasta cauza.Sa poate alege orcine, se poate discuta,intalege, certa cum sa intamplat 25 de ani in urma dar NEAMUL ROMANESC sufara tot mai mult. In ultimi doi ani actualul guvern putem observa ca cat de cat a reusit ce este mai important sa relanseza economia, este evident si clar dupa mai multe observatii de catra economisti de marca.Intotdeuna speranta este in urmatorul ales si asa 25 de ani, dar pana acuma nu sa mai gasit sau ales acel potrivit. speranta ultima moare si de aceasta data.Politica in economie BOALA, economia in politica SANATATE.NEAMUL ROMANESC este mare si peste tot in lume, avem de unde alege.Surori si frati romani neamul Romanesc(DacoRomanesc) este sfant nu are pret si este mai presus decat orice, NEAMUL il mostenim si toata viata si dupa il pastram in gand si suflet(Boiko Stankovic/Badea Vasile)

    Reply
  31. Pingback: Premiile România Curată 2014. Vezi nominalizările și VOTEAZĂ ACUM! | România curată

  32. Pingback: Klaus Iohannis a primit, personal, la Paris, o scrisoare din partea a zeci de grupuri ale românilor din diaspora | România curată

  33. Pingback: Vrem schimbare, nu povești! | VoceaDiasporei.ro

  34. flo

    Amuzante discutiile: “Basescu a facut, Tapul a baut, Ilici a desfacut”…NU…Tapul a facut, Basescu a baut…NU…si in timpul asta copii mor de foame, de boli, batranii traiesc cu 100 euro pensie, parintii î-si parasesc copii din cauza mizeriei, pleaca doctorii…iar “porcii” se îngrasa! Asta-i REALITATEA ! Santem tari la politica..la sfaturi..dar santem divizati(asa vor Porcii) si pana nu ne-om respecta unii pe altii Porcii vor castiga ! L-am uitat si pe Dumnezeu in incercarile noastre de a fi Destepti. Cei mai Destepti. Si cei mai frumosi, am uitat, scuze.. santem cei alesi, poporul minune. Si ca orice român care se respecta am si eu un sfat: ajutati-va si respectati-va intre voi si cu ceilalti..

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *