Fostul ministru al Culturii pentru care oamenii au ieșit în stradă, Vlad Alexandrescu, a anunțat că votează cu Nicușor Dan și USB

Fostul ministru al Culturii și unul dintre singurii miniștri din istoria contemporană a României pentru care oamenii au ieșit în stradă cerând rămânerea lui în funcție, Vlad Alexandrescu, și-a publicat pe pagina de Facebook opțiunea pentru alegerile locale de duminică, 5 iunie.

”Voi vota duminică pentru Nicușor Dan și pentru candidații Uniunea Salvați Bucureștiul la Consiliul general al orașului București, și la Sectorul 1. PNL ar fi avut posibilitatea de a susține deschis o formațiune politică nouă, alcătuită din oameni necorupți, care ar fi permis degajarea unei majorități clare PNL + USB, o adevărată noutate în politica românească, ce ar fi pus laolaltă un partid reformabil și o forță politică nouă și ne-ar fi dat speranțe și pentru alegerile din toamnă.

Nu a făcut-o, neținând cont de dorința de înnoire a oamenilor și preferând o logică îngustă de partid. Alternativa la municipale mi se pare că se joacă acum între așteptarea de reformă și lupta anticorupție, pe de o parte, și vechile mașini de înghițit banul public. Eu mi-am făcut alegerea!”, a scris Vlad Alexandrescu.

vlad alexandrescu 5

Fostul ministru al Culturii își argumentase poziția încă de săptămâna trecută, când la întâlnirea organizată de GDS a încercat să-l convingă pe Cătălin Predoiu pentru a crește șansele lui Nicușor Dan.

”D-le Predoiu, dvs. ați fost preconizat de pre­ședintele Iohannis ca un viitor prim-mi­nistru. Deci sunteți relativ nou în po­ves­tea cu candidatura pentru Primăria Bu­cu­rești.­ Pe de altă parte, d-l Nicușor Dan are o istorie apreciabilă în preocupările sa­le legate de Capitală. Ca ministru al Cul­turii, am constatat că a făcut nenumărate acțiuni în justiție pentru a proteja pa­tri­moniul, pentru a împiedica proiecte ur­ba­nistice iresponsabile în Capitală. Îmi amin­tesc cum a fost acum patru ani, când d-l Ni­cușor Dan a candidat pentru postul de primar general și când se punea întrebarea de ce PDL nu-l va susține. PDL l-a spri­ji­nit pe d-l Prigoană pentru Primăria Ca­pi­talei, care a luat 17%. D-l Nicușor Dan a lu­at 10%, după o candidatură foarte ono­rabilă. Dvs. veniți acum, ca un candidat sprijinit de un partid foarte respectabil, dar cu o istorie foarte recentă în această can­didatură. Cred că în situația de față, indiferent care este rezultatul acelei case de sondaj care ar trebui să se pronunțe cu trei zile înainte de alegeri, soluția ar fi ca PNL să dea înapoi, chiar dacă ar avea 26%, în favoarea d-lui Nicușor Dan. Asta ar garanta victoria lui Nicușor Dan ca primar general. Dvs. nu pierdeți nimic, fiind­că aveți în viitor susținerea președintelui pentru postul de prim-ministru, la nivelul Consiliului General al Capitalei s-ar pu­tea face o alianță între forța politică a PNL, care e foarte importantă, și un par­tid nou apărut, USB, care vine cu ini­ția­tive, cu idei, are o istorie de 10 ani în apărarea Bucureștiului. Asta l-ar trans­for­ma pe d-l Nicușor Dan într-un personaj politic, care ar fi fruntașul unei majorități în Consiliul General, creată dintr-un par­tid tradițional și o nouă forță politică.”, a argumentat Vlad Alexandrescu la dezbaterea de la GDS.


Recomandări

One thought on “Fostul ministru al Culturii pentru care oamenii au ieșit în stradă, Vlad Alexandrescu, a anunțat că votează cu Nicușor Dan și USB

  1. Vocea Negustorului

    Domnule Ministru, urmaresc cu simpatie eforturile dumneavoastra. Stiti sa formati echipa valoroasa.
    Este pacat ca nu s-a putut continua cariera dumneavoastra ministeriala. Sper sa va continuati destinul cu aceleasi eforturi pana la momentul in care vom castiga batalia cu acest sistem politic incompetent. Are totusi o calitate acest sistem; reuseste sa ne adune in vederea organizarii celui mai valoros guvern din Europa.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *