Dollores Benezic

Cum s-a „optat” pentru ora de religie

Curtea Constituțională îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă. Motive pentru care peste 90% dintre părinți au făcut cereri ca să-și înscrie copiii la ora de religie.

Marius are 7 ani și a fost singurul elev din clasa I care nu a dus în ziua stabilită cererea pentru ora de religie semnată de părinți. Făcuse religie în anul pregătitor, dar zice că se plictisea la ora aia, iar când tata l-a întrebat dacă mai vrea oră de religie din clasa I a zis, clar, că nu. Așa de hotărât a fost că nu mai vrea încât în ziua când toți copiii au pus cererile semnate pe catedra profesoarei de religie, Marius a început să plângă că nu a dus și el cererea nesemnată, „așa ca să știe doamna că nu vreau ora de religie”. Părinții îi explicaseră că nu mai e nevoie de cerere dacă nu vrea să facă ora.

Doamna l-a întrebat de ce plânge, apoi de ce nu vrea să facă ora de religie?

– Pentru că Dumnezeu nu există! i-a răspuns Marius, care știa asta de la tată.

– Și doamna ce ți-a zis? l-am întrebat eu.

– Păi a început să-mi spună că de ce, că eu sunt cel mai bun elev din clasă, și că să rămân la oră… și am zis bine, fie, of!

– Dar tu cum de ești așa sigur că Dumnezeu nu există?

– Mi-a spus tata, răspunde prompt Marius, care a aflat din aceeași sursă despre Big Bang, originea universului și Stephen Hawking. E decis să-i spună asta de fiecare dată și profesoarei de religie, dacă tot l-a păcălit să participe la ora ei, deși el nu voia.

-Am impresia că o să-i cam strice ora doamnei cu răspunsurile astea, e de părere mama lui Marius, care îi recomandă copilului să fie mai reținut la ore cu convingerile lui.

– Dar de ce?, întreabă copilul.

– Pentru că doamna crede că Dumnezeu există…

– Dar nu existăăăă, insistă Marius s-o lumineze și pe doamna.

– Este încă neclar, zice mama, nu există dovezi de nicio parte, încă se dezbate, unii zic că există, alții că nu.

– Păi și când ne oprim odată?! exclamă copilul exasperat.

– Poate descoperi tu adevărul când te faci mare, că tot nu ești decis ce vrei să te faci, îl îndemn eu pe Marius, care deocamdată e pasionat de matematică.

– Eee, păi dacă a descoperit deja unul mai bun, ce să mai fac eu? Stephen Hawking a descoperit… of! Copilul se satură de dezbatere și ne părăsește în favoarea unui film după o poveste de frații Grim.

Marius învață într-o școală din sectorul 3, ca și sora lui, Maria, care e în clasa a 5-a. La fată în clasă situația a fost invers. Numai 5 elevi au vrut să facă religia, din 30, și cu toate astea ceva s-a întâmplat până la data limită de depunere a cererilor, că în final taberele s-au inversat.

Mama copiilor povestește câteva din isprăvile profesoarei de religie (alta decât cea de la clasa lui Marius, școala are trei profesori de religie). Printre ele că le-a spus copiilor la una dintre ore că yoga este o chestie satanistă. Spre deosebire de profesoara de religie din clasele 1-4, asta de clasa a 5-a pare mai determinată să le salveze sufletele ăstora mici. Nu se știe dacă din cauza învățăturilor ei sau din alt motiv, părinții a 25 de copii din clasă au vrut ca odraslele lor să facă altceva o oră pe săptămână, începând din clasa a 5-a. La ședința cu părinții l-au întrebat toți pe director care este alternativa, ce le propune școala să facă în ora aceea copiii care nu vor religie?

Directorul a spus că nu există alternativă, pentru că „e complicat” – posturile sunt blocate, dacă ar concedia un profesor de religie, prin absurd, nu ar putea să angajeze alt profesor în loc etc – nici orele de religie nu pot fi puse primele sau ultimele, așa cum au cerut părinții, pentru că „e complicat”, nici o oră în plus de limbă străină nu s-a putut, iar în final nici măcar la bibliotecă nu pot sta copiii care nu vor la religie, pentru că biblioteca e dezafectată, școala neavând angajată nicio bibliotecară.

Bomboana de pe coliva situației de la clasa a 5-a a fost faptul că directorul, care e și profesor, le promite părinților, alături de profesorii de religie, că dacă nu vor face probleme și vor depune toți pârdalnicele de cereri, copiii vor primi note mari. Și nu numai la religie. Iar notele mari din școala generală se socotesc în dreptul copiilor la admiterea la liceu, dar și în dreptul profesorilor, la evaluările anuale. La fel se socotește și contează procentul de cereri depuse pentru ora de religie. O mână o spală pe alta și ambele spală obrazul.

Directorul a ieșit victorios din încercarea asta: a reușit să raporteze la centru procentul de peste 90% cereri depuse la religie, îi are la mână pe părinți care sunt direct interesați de notele mari ale copiilor și în final nu a trebuit să-și pună prea mult mintea la contribuție ca să schimbe ceva, dimpotrivă, a reușit să salveze cele trei catedre de religie ale școlii.

Consolarea părinților e că spre deosebire de fratele ei, Maria nu pare deloc preocupată de Dumnezeu și nici nu pune mare preț pe ce se întâmplă la ora aia. Evident cu excepția notelor de 10 care-i motivează și pe colegii ei. La 13-14 ani, principalele ei preocupări țin de cosmetică, de haine, de muzică, mai nou de atletism și …de sex. Mama copiilor povestește că mai mulți părinți din clasă au sperat că alternativa la ora de religie va fi o oră petrecută cu un psiholog sau cu cineva care să le vorbească copiilor despre lucrurile de care sunt ei interesați și pe care le caută cu asiduitate pe Internet. Unde le și găsesc într-o formă sau alta. Școala, însă, nu e interesată să le satisfacă curiozitățile copiilor, ci pe cât posibil nevoile de trai ale profesorilor.

La rugămintea mea Maria ne recită cu greu o poezie-rugăciune pe care i-a pus profa de religie s-o memoreze, dar este evident că nu pricepe mare lucru din ea. Limbajul e arhaic, cuvintele nu-i spun nimic, deși vorbesc despre „păcatele lumii moderne”. Finalul este ceva întru „mântuirea mea, păcătosul”. O întrebăm pe Maria dacă ea se consideră păcătoasă. Răspunde fără să clipească că da, doamna le-a spus că sunt păcătoși pentru că fac gălăgie la ore.

Curtea Constituțională îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă. Cadrul legal se dovedește uneori incapabil să lupte cu sistemul. Acum părinții se întreabă dacă de la anul vor mai putea schimba ceva. Adică cum a rămas, se depun cereri anual sau rămân astea valabile până ies copiii bacalaureați? Răspunsul stă la parlamentari, care trebuie să schimbe legea educației astfel încât să nu mai contravină prevederilor constituționale. La modul cum s-au derulat lucrurile cu „optarea” pentru ora de religie, însă, pare că nici nu mai e nevoie de vreo lege a educației. Sistemul și-a dezvoltat singur mecanisme de apărare și autoconservare, încât orice tendință de modificare nu face decât să complice inutil lucrurile, fără să reușească să le schimbe. Cei câțiva copii care făceau până acum cereri ca să fie scoși de la ora de religie – și pentru care școala nu găsea alternative, pe motiv că erau prea puțini, deci îi obligau să stea în fundul clasei în timpul orei de religie fără să participe la curs – copiii ăștia au rămas în aceeași postură, practic. Singurul lucru care s-a schimbat este faptul că nu mai depun ei cereri ca să se retragă, ci ceilalți, ca să participe.

 

sursa: dollo.ro


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

30 thoughts on “Cum s-a „optat” pentru ora de religie

  1. Ionel

    De ce nu vorbim de orele de matematica, fizica sau chimie cu duiumul bagate pe gat la copii, cu profesori habotnici care dau teme pentru acasa un sac de probleme grele pt copii, cu subiecte la olimpiade extrem de dificile, In orasul meu la olimpiada de matematica din punctajul maxim de 28 puncte cel mai mult a obtinut o eleva 16 puncte. Scoala s-a transformat intr-o uzina de terorizat copii cu multa toceala, probleme tampite menite sa cretinizeze copii. Ora de religie este o placere la unele scoli.

    Reply
    • Eh

      Pentru ca restul orelor te invata lucruri adevarate. Stiinta. Te duci la scoala sa inveti nu sa asculti povesti nu? Pai hai sa invatam adevarul si nu porcarii.

      Reply
    • Dan

      Chiar. De ce nu vorbim despre scoala in general? De ce sa se cretinizeze copilul invatand? Cand isi poate petrece timpul cu lucruri placute, cum ar fi ore de religie sau desene animate. La nevoie, poate fi invatat o meserie. Zugrav, sau poate chiar preot.

      Reply
      • Travian

        Da, e o „idee” ca din clasa 2-a copiii sa invete o meserie iar de la 10-11 ani sa o practice ca sa-si cistige existenta.
        Ha,ha , ce dobitocie. Deci daca nu-i invatam pe copii cum sa cistige lupta de clasa devenind patroni sau latifundiari excroci si bisnitari , macar sa-i invatam sa munceasca ca sclavii . Dar cu sufletul ce facem ? Ca si acolo trebuie sa punem ceva. Sau il dam diavolului ca stie el mai departe ce are de facut. De aceea se traieste atit de rau pe planeta caci tot mai multi conducatori de destine fac dovada ca nu au suflet. Nu au macar putina mila pt cei din jur , prefera sa calce pe cadavre ca sa le fie numai lor bine. S-a umplut lumea politica de falsi si mincinosi credinciosi. E f usor sa spui ca crezi in Dumnezeu. Dar ce te faci cind faptele te contrazic ? Ce credinciosi sint patronii care fura dreptul la viata semenilor lor? Care fac averi infometind populatia ?

        Reply
        • Travian

          Ma uit la profesorul Stephen Haw king in ce hal la pedepsit Dumnezeu . Stau si ma intreb la ce ne folosesc unele din cercetarile lui daca noi ne luptam sa aratam cit de rai sintem ? Aceste teorii despre univers ajuta miliardele de oameni infometati cu ceva ?
          Unii batuti in cap si cu pieptul lipsit de suflet se zbat ca pestele pe uscat sa imprastie necredinta. La ce folos ?
          E mai buna planeta daca se mareste desertul
          necredintei ?
          Unii maninca piinea prea alba degeaba in detrimentul
          saracilor planetei. Astia necredinciosi dece nu lupta pentru eradicarea foametei , a saraciei ? Pentru ca nu au suflet si sint deci niste ticalosi misionari ai Satanei.

          Reply
  2. alin

    Si copilul meu de 12 ani a spus raspicat NU, pentru ca big bang si pentru ca evolutie. E constient ca va pierde o medie de 10 chiar daca toti ceilalti s-au inscris la religie, dar nu vrea sa i se predea aberatii.
    Prima lui dovada de maturitate si barbatie! Bravo, baiete, la mai mare!

    Reply
  3. Travian

    Pina acum se batea capul ca nu mai sintem comunisti. Acum facem ca si comunistii promovam ateismul .

    Reply
    • Costel

      Nu promoveaza nimeni ateismul….doar ca nu vrem ca religia sa ne fie bagata cu forta pe gat. Eu personal nu vreau ca, copii mei sa merga in genunchi in jurul bisericilor pentru ca mi se pare ca trebuie sa fii cel putin dobitoc ca sa faci asta.
      Daca ii intrebi pe cei care fac astfel de lucruri o sa constati cu uimire ca habar nu au ce contin cartile sfinte si ca toata viata lor au trait dupa niste obiceiuri preluate din batrani fara un rationament anume.
      Cred ca trebuie sa ne dezvoltam ca si natiune si sa invatam ca putem sa facem alegeri…putem sa discernem intre adevarata religie si cea practicata de preoti si care acum a ajuns o afacere de multe milioane de EURO.

      Reply
      • Travian

        Dar tu cum te crezi cind spui asemenea aberatii mincinoase ? Unde ai vazut ca copiii sint biciuiti ca sa inconjoare biserica in genunchi? Si orcum asta nu are legatura cu ora de religie. Dracii fac spume la gura caci lupta impotriva lui Dumnezeu. Poate ca tu nici nu stii ce inseamna Dumnezeu. Esti poate inrobit de ban. Ti-ai vindut sufletul diavolului pt bani.

        Reply
  4. Travian

    Dar eu nu inteleg dece nu se fac macar limbile straine optionale sau sa alegi una singura pe care sa ai sansa sa o inveti mai bine. Si-a pus cineva intrebarea dece nebunia asta cu 18 obiecte de studiu din care 4 limbi straine ? Sau toate obiectele sa fie optionale daca tot umblam sa se invete numai ce ne place .
    Ca asa zic unii parinti ca nu ar mai trebui sa se dea teme acasa ca se surmeneaza copiii si nu mai au timp de distractie.
    Orcum din cauza politizarii si alte motive financiare invatamintul romanesc a ajuns jalnic, un adevarat dezastru. Majoritatea cadrelor didactice au transformat scoala intr-un loc profitabil pt buzunarul propriu in rest o apa si-un pamint . Vin la scoala doar ca sa faca bani pt luxul propriu. Parcarile scolilor au devenit neincapatoare iar profesorii se pling ca n-au din ce trai. Atunci de unde bani pt masini ? Simplu, din santajul cu meditatiile. La ora isi bat joc de predare iar cine vrea sa inteleaga materia ca sa promoveze trebuie sa plateasca sume grase la meditatori. Meditatorii fiind profesorii cei plictisiti de la scoala.

    Reply
  5. flesh

    Ai o problemă cu ateismul, Travian? Credeam că voi, creștinii, sunteți toleranți, vă iubiți aproapele chiar dacă nu crede în ființe supreme. Sau asta e doar o altă minciună?
    Cât despre starea educației, aceasta se datorează foarte mult pasivității părinților. Profesorii au mai ieșit în stradă ca să ceară bani guvernului pentru școli, dar câți părinți au fost alături de ei?

    Reply
  6. Aura

    Artticolul dumneavoastra exprima cu exactitate realitatea… trista a orelor de religie atat de „dorite” de parinti. Nu ni s-a dat nicio alternativa la aceasta ora, ba dimpotriva ni s-a strecurat pervers in ureche un calcul general al mediilor din care ar lipsi cea de zece de la religie, creandu-se astfel diferente vizibile intre copiii care frecventeaza ora de religie si cei care nu ar face-o. Cum a spus si cineva mai sus, o ora de consiliere psihologica cu discutii libere ar fi mult mai bine venita. Copiii au nevoie sa reinvete sa socializeze intr-un cadru organizat in aceasta era a supratehnologizarii. Ii asteapta viata reala de care se vor izbi dureros mai tarziu, cand nu se vor mai putea ascunde in spatele monitoarelor sau smartphone-urilor. Despre religie inveti (sau nu) in familie. Despre viata, realitatea ne-a demonstrat ca nu inveti suficient de la parinti. Ei nu sunt didacti.

    Reply
    • Codruta

      Adica s-a dat de inteles ca la „religie” se da 10 ORICUM, indiferent daca stii ceva sau nu stii nimic!! Eu TARE as vrea sa se faca o statistica, la sfarsitul anului, cu media la ‘religie” pe toata tzara!

      Reply
  7. Dan

    Da, hai sa dam cu pietre in religie, ca nu e logica, dar sa pastram matematica. Aia are logica de mori. Sa luam de exemplu notiunea de infinit. Dictionarul ne spune ca infinitul e intotdeauna mai mare ca orice valoare posibila. Mai precis o valoare ca opt catralione de biliarde nu e o marime INFINTA, deoarece infinitul e intotdeauna mai mare. Nu are sfarsit. Isi poate imagina cineva un lucru care nu are sfarsit? Care nu incepe nicaieri si nu se termina neicaieri? Geometria ne spune ca un plan reprezinta o infinitate de puncte. Pai cum sa intre o valoare INFINITA intr-o valoare FINITA, cum e un plan?

    Asa, matematica are logica de mori. Chestia asta cu Dumnezeu nu e reala, da’ infinitul e real de rupe!!! Parca-l si vezi, e nenascut, nefacut, nu incepe de niciunde si nu se sfarseste niciunde.

    Logica, nene!

    Reply
    • Codruta

      Eu FAC un motor (sau un site web) cu „matematica” – D-ta FACI asa ceva cu „religia”??

      O postare ca asta la care raspund eu e un exemplu CLAR de motiv FOARTE serios pentru care NU ar trebui sa se faca religie in scoli!!

      Reply
  8. Dan

    -Mami, ce e infintul?
    -Infinitul? E ceva care nu se mai termina. N-are sfarsit.
    -Mami, da doamna ne-a spus ca intr-un patrat intra o infinitate de puncte.
    -Intra, mami.
    -Pai nu se poate, mami. Uite, daca eu pun o mie de pietricele in cutiuta asta se rupe cutiuta. Cum pot intra o infinitate de puncte intr-un patrat?
    -Auzi, dar tu n-ai alta treaba decat sa pui intrebari? Lectile ti le-ai facut? Ca iar te cearta doamna!

    Asa, asa, sa stimulam imaginatia copiilor. Si curiozitatea.

    Reply
  9. Mihai

    Draga Dan,
    pe Terra exista inca nenumarate procese, evenimente, fenomene, s.a. pe care oamenii nu le pot explica. Inca.
    La fel se intampla si in matematica, care nu este de pe alta planeta.

    Nu acelasi lucru se intampla cu religia.
    In plus, religia este responsabila pentru milioane de persoane ucise ( judecate sumar si arse sau spanzurate), pentru declansarea multor razboaie ( vezi cruciadele).

    Si nu cred ca vreunul dintre parinti ar avea ceva impotriva unei ore de ISTORIA Religiei, nu de religie confesionala.
    Mai ales ca, daca imi aduc bine aminte Constitutia Romaniei garanteaza libertatea credintei.

    Reply
  10. Dan

    Matematica este universala, la fel ca Dumnezeu. Infinitul este nesfarsit, la fel cum nesfarsit poate fi si Dumnezeu. Infinitul e un fenomen inexplicabil si de necuprins cu mintea. Cum iti poti imagina ca exista o masa de ceva care nu incepe si nu se termina? Definitie care este proprie si lui Dumnezeu. Pe Dumnezeu nu-l poti demonstra, dar infinitul il poti demonstra? Cum poti demonstra ca pe un plan – o figura geometrica – incape o INFINITATE de puncte? Cum poti explica unui copil – dar si unui adult – idiotenia asta numita INFINIT?

    Zici ceva de infinit? Blasfemie! Matematica e sacra! Cum sa o contesti? Vaaaaai!!!

    Afla ca si din matematica s-au luat la harta, in caz ca ai idee de geometria secreta, numarul Phi, Triunghiul Sacru etc. etc. Confrerii secrete, pitagoreicii etc. etc. Matematica, nu religie. Hai sa fim seriosi!

    Da, nu il putem explica pe Dumnezeu, dar suntem confortabili cu infinitul, pe care nu-l putem demonstra (nu are logica ceva ce nu incepe si nu se sfarseste). Urlam ca se construiesc biserici, dar cand se construieste ditamai tuneul de aparat de biliarde de parale ca sa ciocnesti doua raze de lumina si sa descoperi ‘particula lui Dumnezeu’ (oau, ce misto suna!), nu zice nimeni nimic. Cate tari se putea bugeta cu biliardele alea? Cate vieti se puteau salva? Dar nu, religiea numita Stiinta trebuie sa afle, sa scotoceasca. Si daca indraznesti sa pui la indoiala notiuni stupidoide ca…. INFINTUL e vai de tine! Au! Au! Absolut aiuristic, doar daca imi arata cineva concret ca un lucru nu are nici inceput si nici sfarsit, si se intinde asa, aiurea, de nicaieri in vesnicie. Mai sa fie!

    Reply
    • geo

      of, of, of,
      se dau de fapt bani de la stat pentru catedrala neamului iar spitalele sunt lăsate in paragina in cel mai ortodox stil!
      isus nu vindeca bolnavii?!

      Reply
    • Victor Ferghete

      Tot ceea ce folosești în jurul tău îi este datorat „religiei” numită știință. Calculatorul, televizorul, automobilul, telefonul, medicamentele etc. Acestea au putut fi fabricate numai pentru că niște oameni care nu au găsit explicațiile fenomenelor, din natură, în cărțile vechi (fie ele și sfinte). Au avut curajul să spună „Sunt prost și nu știu! Dar poate pot să aflu.” Pentru prima dată în istorie cei care mor de bătrânețe sunt cu mult mai mulți decât cei care mor din cauza bolilor sau a foametei. Și asta se datorează științei. E adevărat că încă mai sunt oameni care mor de boli sau foame dar asta pentru că progresul tehnologic nu a ajuns, încă, la ei.

      Cred că teama cea mai mare a religiei este de a deveni irelevantă. Cu progresul științei locul de „manifestare” a lui Dumnezeu începe să fie din ce în ce mai mic. Înainte Dumnezeu era explicația pentru boli, foamete sau fenomene ale naturii. Știința a găsit explicații mult mai satisfăcătoare și mai utile decât religia. Foamea și boala au devenit probleme tehnice, pentru care trebuie să găsim rezolvare, nu manifestarea mâniei divine. Explicațiile date de știință reduc din ce în ce mai mult relevanța unei ființe supreme.

      Eu cred că introducerea materiei „Educație religioasă” în școli, și lipsa oricărei alternative, este o încercare a religiei de a își asigura relevanța pentru mai mult timp. Eu unul, nu cred în poveștile cu „educație pentru suflet” sau „tradiția seculară a poporului”. Dacă vrem „educație pentru suflet” putem învăța comunicare empatică sau etică iar dacă vrem „tradiții seculare ale poporului” mergem în Maramureș sau în Bucovina.

      Reply
  11. Pinno

    La scoala NU se face religie ci EDUCATIE RELIGIOASA (asta e termenul), iar educatia religioasa este cum o vede fiecare profesor („toti copiii sint pacatosi, yoga este satanista” plus mii de alte aberatii)
    Matematica poate fi predata in multe moduri. Foarte putini fac din ea ceva placut copiilor. La fel si la acesta materie Educatie religioasa.

    Reply
    • Anca

      Religia este educatie predata in vederea cunoasterii credintei si traditiilor poporului nostru, cu argumente, cu exemple de viata, cu dragoste pentru copii.

      Reply
  12. Dan

    Da, aici e o problema. Nici la matematica, nici la religie nu se face o materie placuta, iar manualele sunt de multe ori aiuristice, dar una e sa combati metoda de predare si alta e sa combati materia in sine, pe motiv ca ‘nu exista Dumnezeu’ sau mai stiu eu ce. Una e sa fii impotriva predarii, alta impotriva religiei ca idee sau ca obiect de studiu.

    Reply
    • geo

      problema este că BOR şi MEC insistă ca religia ortodoxă să se studieze 13 ani iar în primi 8 ani de şcoală se studiază informatica doar 3 ani, opţional.

      Reply
  13. Dan

    Repet: asta nu are nicio legatura cu materia numita ‘religie’ si nici cu ‘hai sa luptam impotriva lui Dumnezeu eliminand total religia’. Absolut nicio legatura! Ca nu exista Dumnezeu? Da’ infinitul exista? Ideea de infinit cum o explici unui copil? A nu se confunda foarte mult cu infinit. Materia Universului e imensa, dar nu INFINITA. Infinit inseamna ceva ce nu incepe nicaieri si nu se sfarseste niciodata. E asta o realitate cum sunt eu dansator pe sarma!

    Pai si muzica se studiaza putin, iar ce asculta copii nostrii e de jale. Si pictura se studiaza putin. Care e problema? Sa se studieze de toate timp de 13 ani, si muzica, si religie, si sah (exista manuale de sah). Invatatura n-a omorat pe nimeni. Iar chestia asta cu ‘hai sa studiem istoria religie in loc de religie’ e absurda. Hai sa studiem istoria matematicii in loc de matematica. Iar chestia asta cu ‘nu exista Dumnezeu, nu se poate demonstra’ Da’ poti demonstra ca intr-un amarat de patrat intra o INFINITATE de puncte. Cum sa exista ceva… infinit? E aberant!!! Asta nu trebuie s-o discuti, e o dogma, ca are si Stiinta dogmele ei. Stiinta cu majuscula.

    Reply
    • Adrian

      Există calea de mijloc pentru a expIica „ideea de infinit“ : între alb și negru (sau între bine și rău) există gri (sau calea de mijloc) dar de care parte ne situăm? Așa că există și cale de mijloc între alb și gri, dar iarăși, de care parte ne situăm? Cam ca în exemplul dumneavoastră de mai sus, doar că răbdarea părintelui este… infinită. Poate vă vine greu să credeți, dar și infinitul a fost creat. Cât despre lucruri mai precise, există și geometrii cu drepte și plane cu un număr finit de puncte, după cum între acelea există geometrii binare în care mijlocul nu are sens.

      Reply
    • geo

      Uniunea compozitorilor romani nu a promovat reclame in media pentru a se studia 13 ani religia ortodoxa sub acuzatia falsa de ateism si comunism, venita din partea BOR, care pe vremea lui nea nicu il pomeneau cu nume si prenume si se rugau pentru sanantatea lui in discursurile din ziua de Pasti.
      Oamenii au dreptul sa fie impotriva religiei asa cum credinciosii ortodoxi se roaga la icoanele pictate dupa imaginatia pictorilor ( de fapt iubitorii de icoane din Bizanţ i-au macelarit pe credicioşii care cereau renuntarea la ele).
      Dogmele matematicii sau fizicii nu se ascund ci se discuta numai in salile de curs si se demonstrează, iar la acele ore, poti fi sigur, nu se copie ca la orele de religie din scolile şi liceele patriei!
      Cât despre obsesia ta cu „infinitul versus dumnezeire” cauta pe internet bancul cu blondele si infinitul!
      Ca unul care a trebuit sa cumpar manualul de religie, scris intr-un mod inept de editura sf mina, sunt categoric pentru limitarea orelor de religie in scoala, care fac mai mult un deserviciu crestinismului. Acest lucru nu intereseaza deloc BOR (fan club Mercedes), care este ca un buldog ce a apucat un os si nu mai vrea sa-i dea drumul!

      Reply
  14. Puiu

    Mai bine ar fi înlocuită cu ora de „proverbe-ghicitori”; prima ar putea fi gen: dacă un nebun aruncă o piatră-n baltă, de câți înțețepți e nevoie…?!?”

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *