Dollores Benezic

Care-i treaba cu țapu

Mi-am instalat și eu WhatsApp. A fost ca o dezgropare a morților din telefonul meu. O călătorie înapoi în timpul când era important să ai un număr cunoscut de politicieni ;)

Am intrat și eu în rândul lumii ieri, când mi-am instalat pe telefon WhatsApp. Vorba unei verișoare, pe care o întreba cineva zilele trecute cum de e pe uațap, dar nu pe feisbuc, ea a răspuns inocentă: „dar cum să fiu eu acolo, că nici nu știu cum se scrie feisbuc ăla?!”.

Nici eu nu știam cum se scrie uațap, dar am aflat când un prieten de departe mi-a scris pe email ca să mă întrebe dacă sunt pe uațap, ca să putem avea o conversație mai lungă și fără costuri.

Pentru mine instalarea aplicației a fost ca o dezgropare a morților. Nici nu mai știam că am atâtea contacte în telefon – de fapt nici nu le mai am, dar prevăzător cum îl știm, google a avu grijă să-mi facă niște back-up-uri la agendele mele de telefon, așa se face că m-am trezit ieri că dau pe WhatsApp de oameni cu care și utiasem că am interacționat vreodată. Nume de demult, din altă viață – când era important să nu-ți schimbi numărul de telefon, pentru că altfel nu-ți răspundeau politicienii/primarii la telefonul necunoscut – mi-au invadat ecranul, și odată cu ele au venit și amintirile. Un mic „almanahe” al primăriilor bucureștene, din anii 90 încoace ;) Trebuie să recunosc că pe unii dintre ei nu-i bănuiam de implicare în operațiuni așa de smart cum ar fi WhatsApp.

Apoi am intrat în legătură cu prietenul pentru care am instalat aplicația și am aflat că e chiar mai celebră decât credeam. Se face că prietenul ăsta, altfel foarte atent cu datele lui personale, neposesor de cont de Facebook tocmai din cauza (sau datorită) acestei griji pentru privacy, are un tată de vârsta pensiei rămas în țară, și o soră plecată și ea în lume. Trei membri ai familiei care, deci, trebuie ținuți în contact, la costuri cât mai mici. Cea care a făcut pasul către conexiunea modernă a fost sora, care i-a instalat tatălui, pe mobil, WhatsApp, ca să vadă bunicul poze cu nepotul din cele străinătățuri.

– Am văzut poze cu nepotul, în costumația de serbare, îl anunță tatăl pe prietenul meu.

– Dar cum ai văzut tu poze?, întreabă el, știind că tatăl și emailul sunt incompatibili.

– Păi cu Grigore Țapu, mi-a trimis sora ta și am văzut. Pot să-ți trimit și ție, zice tatăl.

– Care Grigore Țapu, domnule?

– Țapu ăla… nu știi? Mi l-a pus pe telefon. Pot să primesc și mesaje, pot să și vorbesc.

Așa a aflat prietenul meu că WhatsApp este, pentru tatăl lui, echivalentul unui vechi prieten de la țară, pe care-l chema Grigore Țapu. A fost nevoit să facă o concesie și să-și instaleze și el Țapu, ca să țină pasul cu familia.

Și cu ocazia asta, când l-a instalat și el pe Grigore Țapu în telefon, a putut să constate că serviciul e atât de popular încât un fost politician despre care a scris el cândva, acum la pușcărie, e activ pe WhatsApp. Probabil are telefonul mobil în celulă, ceea ce cu siguranță e cunoscut și de SRI, și de procurori, care-l interceptează cu ușurință și de dincolo de gratii.

Trebuie să recunoaștem că Țapu e popular. Mă gândesc serios s-o corup și pe mama cu un smart phone, că dacă nu am reușit s-o învăț să răspundă la sms-uri, măcar să îi fac cunoștință și ei cu Grigore Țapu ;)

***

sursa: dollo.ro

baba-ipad


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “Care-i treaba cu țapu

  1. TATIANA MOCA

    Apoi nici eu nu stiu cum e treaba cu tapu,dar o sa invat asa cum am invatat si facebook si samart phone.Haios articol si simpatica tanti.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *