Dollores Benezic

Caietul Albastru al Adrianei Săftoiu

În care nu se spune dacă Băsescu și-a tras-o sau nu cu Udrea, dar ce scrie în el, dincolo de bârfa asta, e infinit mai important.

Noi, românii, poate mai greşim când ne alegem modelele. Dar nu acest lucru mi se pare cel mai alarmant şi prioritar a fi corectat, ci modul în care ne îndrăgostim de figurile publice sau de instituţiile publice (în 2015, D.N.A. şi, culmea, S.R.I.) : într-un abandon total. Într-o admiraţie necondiţionată, le punem la dispoziţie toate libertăţile de a acţiona, un cec în alb.

Am citit în ultimele zile, avid, Cronica de Cotroceni a Adrianei Săftoiu. Demult n-am mai dat peste o scriere cu care să rezonez în așa mare măsură. Deși n-am cunoscut-o personal pe autoare – cred că o singură dată în viață am văzut-o de aproape, în Primăria Capitalei, pe vremea când eram de-o parte și de alta a Băsescului (ea consilier de imagine, eu ziarist acreditat la primărie) – găsesc cu surprindere în ea un personaj pe care mi-ar fi plăcut să-l cunosc mai bine.

Cartea a stârnit valuri mai ales contra, din acea fibră ipocrită a românului dornic să-i condamne pe alții că fac ceva ce, cu siguranță ar fi făcut și ei dacă ar fi avut ocazia. Pentru că îi pune într-o lumină rece de sală de disecție pe mulți, era firesc să fie tratată cu dispreț suveran: așa ceva nu se face!

Eu cred că e foarte bine că s-a făcut, iar cine are urechi să audă, ochi să citească și mai ales deschidere ca să priceapă ce scrie femeia asta acolo, va fi, poate, cu o dezamăgire mai puțin pregătit să trăiască mai departe în România.

Mă întreba cineva deunăzi, aflând că citesc cartea, dacă zice în ea că Băsescu și-a tras-o cu Udrea. Evident asta e grija care-i f… pe români, și de asta și suntem unde suntem. Pentru că în loc să vrem să știm cum se iau deciziile în biroul zero al țării (*), cum funcționează clasa politică și cine-i trage sforile, noi nu putem dormi de grija coțăielilor altora.

(*)Tot felul de domni dubioşi care intrau în Cotroceni, cu aer fanariot, aflând între timp că ea e cheia ce deschide cabinetul zero, deveniseră o alarmă pentru toţi.”

De altfel înțeleg că asta s-au și grăbit să dezmintă cei doi, pe Facebook, după apariția cărții: că nu și-au tras-o, că au fost integri și loiali până în ultima clipă. O dovadă în plus că și Băsescu&Udrea, ca și mulți alții, s-au grăbit să condamne cartea înainte s-o citească.

Cartea conține chestii mult mai grave decât potențiala aventură a președintelui cu blonda. Este o radiografie a „îndrăgostelii” autoarei de un concept pe care realitatea l-a tăvălit prin praful puterii și i-a luat mințile. Este o transformare a unui om anonim, ambițios, tenace, dornic să-și depășească condiția, într-un șef de stat (termenul are o conotație aparte în carte) orgolios, sfidător, avid de putere și control, dominat de stări extreme, dornic să se impună prin frică.

Între cele două limite, consemnate numai pentru primii doi ani de mandat (pentru că Săftoiu a plecat de la Cotroceni în martie 2007) îl regăsim din plin pe acel Băsescu de care probabil ne-am îndrăgostit mulți, acel om dintr-o bucată care poate că a jignit bunele maniere, dar a avut și rezultate palpabile atunci când și-a pus mintea, amuzant chiar și așa în spontaneitatea lui calculată de care-l acuză autoarea. Nu pot decât să mă îngrozesc la gândul a ceea ce a urmat între 2007 și 2014, când s-a încheiat și al doilea mandat. Numai jumătate din chestiile pe care le spune Adriana Săftoiu în caietul ei albastru (așa și-a numit jurnalul pe care l-a ținut cât a lucrat la Cotroceni) sunt suficient de grave ca să te pună pe gânduri.

Adriana Săftoiu încearcă o dezvrăjire a maselor, dacă mai rămăsese cineva agățat de mitul lui Băsescu, prin disecarea modului în care orice om, chiar bănuit de bune intenții, poate fi pervertit de putere. Totul se întâmplă cu ajutorul celorlalți, al complicității, tăcerii, acceptării umilințelor. Întotdeauna vor exista amatori de sinecuri, gata să facă orice pentru ele, indiferent de greața pe care le-o inspiră puternicul zilei. Sunt niște personaje care nu ies deloc bine din cartea asta, printre ele: „intelectualii lui Băsescu”, societatea civilă, câțiva ziariști, instituțiile cu rol de control și coerciție, dar și nume care se regăsesc încă prin scaunele puterii.

Un loc destul de important în carte îl ocupă serviciile și relația lor cu Băsescu. După cum zice că s-ar fi exprimat chiar el, serviciile nu au reușit să-l învingă, ca pe Constantinescu, dar nici el pe ele. Săftoiu consideră că după 25 de ani numai Iliescu ar fi ieșit relativ neșifonat din relația asta.

Aceste instituţii sunt necesare oricărei naţiuni, pentru prevenţie, în primul rând, şi apoi pentru sancţiune. Chestiunea controversată despre activitatea instituţiilor noastre apare în contextul bănuielilor că secondează, tacit, dar reprezentativ, structurile mafiote – şi politice, şi economice –, că susţin grupurile (cele mai multe bine asezonate cu influenţi ai zilei) fie cu informaţii, fie cu protecţie. Explozia dosarelor care se întocmesc preponderent pe turnătoriile mafioţilor, obosiţi şi ameţiţi de câţi bani au de distribuit, arată un paradox : curăţenia a început prin delaţiunile acestor inşi care au benchetuit îndelung, furând şi împărţind între ei avuţia naţională. Instituţiile de forţă doar asistă. Aşa cum au asistat, cel puţin în ultimul deceniu, la crearea acestor structuri mafiote, care au acoperit şi politicul, şi economicul. Mână în mână. Explicaţia pentru care i-au protejat poate fi găsită în faptul că funcţiile acestora depindeau de aceiaşi oameni politici. În fond, şi-au ocrotit funcţiile, locul de muncă.

Dincolo de frustrările inerente – că doar și Adriana Săftoiu e om, iar cartea ei este o operă subiectivă – cred că această cronică este una cât se poate de fidelă a societății românești actuale. Ea recunoaște uneori că atunci când se afla în preajma președintelui nu înțelegea de multe ori lucrurile în ansamblu. Avea naivități și iluzii. Nu știm dacă a rămas cu ele, nu știm cât din ceea ce a curpins ea cu privirea este întregul și cât de monstruoasă o fi în realitate situația. Dar este o cheie în care putem vedea altfel unele lucruri.

citește continuarea pe dollo.ro


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Caietul Albastru al Adrianei Săftoiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *