Catiusa Ivanov

Adio grădinilor de la Versailles din București. Au intrat cu excavatorul peste ele. Abuz ”2 în 1”

Copia în miniatură a gradinilor de la Versailles de pe bulevardul Kiselef nr. 45 din București a fost demolată. Lucrările s-au realizat în baza unei autorizaţii de demolare emisă de Primăria Capitalei, iar proprietarul terenului, avocata Lucia Cherecheş, vrea sa construiască în loc un ansamblu de blocuri de trei etaje, pentru care municipalitatea ar fi dat deja autorizaţie de construire. Grădinile peste care s-a intrat miercuri cu buldozerul figurează ca spaţiu verde în documentaţiile de urbanism, iar societatea civilă susţine că atât autorizaţia de demolare cât şi cea de construire ar fi ilegale. Normele încălcate privesc atât de protecția mediului, cât și a patrimoniului cultural.

“Noi am fost anunţaţi astăzi de vecini că se demolează. Primăria Capitalei a dat autorizaţia de demolare pe 27 iulie 2014 si a fost emisă si autorizaţia de construire pentru ansamblul rezidenţial pe 30 septembrie 2014. După părerea mea, această autorizaţie a fost emisă ilegal deoarece nu are aviz de la Ministerul Culturii, ci doar de la Direcţia de Cultură Bucureşti. Vă reamintesc că instanţa a anulat o autorizaţie de construire pe acest teren fix din acelaşi motiv. In plus, nu există avizul obligatoriu de la Primăria Sectorului 1. De asemenea, această autorizaţie se bazează pe un Plan Urbanistic de Detaliu care schimbă destinaţia unui spaţiu verde, ceea ce este interzis de lege”, a declarat Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul pentru România Curată.

Poza demolare Kiseleff 45

kiseleff bazin“Kiseleff 45, o copie în miniatură a grădinilor de la Versailles (foto, înainte de „toaletarea” cu excavatorul), zonă protejată şi spaţiu verde. Este o greşeală a Primăriei Capitalei şi a Agenţiei Regionale de Protecţia Mediului ca au aprobat această investiţie în condiţiile în care Salvaţi Bucureştiul a anulat înainte autorizaţiile de construire date pe acest teren. Este o pierdere foarte mare pentru Bucureşti. Este o încălcare legii mediului şi a monumentelor. Autorităţile trebuie să răspundă penal pentru pierderile pe care le aduc oraşului”, a spus şi Dan Trifu, vicepresedintele fundaţiei Ecocivica.

În plus, Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a atacat în instanţă la începutul acestui an Planul Urbanistic de Detaliu prin care s-a aprobat construirea blocurilor cu trei etaje pe Soseaua Kiseleff la nr. 45-45A.

Potrivit informaţiilor de pe site-ul oficial, Primăria Capitalei a emis pentru adresa Şos. Kiseleff 45 două autorizaţii:

– una pe 27 iulie 2014 pentru lucrări de desfiinţare;

– una pe 30 septembrie 2014 pentru lucrări de construire, consolidare si mansardare;

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat pe 4 septembrie 2014, Planul Urbanistic de Detaliu care permite construirea unor blocuri cu trei etaje pe Șoseaua Kiseleff peste o copie în miniatură a grădinilor din Versailles.

Potrivit planului aprobat, cele două case de pe teren, construite în perioada interbelică, se păstrează, blocurile urmând să fie construite în spatele lor, pe terenul pe care sunt amenajate grădinile. Primăria Capitalei a dat aviz favorabil acestui proiect, deși terenul pe care se vor ridica clădirile figurează ca spațiu verde pe planul zonei protejate. Pe lângă faptul că este spațiu verde, terenul se află în zona protejată Averescu și zona de protecție a mai multor clădiri monument istoric. Legea interzice construirea pe spații verzi. Totuși, proiectul a obținut avizele de la Primăria Capitalei, Ministerul Mediului, Direcția pentru Cultură a Municipiului București. Proprietarul terenului este avocata Lucia Cherecheş și societatea Residence Kiseleff 45, iar proiectant arhitect – Cristina Enache.

Nicuşor Dan, președintele Asociației Salvați Bucureștiul, a declarat la vremea respectivă că aprobarea acestui proiect este un abuz. “Este un nou abuz flagrant să declari construibil un spațiu verde despre care legea mediului spune că este neconstruibil. Vinovați sunt în special arhitectul șef al orașului, primarul și consilierii care au votat. Asta arată din nou că trăim într-un stat fără instituții. Prefectura, Inspectoratul de Stat în Construcții, Parchetul și Agenția de mediu nu funcționează”, a spus Nicuşor Dan pentru România Curată.

Primăria Municipiului București a autorizat în iulie 2014 demolarea bazinului aflat în punctul central al grădinii din Şos. Kiseleff nr. 45. În plus, s-a autorizat și demolarea a trei anexe aferente celor două case de pe parcelă, construite în perioada interbelică. Acest proiect a fost urmărit de numeroase controverse deoarece proprietara parcelei, avocata Lucia Cherecheş, a obligat în instanță Primăria Sectorului 1 să-i dea autorizație de demolare pentru cele două clădiri care se află pe teren și care au fost construite în interbelic. Asociația Salvați Bucureștiul a reușit în 2012 să obțină anularea acestei autorizații, iar acum clădirile vor fi păstrate. După anularea autorizației de demolare de către Asociația Salvați Bucureștiul, fiul proprietarei a incendiat unul dintre cele două imobile, dar pompierii au intervenit la timp și au reușit să stingă focul.


Articole recente

Recomandări

6 thoughts on “Adio grădinilor de la Versailles din București. Au intrat cu excavatorul peste ele. Abuz ”2 în 1”

  1. Noi toti!

    Cui ii pasa? Nimeni (adica sub 200 de oameni) nu mai da doi bani pe asta………. :( :( :(
    Patrimoniul cultural e demodat si monumentele istorice au devenit “spețe”………
    Si peste toate pluteste ca o ceata coincidenta numelor proprietarului si a directorului de la patrimoniu Bucuresti …….

    Reply
  2. Lupu Ionel

    Un numar de 3 ONG-uri din Iasi am pierdut un proces la TRIBUNALUL din Iasi (motivatia: NU AVEM CALITATEA PROCESUALA), pentru marcarea abuziva a 312 arbori sanatosi (in procent de 80%) in PARCUL EXPOZITIEI (5 ha), marcare dictata de catre PRIMARIA din IASI…… Ceva nu este in regula cu LEGISLATIA NOASTRA privind spatiile verzi urbane !!!!!!!!! Degeaba prevede legislatia dreptul cetatenilor la un MEDIU CURAT si SANATOS, daca noi nu ne putem apara acest drept……. Primariile din marile orase romanesti fac ce le trece prin cap cu spatiile verzi !!!!!!!

    Reply
  3. ella

    Pe drumul care duce la comuna petrachioaia la doar 5 km de bucuresti sunt pe marginea drumului cred ca 100 de plopi.au inceput sa ii taie.e jaf la drumul mare. Primaria din afumati cica le a dat autorizatie.cu ce drept?nu e dn….cind i am intrebat pe cei care taiau copacii ce fac stiti ce au raspuns? “Lemnarim”!!!!asta au raspuns.am sunat la 112 dar….mi au zis sa sun la primarie…..concluzia :cetateanul in tara asta e cacat.in tara asta sa fi “organ” ca sa te faci auzit.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *