Romania Curată

Actualul șef al ”Doi ș-un sfert”, pus sub acuzare de DNA pentru că a încercat să-l acopere pe Oprea

DNA a deschis un dosar penal pe numele actualului șef al serviciului secret DIPI, Rareș Văduva, sub acuzația că acesta a încercat să-l protejeze pe Gabriel Oprea, clasificând ilegal informații incriminatoare despre fostul vicepremier. Aceste informații i-ar fi ajutat pe procurorii DNA în dosarul penal în care l-au trimis în judecată pe Oprea că ar fi dispus cheltuirea a 410.000 de lei, din fondurile operative ale serviciului secret al MAI, pentru achiziționarea unui automobil de lux. Alături de Oprea, care în perioada respectivă era atât vicepremier cât și ministrul de Interne, a mai fost trimis în judecată și fostul șef al DIPI, Gheorghe Nicolae.

DNA nu-l nominalizează explicit pe actualul șef al DIPI (fostul Doi ș-un sfert), dar acesta a fost chemat astăzi la parchet unde i s-a adus la cunoștiință faptul că este învinuit de abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului, deturnare de fonduri şi obstrucţionarea justiţiei.

Potrivit DNA, în perioada 2014 – 2015, persoane cu funcţii de conducere din cadrul DIPI ar fi aprobat mai multe rapoarte prin care ar fi fost schimbată destinaţia unor sume de bani ce erau alocate pentru cheltuieli operative ale instituţiei. Banii ar fi fost folosiţi pentru cheltuieli de protocol ori pentru înzestrarea instituţiei, necesitatea efectuării unor cheltuieli operative fiind atestată în mod fals, explică procurorii. În aceeaşi perioadă, sub pretextul efectuării unor cheltuieli operative nereale, funcţionari din cadrul DIPI şi-au însuşit sume de bani şi produse, mai precizează anchetatorii.

„Pentru a ascunde deturnarea de fonduri, persoane din conducerea instituţiei au dispus clasificarea unor informaţii şi înregistrarea unor înscrisuri în evidenţele documentelor secrete de stat ale DIPI, deşi divulgarea lor nu ar fi fost de natură să producă daune securităţii naţionale. Aceste demersuri au fost făcute cu încălcarea prevederilor legale, fiind cauzată o vătămare a interesului legitim al statului român de a asigura transparenţa utilizării resurselor materiale ale instituţiilor publice”, spune DNA într-un comunicat de presă.

Procurorii susţin că după deschiderea dosarului în care este cercetat Gabriel Oprea, fost ministru al Afacerilor Interne, alături de fostul şef al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă , Nicolae Gheorghe, „una dintre persoanele din conducerea DIPI a refuzat, cu încălcarea legii, să înceapă procedura de declasificare a înscrisurilor reţinute ca mijloace de probă în dosar, astfel încât să fie excluse o serie de probe ce ar fi susţinut acuzaţiile aduse de procurori, în respectiva cauză penală. Fiind avertizată asupra consecinţelor faptei sale, persoana respectivă a refuzat să pună la dispoziţia procurorului o serie de înscrisuri, a căror predare fusese dispusă conform Codului de procedură penală, în dosarul menţionat”.

Rareș Văduva a fost numit la conducerea DIPI (Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă) în luna februarie, după ce Nicolae Gheorghe, fostul șef al serviciului, a fost pus sub urmărire penală.

Procurorii spun că Gabriel Oprea, în calitate de ministru şi ordonartor de credite, cu ajutorul lui Nicolae Gheorghe, ar fi dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) şi a aprobat achiziţia unui autoturism de lux, în scopul declarat al asigurării protecţiei demnitarilor, cei doi fiind trimişi în judecată în luna mai.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Actualul șef al ”Doi ș-un sfert”, pus sub acuzare de DNA pentru că a încercat să-l acopere pe Oprea

  1. MIB

    Pentru orice agent/ofiter din serviciile de „securitate nationala” de pe lumea asta prima prioritate este securitatea personala (adaptare dupa Sergiu Farcasan). In cazul serviciilor romanesti prioritatea secundara este securitatea gastii si a modului sau de functionare. Securitatea nationala se alege cu putin timp ramas, si e si dificil de asigurat in vremurile noi. Pe vremea Regelui Soare macar era clar cine era statul. Acum fiecare invartit ajuns in vecinatatea ciolanului crede ca el este Statul.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *