Cristian Ghingheș

2.418 școli au toaleta în curte la 100 de ani de la Marea Unire

Săptămâna trecută, fostul ministru al Educației Naționale, Liviu Pop, a publicat pe Facebook o dureroasă listă cu numărul de unități școlare din fiecare județ care au grupurile sanitare “în exterior”, deci în curte: 2.418, adică peste 12% dintre cele care funcționează acum în România.

Desigur, el doar a constatat și nu ne spune cum de am ajuns în situația ca în anul de grație 2018 să avem câteva mii de grădinițe, școli și licee unde elevii trebuie să iasă afară, în frig, în multe cazuri fiind nevoiți să treacă chiar și prin noroaie. Totuși, măcar știm de unde plecăm și că nu mai ascundem gunoiul sub preș.

Cum noi, cei de la România Curată, suntem pe cale de a începe o campanie națională pentru școli curate, vom trata acest subiect nu într-o cheie politică, ci în spiritul care ne-a consacrat: să fim cu ochii pe ei, să găsim soluții și pe acestea să le propunem autorităților, iar pe urmă să monitorizăm felul în care primarii ne vor da ocazia să tăiem de pe hartă, una câte una, unitățile școlare cu WC în curte.

Oricât de mult ne-ar plăcea acum să ne uităm către minister, principala responsabilitate asupra felului în care arată și funcționează din punct de vedere material grădinițile, școlile și liceele din comunitățile noastre este a autorităților locale. Întorcându-ne la tabelul lui Liviu Pop, acesta nu-i arată cu degetul doar pe foștii miniștri ai Educației (deci inclusiv pe el însuși) publicând această listă pe județe, ci în primul rând pe cei care conduc județele, orașele și mai ales comunele în care există astfel de unități școlare. Oricât de mulți ochi dulci le-a făcut baronilor în turneul său politic de promovare prin țară, la finalul mandatului i-a lovit acolo unde îi doare mai tare.

Ministerul Educației Naționale poate juca un rol extrem de important în alinierea acestor 2.418 de spații dedicate învățării la standardele secolului 21. Așa cum avem un program național pentru cadastru, cred că viitorul ministru Valetin Popa, colaborând eventual cu Ministerul Dezvoltării, ar putea lansa un program național de “toaletizare interioară” a școlilor pentru comunitățile rurale care de exemplu pretind că nu ar avea fondurile necesare demarării unor astfel de investiții. Dacă înjumătățim numărul acesta până în 2020, tot e bine. Știm, și nouă ni se pare ciudat că în anul 2018 vorbim despre asta, dar este o problemă ce trebuie atacată scurt și repede.

Ce vom face noi?
Am realizat deja o cartogramă cu numărul de unități școlare care au toaleta în curte pe fiecare județ în parte (imagine sus), urmând ca astăzi să solicităm oficial ministerului lista detaliată a celor 2.418 școli. După ce o primim, vom realiza o hartă interactivă pe care vom afișa toate aceste unități școlare și care ne va ajuta să ne dăm seama ce comune și orașe trebuie să petiționăm și să monitorizăm pentru a-i face pe conducătorii acestora să acționeze.

Ce puteți face voi?
Succesul acestei campanii, ca oricare alta ce urmărește un impact la nivel local, depinde în primul rând de gradul de implicare al cetățenilor din respectivele comunități. Există asemenea școli unde locuiești tu? Copiii tăi merg la o asemenea școală? Ești director sau profesor la o școală ca asta? Consiliul tău local nu are sau nu vrea să dea fonduri pentru modernizarea școlii? Sunt întrebări la care așteptăm răspunsurile voastre. Ia legătura cu noi, scrie-ne sau trimite-ne imagini! Împreună vom transparentiza bugetele școlare și vom responsabiliza autoritățile centrale și comunitățile locale!


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

4 thoughts on “2.418 școli au toaleta în curte la 100 de ani de la Marea Unire

  1. mircea

    si daca aui WC in casa ,la ce foloseste???de peste 70 de ani da cand au navalit toti taranii in orase si tot sapa si inca nu au aflat ca din beton si asfalt nu poti face gradina si nici din curva gospodina.Mergeti in orsicare oras ,sa-i vedeti au Tv,pinoteca,dar nu au biblioteca,nu au istorie ei e b-oieri,de cum intri pe scara pute a hazna,ei sunt cei care cand veneau din sat se pisau in fata prispei,mancau si aruncau resturile in fata prispei,se spalau si aruncau laturile in fata prispei,ei nu au notiunea de propietate si mentalitatea de propietar,iar fratii loor i-i regasesti in administratia Nationala,centrala si locala.

    Reply
    • Dumitru

      Bine zis, dar tranzitia urbana are si ea partile ei bune — Romania din 1930 nu era o singura tara, ci mai multe care convietuiau una langa alta : una a burgheziei, alta a taranilor, altele ale minoritatilor nationale. Erau si diferente regionale mult mai marcate decat azi. Romania de atunci era in mare parte ideologica. Cea de azi este mult mai organica. Chiar dupa 27 de ani de tranzitie (a.k.a. jaf organizat) n-a avut succes nici o miscare separatista, cu tot suportul logistic venit din strainatate.

      Ce ma amuza pe mine azi este ca au reusit niste rai sa fractureze societatea cu “anticoruptia” in conditiile in care nici un corp politic sau social nu-i mai breaz decat celalalt cand vine vorba de coruptie.

      Reply
  2. Nelu Stiuca

    REABILITAREA SISTEMULUI DE INVATAMANT SI DE SANATATE PUBLICA SE POATE REALIZA NUMAI PRIN IMPLICAREA ACTIVA A SOCIETATII CIVILE ELITISTE LA NIVELUL FIECAREI STRUCTURI ADMINISTRATIVE LOCALE SI CENTARALE pentru a impune trecerea de la managementul public in folosul decidentilor la MANAGEMENTUL BAZAT PE OBIECTIVE IMPUSE DE INTERESUL COLECTIV-GENERAL- NATIONAL.
    ATITUDINEA CIVICA PERSEVERENTA ESTE CALEA SIGURA DE PROGRES A UNEI SOCIETATI.

    Reply
  3. victor

    Rezolvarea este simpla.
    Control la toate scolile si institutiile de invatamant si scosi banii din buzunarul Directorilor si celor responsabili cu achizitiile pulice UNFLATE.
    Problema cu control si executare si constructia lor timp estimat 1 an real!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *