-->

Motivele pentru care tinerii ar trebui să se implice.

Articol realizat de Armașu Florin Alexandru, parte din GIL Bacău. 

Ei bine, există mai multe motive pentru care un tânăr ar putea să se implice în comunitatea sa, acest lucru aducându-i beneficii atât individului implicat în proces, cât și, normal, comunității.

În primul rând, oamenii care se implică în comunitățile lor se întâlnesc cu alți oameni din diverse medii și împreună construiesc relații solide, dezvoltă diferite abilități (de comunicare, de lucru în echipă, de rezolvare de probleme etc.), și de cele mai multe ori ajung să se distreze împreună. Voluntariatul, participarea la evenimentele importante din comunitate și implicarea în organizații comunitare oferă individului noi perspective, noi experiențe și cresc sentimentul de apartenență și identitate. Există o strânsă legătură între implicarea comunitară și sănătatea mentală a oamenilor, întrucât aceste activități reduc stresul și izolarea socială. De exemplu, potrivit unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății, implicarea în activități sociale poate reduce riscul de depresie cu până la 40%. Un studiu publicat în Journal of Happiness Studies a evidențiat faptul că implicarea în activități de voluntariat este asociată cu o satisfacție mai mare referitor la viața personală  și un nivel mai ridicat de fericire.

În al doilea rând, implicarea în societate aduce beneficii chiar comunității în sine, îmbunătățind calitatea vieții oamenilor. Prin diferite activități, oamenii pot remedia anumite probleme din spațiul public și nu numai prin implicare directă ori dialog cu autoritățile locale, județene, ori chiar naționale. Dacă e vorba de prima variantă pot fi activități mici, de exemplu, vopsirea băncilor din parc (care trebuie să fie cu aprobarea autoritățior) ori campanii mai mari (tot cu aprobarea autorităților). Dacă e vorba de a doua variantă, oamenii pot pune presiune pe autorități pentru rezolvarea anumitor probleme prin campanii de advocacy, audiență etc.

Chiar funcționează ce zic studiile alea? 

Salut, sunt Alex, am 18 ani și scriu acest articol.

Am fost de mic implicat în mici activități de voluntariat prin școală, dar a început să aibă un impact mai mare atunci când am intrat la liceu și m-am implicat mai mult în toate proiectele pe care le găseam, ajungând să fiu și voluntar activ la unele asociații. M-a ajutat să mă cunosc mai bine pe mine în primul rând, și mi-a arătat că nu sunt singur, zic eu, m-a făcut persoana care sunt astăzi.

De asemenea, voluntariatul a contribuit și în cunoașterea lumii ”exterioare”. Am cunoscut persoane noi și am legat prietenii de durată. Am descoperit că schimbarea stă în noi de fapt. După fiecare activitate am avut o satisfacție de genul ”a fost mișto ce am făcut aici”. Îmi amintesc în mod special când am participat la ”Bicaz Cleanup Camp”, proiect organizat de Asociația Act for Tommorow, în care am strâns deșeuri de pe malul Bicazului și am stat la cort. La finalul proiectului pe lângă că plecasem cu numeroase amintiri (datorită celor 2 seri petrecute cu prietenii mei la cort) aveam sentimentul că am făcut ceva bine pentru natură. Și ăsta este doar un exemplu.

Totodată, implicarea în comunitate m-a ajutat, ce să vezi, să-mi cunosc mai bine comunitatea, începând de la autoritățile locale până la ceilalți oameni. Noi, tinerii, am reușit să creem o relație cu atoritățile, în care părerile noastre să fie luate în considerare și să fie conectate cu nevoile noastre reale.

Deci concluzia ar fi: Implicați-vă, nu veți regreta!

 

Proiectul este derulat de Societatea Academică din România, în parteneriat cu Asociația Act For Tomorrow și Vellenes Fellesorganisasjon și beneficiază de o finanțare în valoare de 249.989 euro, prin programul Active Citizens Fund România – finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.

Leave a Reply