Articol realizat de Natanael Iriciuc, voluntar în cadrul GIL Sector 1.
La finalul lunii octombrie, la București, a avut loc evenimentul final al proiectului „Cetățeni activi pentru servici publice locale de calitate” ce a cuprins lansarea raportului de diagnoză ce a prezentat rezultatele proiectului, cât și discuții aplicate cu autorități locale, naționale, invitați și muuulți tineri.
„Cetățeni activi pentru servici publice locale de calitate” a însemnat implicare cu pasiune, iar ultimele 32 de luni au fost dedicate promovării unor servicii publice locale de calitate. Din cele 32 de luni de acțiune continuă, 12 au fost cu acțiuni de advocacy la firul ierbii realizate de cele 8 grupuri de inițiativă locale.
Prin acest proiect au fost realizate peste 24 de campanii de advocacy la nivelul celor 8 orașe din proiect, au existat peste 100 de agenți ai schimbări la nivelul orașelor de diagnoză, peste 400 de tineri au participat la activități de promovare a democrației și implicării civice și aprox. 1000 de cetățeni participanți la acțiuni de dialog structurat cu decidenții.
Pentru a vedea care sunt rezultatele proiectului în orașele de diagnoză ale acestui proiect, vom vorbi în acest articol despre schimbarea pe care acesta a produs-o la nivel local. În acest proiect cele trei domenii de acțiune au fost: educația, transportul și gestionarea deșeurilor.
- Educație
Indicatori:
- ASIGURAREA CHELTUIELILOR PENTRU INVESTIȚII ÎN ȘCOLI, PRECUM ȘI PENTRU REPARAȚII CAPITALE ȘI CONSOLIDĂRI
- ASIGURAREA PAZEI UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT
- RESPECTAREA DREPTULUI LA BURSE ȘCOLARE AL ELEVILOR
- ACCESUL LA ASISTENȚĂ MEDICALĂ ÎN ȘCOLI
- ALOCAREA DE SUBVENȚII PENTRU INTERNATE ȘI CANTINE
- ACCESIBILIZAREA EDIFICIILOR ȘCOLARE PENTRU ELEVII CU DIZABILITĂȚI LOCOMOTORII
În comparație cu punctajul obținut în 2021, putem observa o scădere de la 72,69 la 64,55 puncte din 100. Printre recomandările specifice pentru Baia Mare în domeniul educației se numără: asigurarea sumelor de bani din bugetul local pentru cheltuielile cu investiții, reparații capitale și consolidări ale școlilor și alocarea de fonduri în vederea subvenționării cantinelor și internatelor.
- Transport
Indicatori:
- Scor accesibilitate stații transport public
- Scor intermodalitate
- Scor deservire metropolitană / județeană integrată
- Scor subvenționare transport public
- Scor acordare transport cu nevoile grupurilor vulnerabile
- Scor grad de satisfacție utilizatori
- Scor metodologie evaluare operator transport
- Scor acces la informații
Dacă în 2021, municipiul Baia Mare a primit 75 pct în această secțiune, în urma celor 12 luni de advocacy la nivel local acesta a crescut la 79 pct din totalul de 100. Recomandările specifice acestei secțiune cuprind: O creștere progresivă a calității mijloacelor de transport public și a accesibilității în toate părțile Municipiului; Ecologizarea parcului rulant al operatorului de transport; Creșterea numărului de stații de călători; Creșterea calității întregii infrastructuri și acordarea acesteia cu nevoile persoanelor cu dizabilități motrice.
III. Gestionarea deșeurilor
Indicatori:
- Asigurarea colectării separate pe fracții;
- Îndeplinirea țintelor de reciclare la nivel de municipalitate;
- Actualizarea contractului de salubrizare conform legii;
- Implementarea instrumentului „plătește pentru cât arunci”;
- Asigurarea colectării biodeșeurilor;
- Existența strategiilor sau programelor proprii de gestionare a deșeurilor;
- Asigurarea colectării separate pentru: deșeuri electrice și electronice (DEEE), deșeuri de baterii și acumulatori (DBA), deşeuri voluminoase și deșeuri construcții;
- Asigurarea informării și educării cetățenilor;
- Finanțarea infrastructurii de colectare separată în școli;
- Îndeplinirea atribuțiilor privind colectarea deșeurilor abandonate.
Conform clasamentului, evoluția municipiului Baia Mare în secțiunea gestionarea deșeurilor nu a fost una mare, aceasta crescând de la 41 la 42,5 din 100. Recomandările specifice ce ar putea schimba acest clasament sunt: Organizarea colectării biodeșeurilor la nivelul Municipiului; Campanii de informare și educare mai vizibile, prin realizarea de spot-uri radio, tv, comunicate de presă, materiale educaționale, panouri stradale, programe educaționale în școli, realizarea de întâliniri cu cetățeni, asociații de locatari, grupuri civice în vederea informării cu privire la sistemul de colectare separată și beneficiile acestuia.
Cu ce s-a remarcat grupul de inițiativă locală din Baia Mare?
- Au purtat discuții cu ADI MM și a fost transmisă o solicitare oficială către Primăria municipiului Baia Mare, în vederea dotării și amplasării de pubele de colectare separată a deșeurilor în interiorul clădirilor școlare.
- A deschis dialogul cu autoritățile locale pe tema accesului la informațiile legate de programul de transport al operatorului local, dar și legat de creșterea calității parcului rulant.
- A reușit să colecteze păreri de la un număr de peste 500 de elevi cu privire la colectarea fondului școlii, dar și legat de paza și siguranța în școli.

Proiectul este derulat de Societatea Academică din România, în parteneriat cu Asociația Act For Tomorrow și Vellenes Fellesorganisasjon și beneficiază de finanțare în valoare de 249.989 euro, prin programul Active Citizens Fund România – finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021 . Conținutul acestui website nu în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org . Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro .
