Preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu și-a început săptămîna în arest. Baronul local Căncescu a fost reţinut luni pentru 24 de ore, fiind suspectat că a atribuit ilegal contracte de zeci de milioane de euro unor apropiaţi printre care şi deputatul Ion Diniţă, cel care deţine firma de construcţii GOTIC SA. Procurorii anticorupție au indicii cã CJ Braşov ar fi acordat contracte de achiziții publice în mod preferenţial, pentru anumite companii, cu încălcarea prevederilor legale, o a doua firmă vizată fiind RAMB Sistem, în care asociat unic estre Maria Bîgiu, una dintre persoanele care lucrează şi la trustul de presă al preşedintelui CJ Braşov.
DNA a descins luni dis de dimineaţă la Consiliul Judeţean şi în alte 14 locaţii, printre care şi la locuinţa preşedintelui CJ şi a vicepreşedintelui Mihai Pascu. La audieri au fost aduşi mai mulţi funcţionari, printre care administratorul public, Radu Ispas, care a şi fost reţinut pentru 24 de ore, alături de Căncescu, şi şeful Serviciului de Investiţii şi Achiziţii Publice din subordinea CJ Braşov, Emil Cirică, dar şi beneficiarii contractelor considerate preferenţiale, deputatul Ion Diniţă şi reprezentanţii firmei Ramb Sistem, Maria Bîgiu şi Gabriel Bîgiu. Prejudiciul despre care vorbeşte DNA se ridică la peste 10 milioane de euro
Cazul de corupţie anchetat de DNA este unul complex şi îi are printre personaje atât demnitari cât şi funcţionari publici. Dacă procurorii anticorupţie au ridicat saci întregi de documente şi au audiat mai mulţi funcţionari publici din CJ, baronul Căncescu, pasibil de abuz în serviciu şi fapte de corupţie, este convins că acţiunea DNA are un substrat politic. „Mi se pare ciudat sã fiu vizat acum, în plină campanie electorală, în legãtură cu un raport al Curţii de Conturi de acum doi ani”, a afirmat Căncescu, înainte de audieri.
Până la finalizarea anchetei, iată câteva dintre contractele atribuite de Consiliul Judeţean prin simple negocieri, fără publicare prealabilă a anunţului, în cadrul unor proceduri de selecţie la care s-au înscris, ca ofertanţi unici, una dintre cele două firme vizate în ancheta DNA.
Relaţia CJ Brașov – GOTIC SA. Adaos comercial de 1000%?
Printre personajele audiate în cazul baronului Căncescu este şi deputatul conservator Ion Diniţă, deţinătorul firmei Gotic. Compania sa fost ani de zile abonată la lucrările de reparaţii şi reabilitare şi deszăpezire drumuri din judeţul Braşov.
Este de notorietate deja că SC Gotic SA a semnat în ultimii 7 ani zeci de contracte cu CJ şi cu primării din judeţul Braşov, şi toate sunt în declaraţia de avere a deputatului. 43 dintre aceste contracte au fost încheiate pînă în 2009, în perioada pe care procurorii anticorupţie o au în vedere în ancheta aflată acum în desfăşurare. Procurorii spun că adaosul firmei lui Diniţă, în unele contracte a fost şi de 1000%.
Iar unele cheltuieli au fost plătite total anapoda. De exemplu, într-un raport al Curţii de Conturi, din 2012, se arăta că CJ a produs prejudiciu pe 2,192 milioane lei, în bugetul propriu prin „acceptarea la plată a unei ajustări a preţului prevăzută în Actul adiţional nr. 3/10.11.2010, dar necuprinsă în Contractul nr. 8798/10.11.2006 încheiat cu SC Gotic SA Braşov, al cărui obiect de activitate îl constituie Lucrările de reabilitare DJ131C Km. 17+000 – 29+050 Racoş – Rupea, în condiţiile în care prin contract, părţile au convenit că nu se acceptă actualizări de preţ, iar actualizările efectuate şi acceptate de entitatea auditată exced prevederilor art. 98 alin. (6) din HG nr. 925/2006”. Prejudiciul nu a fost recuperat.
Acelaşi raport al Curţii de Conturi arată că CJ Braşov a acceptat la plată o „ajustare a preţului mai mare decât prevederile Contractului nr. 69/20.09.2007 şi a Actului adiţional nr. 2/2008 încheiate cu SC Gotic SA Braşov, al cărui obiect de activitate îl constituie” gestiunea indirectă prin concesiune, lucrările de întreţinere, reparaţii şi salubrizare în sezonul rece (deszăpezire), întreţinere şi reparaţii pe timp de vară”, urmare nerespectării clauzei contractuale şi a prevederilor legale referitoare la ajustarea preţului, creînd un prejudiciu de 1,543 milioane lei.
Una dintre înţelegerile Aristotel Căncesc – Ion Diniţă, care merge dincolo de contractele de drumuri anchetate de DNA este Afacerea Balastiera, pentru care de la bugetul judeţului se scurg bani serioşi cu titlu de despăgubire în favoarea deputatului-constructor.
La începutul anilor 2000, Diniţă a concesionat un teren, la Ghimbav (destinaţia concesiunii nu apare în contract), plătind sume derizorii pentru concesiune. Timp de 10 ani a exploatat cantităţi uriaşe de pietriş de pe terenul în cauză, pînă cînd suprafaţa a fost inclusă în terenul pe care Consiliul Judeţean construieşte Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav şi s-au făcut o serie de amenajări în zonă, pentru acest obiectiv. Gotic a chemat CJ într-un proces civil, solicitând despăgubiri de 860.000 de euro (un proces penal l-ar fi trimis probabil pe preşedintele CJ direct la puşcărie), în condiţiile în care pentru terenurile luate în concesiune Diniţă plătea între 163 de dolari şi 318 dolari pe an.
Acum, Consiliul Judeţean a decis să folosească 4 milioane de lei din fondul de rezervă la dispoziţia preşedintelui pentru a achita pretenţia SC Gotic SA, după ce CJ s-a lăsat târâtă în instanţă şi cu o reprezentare de semi-blat, a ajuns la executare silită.
Relaţia CJ Brașov – Ramb Sistem. BONUS: Fundația Cultural Ortodoxă Maica Sfântă Bucuria Neașteptată
Ramb Sistem este firma care a făcut aproape toate lucrările de reabilitare a monumentelor istorice din Centrul Vechi al Braşovului, de la zidurile cetăţii, în 2005-2008, la Casa Sfatului, anul trecut.
Iată cîteva dintre contractele relevante pentru modul în care Ramb Sistem cîştiga lucrările plătite de CJ:
- În iunie 2008, CJ atribuia contractul de Reabilitare, amenajări şi refuncţionalizare a complexului sportiv Agrement Tîmpa, firmei SC Ramb Sistem SRL.
Ramb Sistem era singurul ofertant în procedura de negociere fără anunţ prealabil, la care a apelat CJ. Justificarea alegerii acestui tip de procedură a fost seacă: Este vorba despre ,,noi lucrări /servicii, constituind o repetare a lucrărilor /serviciilor existente şi solicitate în conformitate cu condiţiile stricte conforme cu cele stabilite în directivă. În urma negocierilor, faţă de preţul estimat de 4.687.083 lei fără TVA, pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de la Complexul Agrement, CJ Braşov a ajuns să atribuie contractul pentru de 4.687.077 lei fără TVA.
În 2011, printr-o procedură identică, CJ a atribuit aceleiaşi firme încă o lucrare la Complexul Agrement, în valoare de 425.541, 72 de lei fără TVA. Ramb Sistem a fost, din nou, ofertant unic, al contractului estimat iniţial la 425.542 de lei fără TVA.
- În august 2009, CJ atribuia, tot constructorului Ramb Sistem, contractul de execuţie a lucrărilor de dezvoltare a infrastructurii turistice din zona montană.
Lucrările vizau, în fapt, modernizarea bazelor de salvare, a refugiilor alpine şi a traseelor turistice din masivele Bucegi şi Făgăraş.
Deşi contractul a fost estimat la 10.382.050 lei fără TVA, Consiliul Judeţean Braşov a decis să apeleze tot la o negociere fără publicarea unui anunţ prealabil de participare, justificând că exista un singur ofertant care respectă toate criteriile de selecţie calitativă. „Ansamblul ofertelor prezentate ca răspuns la o licitaţie deschisă, la o licitaţie restrânsă sau la un dialog competitiv a fost neconform sau inacceptabil. Au fost luate în considerare la negocieri doar ofertele care au respectat criteriile de selecţie calitativă”, de arată în anunţul de atribuire publicat pe SEAP, la data de 03 august 2009.
Negocierile cu Ramb Sistem au scăzut valoarea estimată cu 0,02%, ajungându-se la un preţ final de atribuire a contractului de 10.380.050 lei fără TVA! 6,575 milioane lei, din această sumă au fost bani alocaţi de la MDRT.
Aceeaşi manieră de lucru cu Ramb Sistem a continuat şi după 2009. În 2011, firma primea lucrările de reabilitare, amenajare şi refuncţionalizare a Bastionului Postăvarilor, prin aceeaşi procedură. Ramb Sistem s-a ocupat, printre altele, de reparaţiile în regim de urgenţă la Cetatea Rîşnov şi la Turnul Bathory, lucrări pentru care CJ a alocat aproximativ 2 milioane de lei. Într-un raport al Curţii de Conturi, pentru exerciţiul bugetar 2012, Consiliul Judeţean era somat să recupereze un prejudiciu din lucrările de la Rîşnov, cauzat de cuprinderea în devize şi în situaţiile de lucrări, facturarea şi plata unor cheltuieli ce sînt incluse în cheltuielile directe pe resurse.
De menţionat este faptul că legătura Ramb Sistem – Aristotel Căncescu merge în ambele sensuri. Asociatul unic al Ramb Sistem SRL, Marian Bîgiu, este şi reprezentanta Fundaţiei ortodox-culturale Maica Sfântă Bucuria Neaşteptată, care colaborează cu trustul de presă al preşedintelui CJ, pentru realizarea unei emisiuni TV pe teme de spiritualitate. Fundaţia Mariei Bîgiu a beneficiat de alocări financiare din bugetul judeţului pentru susţinerea acestei emisiuni.












Capitalismul nu are nevoie de oameni cinstiti,ci de oameni “eficienti”,pentru ca scopul capitalismului este profitul fara limite.Presedintele CJ Brasov a plecat de la premiza ca banii nu au miros si cand a fost prins cu mana in banii de la buget,cred ca a dat raspunsul devenit sablon:”este comanda politica…este mana lui Basescu”!