Un material publicat azi de Cartel Alfa pune degetul pe rană arată cum inspectorii de muncă dispar. Nu metaforic, ci foarte concret, din schemele de personal. În ultimii ani, numărul lor a scăzut constant, în timp ce economia a crescut, iar piața muncii a devenit mai complicată, mai fragmentată și mai greu de controlat.
Mai puțini inspectori înseamnă mai puține controale, mai puține sancțiuni și, în cele din urmă, mai puțină aplicare a legii. Inspecția Muncii este unul dintre puținele mecanisme prin care statul poate interveni direct într-o relație de putere profund inegală: cea dintre angajat și angajator.
Contractele atipice, munca pe platforme, externalizarea în lanț și presiunea costurilor în sectoare precum construcțiile, transporturile sau HORECA complică tot mai mult monitorizarea condițiilor de muncă. În aceste condiții, reducerea capacității de control nu este doar imprudentă, ci aproape o invitație la abuz.
Efectele sunt, de multe ori, invizibile în statistici. Reclamații care se rezolvă cu întârziere sau deloc. Accidente care nu mai sunt raportate. Practici ilegale care devin rutină, tocmai pentru că riscul de a fi sancționate scade.
Aici apare adevăratul paradox semnalat de sindicate. Avem o economie în creștere, dar un stat în retragere, cel puțin din punctul de vedere al controlului muncii. România nu duce lipsă de activitate economică, ci de capacitatea de a o regla. În timp ce numărul de salariați crește și formele de muncă se diversifică, instituțiile de control sunt blocate în logica austerității, a posturilor înghețate și a subfinanțării cronice.
De ani de zile, politica publică tratează instituțiile de control mai degrabă ca pe o povară bugetară decât ca pe un pilon al funcționării pieței. Inspectorii nu aduc voturi și nici nu generează capital politic imediat, iar partidele de stângă nu mai sunt nici ele ce erau cândva, un apărător al muncitorilor.
Ziua Sănătății și Securității în Muncă, în desfășurare astăzi, ar trebui să fie despre prevenție, responsabilitate și drepturi. Între timp, sistemul care ar trebui să transforme aceste principii în realitate continuă să se subțieze.
Dacă nimeni nu mai verifică, mai există cu adevărat regulile?
