Victor Roman, fost deputat PSD (între 2012 și 2016), prosper om de afaceri (cu statul), între timp ajuns la PUSL a trecut în noul an în libertate. Procurorii au dispus doar măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, chiar dacă faptele pentru care este cercetat reprezintă mai mult decât un accident care a dus la moartea unui sătean de 40 de ani din comuna vrânceană Răcoasa, tatăl a trei copii.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, Victor Roman este cercetat atât pentru ucidere din culpă, cât și pentru uz de armă fără drept, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj. Comunicatul procurorilor îl contrazice pe cel transmis inițial de Poliția Vrancea, potrivit căreia Victor Roman l-ar fi împușcat accidental (confundându-l cu un mistreț) pe săteanul din Răcoasa, în timpul unei partide de vânătoare autorizate pe fondul de vânătoare pe care îl administrează.
Deși are permis de vânătoare permanent și poseda legal arme de foc, procurorii arată că există suspiciuni că fostul parlamentar PSD nu avea emisă autorizație de vânătoare și nici nu era însoțit de către un paznic de vânătoare, cum ar fi fost obligatoriu dacă s-ar fi emis autorizație de vânătoare individuală. De asemenea, în comunicatul Parchetului se arată că victima avea în rucsac bucăți de carne dintr-o specie care nu a fost identificată pe loc, acesta nefiind la adunat vreascuri, cum a arătat inițial Poliția.
Date fiind aceste contradicții dintre informările transmise de cele două instituții, influența suspectului, atât politică, cât și financiară, precum și starea de iritare și de revoltă locală (primarul din Răcoasa și câteva zeci de săteni solicitând informații de la Direcția Silvică Vrancea și de la prefect legat de modul în care fostul deputat a obținut concesiunea fondului de vânătoare), faptul că s-a luat doar măsura controlului judiciar pare cel puțin discutabil.
Potrivit presei locale, fondul de vânătoare este gestionat de o asociație controlată de omul de afaceri și fost deputat. În cadrul întâlnirii de la Prefectura Vrancea, cu cetățenii revoltați, reprezentantul Gărzii Forestiere Focșani a spus că există un contract încheiat în anul 2013 (într-un moment în care Victor Roman era deputat) între Garda Forestieră Focșani și Asociația „Societatea de Vânătoare și Pescuit Sportiv” Adjud, cu valabilitate extinsă până în anul 2029, conform unui act adițional semnat în 2018.
După cum am arătat de mai multe ori în ultimii ani, lobby-ul vânătorilor este unul extrem de puternic în Parlamentul României. Acest lucru a dus la o relaxare drastică a vânătorii, a modului în care se pot obține permisele de vânătoare ori a concesionării fondurilor de vânătoare. Același lobby a blocat protejarea caprelor negre și a ciocârliilor de câmp și a fost reintrodusă împușcarea urșilor trofeu sub falsul pretext al protecției cetățenilor (că este fals se poate verifica acum, când deși se împușcă urși din sălbăticie, incidentele cu urșii de pe lângă localități ori drumuri național continuă). Practic, administrarea multor fonduri cinegetice publice s-a transformat în afaceri pentru privilegiați conectați politic, cu efecte tragice atât pentru mediu, cât și pentru oameni (”accidentele” la vânătoare și braconaj și/sau cu arme de vânătoare nefiind cazuri izolate).
Desigur, asta nu-i împiedică pe parlamentarii vânători (care nu sunt deloc puțini) să-și pună etichete, pe rețelele sociale, cu mesajul ”mândru că sunt vânător” și să pretindă că apără fauna și oamenii.
Foto: deputatul Gheorghe Nacov, cel mai activ deputat în favoarea relaxării vânătorii și transformării ei în afacere..

Atât la sfârșitul anului trecut, cât și în primele zile ale acestui an, localnicii din Răcoasa au protestat, inclusiv, în stradă, împotriva variantei accidentului și ”confuziei” săteanului ucis cu un porc mistreț.











