Nu știu dacă ați văzut aceste poze care circulă pe net, dar pe mine de când le-am văzut ieri dimineață mă obsedează.
Familii de refugiați, mulți copii, femei, bătrâni, oameni cu cârje aleargă să scape de gazul lacrimogen împrăștiat asupra lor de poliție. Se târăsc pe jos, căci nu mai văd pe unde merg, vomită. Scenele au loc la granița dintre Grecia și Macedonia, unde poliția macedoneană încearcă să-i oprească să treacă dinspre Grecia.
Oamenii aceștia fac parte din cei peste o sută de mii de refugiați și imigranți care au ajuns în Europa în ianuarie și februarie anul acesta. Au ajuns mai ales în Grecia.
E important de precizat că această sută de mii reprezintă echivalentul numărului de refugiați care a intrat în Europa până în iunie anul trecut, deci în jumătate de 2015. Nu, criza refugiaților nu s-a terminat. Nici pe departe.
Dar ce e nou este că mai toate statele europene au decis să lase valul de refugiați pe umerii Greciei.
Recent, Austria a limitat numărul de refugiați cărora le permite să treacă zilnic granițele sale, ceea ce a determinat Macedonia să închidă granițele cu Grecia. Ruta Balcanilor de Vest se închide.
Mii, zeci de mii, apoi sute de mii de refugiați urmează să rămână izolați într-o Grecie care abia de le face față. O Grecie care, în ciuda teribilei crize economice cu care s-a confruntat și se confruntă, și-a făcut exemplar datoria față de Europa în ceea ce privește criza refugiaților.
Cei de la Economist arată (vedeți aici) că în a doua jumătate a anului trecut, Grecia a primit de cam două ori mai mulți refugiați decât avea capacitatea. Conform datelor pe care le prezintă în analiza lor cei de la Economist, țara are o capacitate de primire de 70,000 de persoane iar în octombrie anul trecut a primit, de exemplu, 210,000.
Întâmplător, după ce am văzut pozele cu copiii atacați cu gaze lacrimogene, am citit o știre în presă, cum că în martie vor veni în România primii 15 refugiați din Grecia și Italia, acceptați de România în cadrul sistemului de cote negociat la nivel european.
În următorii doi ani, am putea primi maxim vreo 4,000 de persoane. Președintele Iohannis a negociat la Bruxelles, în numele nostru, să primim cât mai puțini, că nu ne putem permite, suntem săraci, suntem din Est, nu îi putem integra etc. Am fi vrut și mai puțini, dar, vedeți dumneavoastră, am acceptat voința europeană.
Dar sistemul european de cote, negociat și așa cu mare greutate și cu rezultate foarte modeste, comparativ cu dimensiunea valului de refugiați, este deocamdată aproape inutil. Doar câteva sute de persoane au fost până în prezent mutate la nivel european (să ne amintim că anul trecut au sosit peste un milion). Cifra de 15 refugiați care vin la noi în martie este un bun indicator despre cât de slab funcționează sistemul respectiv.
Cotele europene sunt implementate prea greu pentru miile de oameni care dorm sub cerul liber în Grecia, pentru femeile care au murit înghețate de frig în câmp, la granița dintre Bulgaria și Turcia, pentru cei 300 de copii care au murit în doar cinci luni (septembrie 2015-ianuarie 2016), încercând să ajungă în Europa.
300 de copii!
Până are loc mutarea prin sistemul cotelor, paturile din centrele noastre de refugiați, modeste și îngrămădite cum or fi ele, stau goale.
Paturi goale aici, oameni murind în câmpuri, leșinând la cozi, suferind de foame dincolo.
Ce e de făcut?
Ce-ar fi dacă, într-un gest voluntar, autonom, dincolo de acordurile greoaie ale UE pe această temă, România ar decide să primească acum, cât de repede posibil (oricum tot durează), un număr oarecare de refugiați?
Spania și Portugalia au anunțat recent că se pregătesc să facă așa ceva.
Primarii din Spania au căzut de acord să primească o mie de oameni cât de repede.
Primul-ministru portughez i-a scris recent omologului său grec, Alexis Tsipras, oferind să preia câteva mii de refugiați.
Putem caza 2,000 în universități și 800 în școli tehnice, a scris primul-ministru portughez. Și am mai putea verifica dacă mai găsim alte 2,500-3,000 de locuri în sectorul forestier. Aceste cifre provin dintr-o evaluare inițială a capacităților noastre dar am mai putea investiga și alte variante în funcție de profilul socio-economic al candidaților.
Ce-ar fi să vedem o astfel de scrisoare scrisă de Dacian Cioloș?
Poate nu o mie, ca Spania, dar cinci sute?
O sută? Patru clase de elevi. Câteva zeci de familii.
Sigur că ne temem de costuri, suntem totuși o țară săracă. Ne-ar costa, dar nu ne-ar distruge asta finanțele publice, nici nu ne-ar face săracii noștri mai săraci. Un think tank respectabil din Polonia, the Polish Institute of International Affairs, a calculat că a primi o mie de refugiați pentru un an ar costa cât construirea unei fântâni plănuită în Varșovia.
Se tot spune că România nu are experiență cu integrarea imigranților. Există vreo cale mai bună să căpătăm această experiență – de care vom avea nevoie pentru că, indiferent ce speră cei ca Viktor Orban, nu ne vom putea izola de marile migrații folosindu-ne de sârmă ghimpată – decât să primim un număr mai mic pentru început, să începem chiar azi? Există o premisă mai bună pentru integrare decât să spunem că vrem să îi primim din umanitate, nu pentru că ne-au fost băgați pe gât de UE?
Ce-ar fi dac-am alege să nu facem ca Ungaria lui Orban, care își crește producția de sârmă ghimpată cu gândul să exporte vecinilor? Să nu facem ca Polonia lui Kaczynski, unde atacurile pe stradă împotriva străinilor se întețesc pe zi ce trece pe fondul retoricii naționaliste a guvernului (români, chilieni și alții sunt și ei ținte, în mintea atacatorilor ei fiind arabi)? Ce-ar fi să dăm un exemplu Europei?
Ne putem imagina o astfel de situație?
Zeci de români vin la Gara de Nord să ureze bun-venit zecilor de refugiați sirieni care au luat trenul spre România în urma unui acord bilateral semnat între Guvernul Român și cel Elen.
Nu se putea altfel, a declarat primul-ministru Dacian Ciolos. Fiecare român înțelege drama imigrației, fiecare din noi știe pe cineva care a fugit de comunism în Vest riscându-și viața, fiecare avem rude plecate în căutarea unei vieți decente în altă parte. Sunt mulți români care după 1989 au plecat la muncă în Grecia și trăiesc bine acolo. A venit momentul să devenim și noi gazde.
Un mic act de umanitate. De solidaritate. Un act care ne-ar putea salva conștiințele peste zeci de ani, când se va scrie în cărțile de istorie despre comportamentul rușinos al Europei în 2015-2016, când refugiați fugind de război au căutat azil aici și au fost alungați cu gaze lacrimogene.
Un astfel de gest n-ar schimba cu mult situația dramatică din Europa. Dar ar salva câteva familii. Ar arăta Greciei că nu este singură. Poare ar încuraja pe alții.
Nouă, cetățenilor României, ne-ar crește infinit demnitatea. Și de asta avem mare nevoie.
Aiurea! Ce naivități! Nu ne permitem. Nu suntem în stare. Nu vom ieși niciodată din rând! Nu vom scoate capul! Nu știm nimic, nu putem nimic, nu ne privește.
***
Mda, frumos ai scris, jos palaria!
In primul rand ca aceasta criza a imigrantilor a fost provocata de statele occidentale care au facut jocul nebuniei lui Erdogan, ce se inchipuie un nou sultan. CIne nu cunoaste istoria Turciei nu are cum pricepe dezastrul uman ce se produce astazi sub ochii nostri in Orientul Apropiat.
Mi se pare mult mai paradoxal prabusirea sistemului Schengen intr-o perioada in care Romania a depus eforturi imense sa fie integrata. Iar acest sistem se prabuseste tocmai datorita acestei crize a emigrantilor si expune modul in care occidentul discrimineaza tari componente UE, precum Romania si Bulgaria de a intra in spatiul Schengen. Occidentul prefera sa importe mana de munca ieftina, sub forma de refugiati, lasand in schimb populatia ROmaniei si Bulgariei inafara. Este ipocrit.
De unde ai scos-o pe asta cu “mana de munca ieftina, sub forma de refugiati, lasand in schimb populatia ROmaniei si Bulgariei inafara”? Ca roman ai dreptul sa lucrezi la fel ca un neamt de ex. in Germania fara sa te intrebe nimeni nimic, ba chiar poate sa-ti fie recunoscuta o diploma luata pe spaga in Romania. N-a bagat nimeni Siria in Schengen in detrimentul Romaniei.
Feliciatari pentru articol. Putina lume insa vede si recunoaste ca in spatele crizei emigrantilor este regimul dictatorial si criminal al lui Basar Al Assad sustinut de alt regim criminal, oligarhic, cel al lui Putin. Desigur ca foamea de investitii si bani a occidentului in Rusia a facut ca razoboiul din Siria sa se extinda si sa nu se poata interveni. Daca occidentul ar fi aplicat, asa cum SUA a cerut, sanctiuni mai dure inclusiv oprirea investitiilor in Rusia, stoparea importurilor de gaz, nu se ajungea nici in Georgia, Ucraina sau Siria la atatea crime, la adevarate catastrofe umanitare.
Este foarte frumos ce scrieti si corect din punct de vedere moral si uman, numai ca problema refugiatilor este mult mai complicata, ei fiind fara sa stie victime ale razboiului prin interpusi pe care il duce in prezent Rusia cu occidentul (UE + SUA). Este tactica Rusiei de sute de ani de dizlocare a populatiei din zonele pe care doreste sa le controleze. De aceasta data, este folosita dizlocarea populatiei din orientul apropiat (nu este vorba doar de Siria), profitand de destabilizarea zonei in urma colonizarii de catre puterile occidentale (Anglia, Franta si in final SUA) in cautare de petrol, catre Turcia si UE, impuscand astfel doi iepuri: 1 – va ramane in Siria pe perioada nedeterminata incercuind astfel Turcia (tara NATO) si 2 – creaza disensiuni destabilizand UE, care daca nu realizeaza uriasul pericol in care se afla, poate ajunge la destramare (deja semnele sunt ingrijoratoare – de la desfiintarea frontierelor sa ajuns la garduri de sarma ghimpata). In acest context, nu ne poate garanta nimeni ca refugiatii nevinovati de acum nu vor fi in continuare masa de manevra pentru gruparile teroriste care vrand-nevrand fac jocurile Rusiei si care peste cativa ani vor spala pe creier copii refugiati acum pentru a se arunca ina aer in zone aglomerate sau chiar pentru a ucide oameni pe strada. Pentru a reduce sansele sa se intample asa ceva, tarile care primesc refugiati trebuie sa ii integreze total in societatile respective pentru o perioada nedeterminata, majoritatea dintre ei nemaiavand la ce se intoarce in tara natala (nici rude nici proprietati). Asta inseamna in primul rand locuri de munca. Nu cred ca problema primirii refugiatilor are legatura cu demnitatea noastra. Demnitatea inseamna libertatea de a ajuta pe cine dorim, cand dorim, cand avem posibilitatea si nu cand ni se impune de catre altii. Problema refugiatilor este strict o problema a administratiei centrale si locale a tarii in care vin acestia. Ce poate face o administratie locala din Romania pentru refugiati, pe bani europeni, cand aceeasi administratie nu este in stare sa inceapa sau sa termine niste proiecte de infrastructura tot pe bani europeni pentru propria populatie? Ce locuri de munca poate oferi Romania cand rata de neocupare a fortei de munca este mult mai mare decat somajul oficial? Ce conditii de viata poate oferi Romania cand nu le poate oferi propriei populatii care traieste in proportie de 50% in saracie in mediul rural cu WC in fundul curtii si asteapta cu anii sa li se faca canalizare pe bani europeni (au prioritate panselutele si salile polivalente)? Vedeti, nu este asa de simplu sa fii generos si uman.
Solutia nu e primirea refugiatilor ci rezolvarea problemelor din Siria.
Cine a ajutat sa se desfasoare acest razboi, pentru interese financiare, sa fie trasi la raspundere si ei sa plateasca acum oalele sparte.
Toate razboaiele au in spate un interes financiar.
Felicitări pentru articol, Claudia Ciobanu! Comentatorul dinaintea mea spune ca “Problema refugiatilor este strict o problema a administratiei centrale si locale a tarii in care vin aceștia.” Nu este de loc așa, administrația nu ar reuși nimic nici măcar în Germania fără ajutorul miilor de voluntari și al societății civile, care se implică fără răgaz – eu văd aceasta cu proprii ochi. Dumneavoastră îndrăzniți să adresați un apel tocmai oamenilor de omenie din România – nu pot să cred că nu există nimeni care să gândească la fel. Confruntați cu oameni disperați în care și oase, unii își vor descoperi calități de generozitate la care poate nu se așteptau. Alții îi vor huidui. E un timp al alegerii, cum au mai fost în istorie. Din care categorie e mai bine să fii?