Narcis Iordache

Inselatorie de peste 2.6 milioane de euro la o casa de ajutor reciproc din Brasov

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) l-au trimis astazi in judecata pe Nicolae Nedelcu, presedinte al Asociatiei Casa de Ajutor Reciproc (CAR) “Universul Familiei” Brasov, acuzat ca inselat 410 persoane cu o suma de peste 2.6 milioane de euro.

Potrivit rechizitoriului de trimitere in judecata, Asociatia CAR Universul Familiei Brasov, pe tot parcursul existentei ei – de la infiintare in 2002 pana in 2009 cand a intrat in insolventa – si-a desfasurat activitatea atat cu incalcarea legii de functionare cat si a propriului statut, dobanzile acordate deponentilor la aceasta cooperative de credit fiind stabilite in mod arbitrar.

Astfel, procurorii sustin ca in perioada 2006 – 2009, presedintele CAR Universul Familiei, Nicolae Nedelcu, ar fi indus si mentinut in eroare 410 persoane carora le-a oferit contracte de economisire cu dobanzi foarte mari in comparatie cu cele acordate de bancile comerciale, mergand chiar si pana la 80%, desi asociatia nu dispunea de surse de venit din care sa acopere aceste promisiuni.

Potrivit DNA, sumele de bani incasate la contractele de depozit de Asociatia C.A.R. Universul Familiei Brasov in perioada 2002 – 2008 au fost utilizate de Nicolae Nedelcu in scop personal sau pentru alte firme si asociatii la care era direct interesat.

“Prin activitatea desfasurata prin intermediul Asociatiei C.A.R. Universul Familiei Brasov, inculpatul Nedelcu Nicolae a creat un prejudiciu total de 9.851.505,71 lei, (2.661.490 euro la cursul mediu de 3,7 lei/euro din perioada ianuarie 2006 – martie 2009) in dauna a 410 persoane care s-au vazut in imposibilitate sa mai recupereze sumele de bani depuse”, precizeaza un comunicat al DNA.

Presedintele asociatiei brasovene mai este acuzat ca ar fi intocmit un inscris fals intitulat „Hotararea Adunarii Generale a membrilor C.A.R. din 12.06.2006”, pe care l-ar fi folosit o saptamana mai tarziu, pe 19 iulie 2006, cu prilejul autentificarii noului statut al asociatiei, prin care a inregistrat CAR Universul Familiei ca institutie financiara nebancara (IFN).

”In realitate, la acea data nu avusese loc Adunarea generala a membrilor C.A.R. si, in consecinta, hotararea nu a fost luata de acest for de conducere”, precizeaza DNA.

Procurorii anticoruptie mai sustin ca in perioada 2007 – 2009, in calitate de presedinte al Asociatiei C.A.R. Universul Familiei Brasov IFN, entitate care nu era institutie de credit, Nicolae Nedelcu a continuat sa desfasoare activitati de atragere de depozite banesti de la public, desi astfel de activitati fusesera interzise prin articolul 5 din ordonanta de urgenta nr. 99/2006.

DNA a pus sechestru asigurator pe bunurile lui Nicolae Nedelcu, in vederea recuperarii prejudiciului.

Dosarul urmeaza sa fie solutionat de magistratii Tribunalului Brasov.


Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *