Marian Petru

Situație fără precedent în România! Municipiul Rădăuți e blocat: a rămas fără întreaga conducere: primar, viceprimar și consiliu local!

Nu există legislație pentru situația de la Rădăuți, judeţul Suceava: municipiul a rămas fără primar, viceprimari, consiliu local și secretar. Localnicii se întreabă cine mai semnează hârtiile. Răspunsul e simplu: deocamdată nimeni.

Primarul ales în 2012, Aurel Olărean (PDL), a fost arestat preventiv. El este acuzat de procurorii DNA că a șantajat un consilier local. În locul său, Consiliul Local l-a desemnat pe viceprimarul Tiberiu Marean. Numai că organizația care l-a propus, PSD, l-a exclus pe Marean din rândurile sale, în 2015, iar acesta și-a pierdut funcția.

Dincolo de această poveste, la sfârșitul lunii martie, instanța a decis și dizolvarea Consiliului Local Rădăuți. Potrivit Agerpres, la 9 octombrie 2014, Tribunalul Suceava a hotărât dizolvarea de drept a Consiliului Local Rădăuți şi a admis astfel cererea formulată de Prefectura Suceava de dizolvare a legislativului local, care nu s-a întrunit două luni consecutiv în şedinţă, deşi a fost convocat conform prevederilor legale.

Decizia Tribunalului Suceava a fost contestată, iar Curtea de Apel Suceava a respins recursul, menţinând, la 31 martie, hotărârea iniţială.

Singurul rămas pe baricadele administrației publice locale, secretarul interimar al municipalității (detașat de la Primăria Marginea pentru o perioadă de șase luni), cu atribuții de primar, și-a încheiat și el mandatul la sfârșitul acestei luni.

România Curată l-a contactat astăzi, 27 aprilie 2015, pe reprezentantul Guvernului în teritoriu, Constantin Harasim. Prefectul de Suceava a precizat că în cursul zilei s-a deplasat la Rădăuți pentru a verifica funcționarea serviciilor și a departamentelor din cadrul administrației publice locale. Întrebat care este situația, el a ținut să precizeze că șefii de servicii din cadrul Primăriei l-au asigurat că nu sunt probleme. Harasim a mai spus că sunt unele documente care trebuie să primească răspunsuri în termenul legal de 30 de zile. În acest condiții, funcționarii publici de la Rădăuți vor face adrese prin care solicitanților li se va spune că problemele respective sunt în curs de rezolvare și că vor primi răspuns în momentul în care, în primărie, va fi cineva cu drept de semnătură. Prefectul a dat ca exemplu de document autorizația de construcție. Tot el a spus că nu este cazul și pentru eliberarea altor documente, cum ar fi cele de stare civilă.

Constantin Harasim a precizat că situația va fi rezolvată, într-o anumită măsură, odată cu organizarea concursului pentru ocuparea funcției de secretar al Primăriei, concurs prevăzut pentru sfârșitul lunii mai. Tot el a declarat că a discutat cu forurile centrale de la București pentru găsirea unei soluții.

În schimb, juriștii de la Ministerul Afacerilor Interne au fost puși în fața unui fapt neobișnuit: nu există legislație care să reglementeze o astfel de situație cum este cea de la Rădăuți, județul Suceava.


Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “Situație fără precedent în România! Municipiul Rădăuți e blocat: a rămas fără întreaga conducere: primar, viceprimar și consiliu local!

  1. Stefanescu Stefania

    Este destul de trist insa nu ma mai mira absolut nimic. Ani de zile,raul s-a infiripat putin cate putin fara sa-l taie nimeni. Era normal sa ajungem si aici! Alesii preocupati de propria bunastare au incalcat legile scrise si nescrise.
    Din pacate tot asa mergem inainte! Ei sunt primii ce incalca legea!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *