”Cei care cunosc traseul “300 de scări” din Slănic Moldova, cei care iubesc stațiunea Slănic Moldova să distribuie imaginile postate aici ca un protest împotriva Bisericii Ortodoxe care după ce au intrat ilegal în posesia pădurilor din Slănic Moldova au interzis accesul pe traseul turistic 300 de scări ” – acesta este primul anunț, prin care era făcut cunoscut abuzul celor de la Ocolul Silvic Bisericesc Bacău. Doctorul Dorel Rape din Slănic Moldova făcea apel la implicare civică, după ce, în urmă cu câteva zile, un panou a fost montat la intrarea pe traseul turistic. Astfel, cei ce doreau să străbată drumul erau avertizați că riscă să fie amendați cu o sumă ce poate varia între 2000 și 5000 de lei pentru intrarea fără permisiune pe o proprietate privată.
Biserica Ortodoxă a vrut să închidă un traseu turistic la Slănic Moldova. În urma implicării civice a localnicilor, s-a renunțat
Astăzi, același locuitor din Slănic Moldova, Dorel Rape, a postat pe contul său de Facebook mai multe fotografii din aceeași zona, din care lipsește panoul respectiv. Contactat telefonic, medicul Rape a precizat în exclusivitate pentru România Curată că, în momentul în care a văzut panoul cu pricina, s-a înfuriat. De aceea, a postat imaginile și a făcut apel la prieteni pentru a face publică această situație absurdă. Același doctor, s-a declarat mulțumit de rezultatul apelului său la implicare civică și că se bucură că traseul rămâne deschis.
Ecoul puternic, reacțiile cetățenilor, dar și articolele din presă au dus la scoaterea afișului. De altfel, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bacău, Narcisa Butnaru, a declarat pentru cotidianul Adevărul că ”ocolul nu poate da amendă, dar poate face sesizare la poliţie, iar sancţiunea se va da în conformitate cu prevederile legii 61/1991, republicată, referitoare la sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.”
Abuzul celor de la Ocolul Silvic Bisericesc Bacău ce ține de Mitropolia Moldovei și Bucovinei vine pe fondul câștigării în instanță de către BOR a dreptului de proprietate pe 1400 de hectare de pădure în zona orașului Slănic Moldova. Unele voci susțin că, de drept, pădurile nu au aparținut niciodată Bisericii Ortodoxe, ci Epitropiei Generale a Casei Spitalelor ”Sfântul Spiridon” de la Iași.
Județul Bacău și pădurile sale se regăsesc în documente juridice ce fac referire la Viorel Hrebenciuc, membru marcant al PSD și care este implicat în dosarul retrocedărilor ilegale de pădure.














Dacă-şi scrânteşte careva vreo gleznă pe-acolo, sau mai rău, cine e responsabil? Panoul încerca să elimine această responsabilitate, dar problema rămâne…
Ce lipsa de “imaginatie”, daca tu te impiedici ca prostu pe scari si cazi inseamna ca ca este vina asociatiei sau chiar a constructorului… si chiar daca s-ar intampla (ceea ce nu iti doresc) un vecin ar trebui sa te reclame la politie ca ai deranjat ordinea publica prin galagia care ai facut-o.
Adrian, eu zic sa te rogi daca patesti ceva la glezna. Sunt sigur ca se rezolva prin rugaciune, nu e nevoie de spitalizare cand BOR e cu noi.
Nu vad abuz nicaieri. E padurea lor legal, pot sa si-o protejeze cum au ei chef…. bineinteles, este nesimtire, dar ce e nou cand vine vorba de BOR?