#Aceeași mizerie? A vota sau a nu vota, aceasta-i întrebarea

Există în societatea românească, în mediul online în special, un curent puternic pentru boicotarea alegerilor prezidențiale. Curentul este cu atât mai evident cu cât prezența la vot în primul tur al alegerilor prezidențiale a fost ceva mai mică decât cea din 2009. Voi argumenta în cele ce urmează de ce acest tip de abordare este profund nociv și contraproductiv. De asemenea, îmi voi exprima și argumenta opțiunea pentru necesitatea exprimării votului fiecăruia dintre noi – inclusiv al celor dezamăgiți.

#Aceeași mizerie

În iarna lui 2012 am fost printre cei care au ieșit în stradă, să strige împotriva abuzurilor puterii PDL-iste de atunci, în special împotriva determinării feroce a președintelui Traian Băsescu și a guvernului Boc (cu Adriean Videanu în frunte) de a susține proiectul Roșia Montană – pe care-l consider o crimă la adresa oamenilor, mediului, patrimoniului și dezvoltării durabile și sustenabile a României. Am spus atunci că:

„Consider însă că zilele pe care le trăim sunt istorice pentru că prin proteste putem învăţa ce înseamnă democraţia directă, putem să facem presiune pe întreaga clasă politică şi să stabilim echilibrul atât de necesar între politic şi societate. Nu putem schimba politicienii peste noapte, dar îi putem face să se teamă, să ne respecte. Aici nu e vorba de o reacţie la măsurile de austeritate, ci de o atitudine civică a societăţii faţă de problemele cronice ale clasei politice actuale. Departe de a fi inutile, protestele din aceste zile sunt, dimpotrivă, o mare binecuvântare şi o rază de speranţă care ne arată că societatea românească încă nu a murit, de-abia ce s-a trezit!” (vezi aici).

Evident, am continuat să ies la proteste în Cluj până la confiscarea acestora de către USL. Din fericire, toamna anului trecut, Toamna românească din 2013, mi-a oferit șansa să ies în stradă din nou, de data aceasta pentru un protest autentic, cu masă critică și neconfiscat politic. Toamna românească a fost încununarea spiritului civic în România.

Rămân la convingerea că, în special într-o țară ca România, democrația directă este extrem de necesară. Implicarea oamenilor din 4 în 4 sau din 5 în 5 ani nu este suficientă. Clasa politică românească este înclinată spre abuz, spre comportament „ciocoiesc” – unde credeați că a dispărut mentalitatea boierilor în 150 de ani, și mai ales, nu considerați că această mentalitate ține de un tipar cultural? Or, cultura noastră nu s-a schimbat dramatic în ultimii 200 de ani – dovadă e actualitatea lui Caragiale. Așadar, nu, votul nu e suficient! Iar dinamica culturală e prea lentă dacă nu e motivată și impulsionată de acea minoritate activă și idealistă care a învățat să ocupe străzile și piețele României.

desen de Dan Perjovschi

Dar votul e necesar!

Votul nu e suficient, după cum spuneam, dar e necesar! De ce? Pentru simplul motiv că este mecanismul fundamental al unei democrații. Vor spune mulți că la noi nu are niciun efect, pentru că toți sunt la fel. Dar voi argumenta că și această afirmație este relativă și că simplificarea nu ajută. Să luăm exemplul Roșia Montană. În acest caz, există absolut toate argumentele pentru a susține că întreaga clasă politică este „la fel”, „aceeași mizerie”. Toate partidele, fără excepție, au susținut acest proiect păgubos, complet împotriva intereselor oamenilor și împotriva intereselor României. Dar înainte să ne lăsăm demobilizați, trebuie să ne întrebăm dacă această stare de fapt se aplică în mod absolut.

Fiind cercetător de meserie, voi spune că există, cel puțin în domeniul academic, o diferență între PSD (Ponta) și ceilalți. În 2007 am revenit în țară, „momit” de un grant de reintegrare demarat de guvernul PNL de atunci. Am încercat să construiesc un grup de cercetare care să facă performanță (atât cât se poate cu resursele limitate din România). Împreună cu prieteni entuziaști am făcut o școală de vară (www.tenss.ro) care a ajuns un reper la nivel mondial și a fost prezentată în National Geographic și Nature. Am consolidat un institut de cercetare unde nu nepotismul și „făcătura” sunt regula ci onestitatea, solidaritatea și pasiunea.

Dar în 2012, am fost avertizat să plec din țară pentru că vine prăpădul – odată cu acapararea puterii de către Ponta și compania. Am refuzat să accept, m-am încăpățânat să rămân și să lupt, am ales să ignor avertismentele – poate dintr-un anumit confort psihic. Nu au trecut câteva săptămâni și Ponta&PSD au început să anuleze punct cu punct, feroce, toate progresele care s-au făcut în ultimii 10 ani. Au demis (ilegal!) Consiliul National de Etică, au „castrat” Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare prin creșterea numărului de membri și popularea acestuia cu nulități academice. Mai departe, au anulat clasificarea universităților, care promitea în sfârșit așezarea pe niște baze obiective a finanțării instituționale în învățământul superior. Au modificat criteriile de promovare academică astfel încât să fie recompensate „realizări” fără nicio valoare, pentru a putea ajunge profesori universitari oameni cu rezultate științifice mai slabe decât un student doctorand din sisteme de cercetare normale. Au desființat COMPLET finanțarea pentru cercetarea fundamentală, cea care este motorul cunoașterii și vârful oricărui demers academic. Consiliul Național al Cercetării Științifice și-a dat demisia în bloc în semn de protest în 2013, iar nici astăzi nu există un alt Consiliu numit în locul celui demisionar, chiar dacă existența acestui consiliu este prevăzută în lege organică! Iar lista poate continua. Nu a fost o restaurație, a fost o involuție feroce!

Hai să vedem doar ce tupeu a avut PSD-ul în toamna lui 2013, cu legea specială pentru Roșia Montană, sau cu legea insolvenței prin care desființa televiziuni și trusturi întregi de presă. Ce credeți că vor face când vor avea toată puterea în mâna lor?

Argumentul meu este că nu sunt toți aceeași mizerie. Sunt din anumite puncte de vedere, dar nu sunt din alte puncte de vedere. A nu vota este un fals protest, de fapt nu este un protest – este o complicitate, o asumare a mizeriei. Votul oferă arma de a face mici progrese. Nimeni nu iubește clasa politică actuală, dar cel mai puternic instrument să o obligăm să facă pași în direcția în care vrem, fie ei și pași mici, este să votăm. Da! Să alegem răul cel mai mic. Votul e necesar – dar, repet, nu e suficient! Între tururile de scrutin trebuie să rămânem solidari și activi, trebuie să luptăm – în stradă dacă trebuie. Dar, totul începe cu un vot!

Klaus sau Victor?

Mă adresez acum în special celor care au hotărât să nu iasă la vot în 16 noiembrie, argumentând că Iohannis are în spate aceleași partide corupte pe care le-am combătut în ultimii ani, care nu sunt mult diferite de PSD. Dar, haideți să vedem totuși că votăm oameni și nu partide – aceasta e miza alegerilor prezidențiale. Votăm oameni în carne și oase ca noi, indiferent de cine sunt susținuți, votăm modele pentru România de mâine. De aceea, chiar dacă președintele României are atribuții executive foarte limitate, alegerea sa e un simbol, o declarație dacă vreți asupra a ceea ce așteptăm de la viitor. Iar la nivel uman, nu puteți să îmi spuneți că Victor și Klaus sunt la fel – unul e un plagiator ordinar, mincinos, exponentul a tot ce e mai retrograd și imoral în societatea românească. Al doilea, e un om pe care toți prietenii și studenții mei din Sibiu l-au lăudat peste măsură, un om care a transformat un oraș și destinele a zeci de mii de oameni. Aceasta nu e reclamă electorală, e mărturia oamenilor care au avut contact cu el, a sibienilor care l-au votat masiv după mai bine de zece ani de când e la cârma orașului lor. Puteți, toți cei dezamăgiți și scârbiți de politică, să spuneți #aceeașimizerie atunci când îl comparați pe Ponta cu Iohannis, sau mai exact pe Victor cu Klaus?

Ca să n-o mai lungim, cred că cei care nu votează sunt speriați – speriați să nu legitimeze prin vot o „alternativă” la fel de rea (#aceeașimizerie). Dar, la o primă vedere, argumentele că Ponta și PSD versus ceilalți sunt exact la fel stau în picioare doar într-o anumită măsură, nu în toate aspectele relevante. Lucrurile par să fie altfel cu Iohannis, iar dacă nu sunt, ce pierdem? Rămânem, în cel mai rău caz, acolo unde suntem astăzi cu Ponta! Dar dacă nu e așa?

Votați și nu uitați să ieșiti în stradă, ori de câte ori votul vostru a fost înșelat! Vot și acțiune – nu există altă soluție pentru schimbarea în bine a României. Boicotul e sinucidere. Votul înseamnă responsabilitate. Iar acțiunea, în perioada dintre alegeri, o obligație!

***

Raul Mureşan este directorul Laboratorului de Neuroştiinţe Experimentale şi Teoretice de la Centrul pentru Cercetări Cognitive şi Neurale (Coneural), Institutul Român de Ştiinţă şi Tehnologie. S-a născut şi a studiat în Cluj-Napoca după care a petrecut 4 ani în Germania la Institutul Max Planck pentru Cercetarea Creierului şi Institutul pentru Studii Avansate din Frankfurt am Main. La sfârşitul anului 2007 s-a întors la Cluj-Napoca, unde activează în domeniul cercetării creierului

sursa: cluj.info