Ana și lupta ei pentru dragul ei oraș natal, Babadag

Un articol de Diana Moldoveanu

Prezentare (nume, vârstă, detalii relevante, student/liceu, localitate de intervenție)

Numele meu este Ana-Maria Tudor, am 21 de ani și sunt studentă în anul III la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București. Localitatea în care s-a desfășurat proiectul meu este chiar orașul în care m-am născut, Babadag, județul Tulcea.

Care a fost primul gând datorită căruia ai aplicat la Acceleratorul de implicare civică, care a fost motivația ta?

 După gimnaziu, am plecat din micul oraș în care m-am născut pentru a-mi continua studiile la Constanța și mai târziu, la facultate, la București. Încă din această perioadă, am fost foarte activă în cadrul activităților de implicare civică precum și am avut un angajament activ în diverse asociații și mișcări de voluntariat, care mi-au permis să văd cât de important este acest tip de implicare civică și cât de multe putem schimba sau îmbunătăți în societate dacă ne dorim. Mi-am dorit același lucru și pentru orașul meu natal, iar acesta este motivul pentru care m-a împins să mă înscriu în proiectul propus de Acceleratorul de implicare civică.

Care este schimbarea pe care își dorea să o aducă în comunitate demersul tău?

Inițial aveam speranțe mari și îmi doream lucruri mărețe pentru Babadag, precum redeschiderea spitalului din oraș sau schimbarea mentalității în rândul populației de etnie rromă din oraș. Spre exemplu, îmi doream să realizez o campanie care va încuraja fetele de etnie rromă să își continue procesul de educare după clasa a IV-a, însă, pe parcurs, mi-a-m dat seama că astfel de inițiative se pot derula doar pe lungi perioade de timp și, adesea, cu multe resurse, în special de ordin financiar.

Din nefericire, nu am reușit să iau parte la tot evenimentul care s-a desfășurat la Predeal, unde fiecare participant și-a ales ramura în care-și dorește să realizeze o schimbare, așa că a trebuit să aleg ceva pe fugă și, poate, în necunoștință (totală) de cauză. Astfel, am ales ca demersul meu a ales să se concentreze asupra problemelor de mediu și asupra felului în care cetățenii sunt educați în privința reciclării, reutilizării și combaterii poluării. Mi-am dorit ca autoritățile locale să asigure pubele pentru trierea selectivă a deșeurilor, precum și lansarea unei campanii de conștientizare în rândul cetățenilor. Totodată, mi-am propus să realizăm un eveniment anual de ecologizare la care să ia parte toți locuitorii orașului, acesta urmând să fie catalogat drept “tradiție” a orașului. Primul eveniment de acest fel va avea loc foarte curând, în luna mai a acestui an, și sper că rezultatele demersului se vor dovedi favorabile.

Cum a reacționat comunitatea la pașii din demersul tău? Dar decidenții? Care au fost cele mai mari provocări întâlnite în proiect? Dar cea mai motivantă reușită?

În cea mai mare parte, proiectul s-a adresat tinerilor. Aceștia au fost comunicativi și dornici de implicare, manifestând reacții pozitive în legătură cu demersul. Totodată, autoritățile s-au arătat  plăcut surprinse de faptul că tinerii din oraș au început să își dorească să participe în activități de implicare civică și au fost deschiși comunicării și colaborării. Dovadă în acest a fost invitația viceprimarului de a vorbi despre demers și de a trasa cele mai importante linii spre implementarea cu succes a proiectului. Bineînțeles, această reușită nu a fost lipsită de obstacole: probabil că cel mai important a fost și este, în continuare, dificultatea în a mobiliza populația de etnie rromă, care s-a arătat reticentă în fața acestui demers. 

Ce îți propui pe mai departe? Ce ti-ar plăcea să rămână ca schimbare în comunitatea ta după ce proiectul se va încheia?

Pentru un momentul, îmi propun să finalizez demersul, iar pe mai departe, după cum am menționat mai sus, îmi doresc ca în oraș să se instaureze tradiția unei eveniment anual de ecologizare, care să devină un adevărat ritual pentru localnici. De asemenea, mi-ar plăcea să observ că am reușit să inspir oamenii din oraș să fie mai responsabili în a-și gestiona deșeurile și că se preocupă de reciclarea acestora în mod corect. În acest sens, cred că schimbarea de mentalitate ar fi una dintre cele mai mulțumitoare reușite.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *