Un articol de Mihai Tănase

Ești tânăr și te afli în luna martie 2020, începutul stării de urgență în România ca urmare a izbucnirii pandemiei de COVID-19. Până mai acum câteva săptămâni erai obișnuit cu socializarea fără limite sau restricții. Să ieși cu prietenii, să vă îmbrățișați, să mergeți la concerte erau lucruri normale, nu ai fi putut să îți imaginezi vreodată că ar putea fi interzise. Și totuși, pe nepusă masă, fără să-ți dai seama exact ce se întâmplă în jurul tău, decidenții români anunță începutul carantinei în România. 

Dacă la început ai crezut că e un lucru minor, că nu se poate întâmpla în România, deodată ai fost lovit de realitatea dură: viața ta de dinainte trebuie să se schimbe, cel puțin temporar. Cât înseamnă temporar? Nu se știe. Astăzi nu mai poți să ieși cu prietenii ca oricând, nu vă mai puteți îmbrățișa sau să mergeți la concerte. Mai mult decât atât, școala și facultatea se mută în mediul online. Prietenii tăi trec prin același lucru și dacă pentru o perioadă reușiți să vă susțineți reciproc, ulterior povara devine destul de mare. 

Simți că ușor ușor devii tot mai singur și, pe deasupra, ești blocat în casă. Blocat în aceeași încăpere, alături de aceleași persoane. Dacă ai noroc, acele persoane te sprijină, vă ajutați reciproc și vă faceți această perioadă mai ușoară unii pentru alții. Totuși, poți fi și ghinionist. Se poate ca acele persoane alături de care vei fi forțat să stai următoarele luni să fie agresorii tăi. Pandemia accentuează comportamentele agresive și constați pe parcurs că ești blocat: blocat în suferință. 

Acesta este scenariul prin care cel mai probabil zeci, dacă nu sute de tineri au trecut pe parcursul unui an și jumătate de pandemie. 

Întreaga societate a trecut printr-o traumă colectivă uriașă. Pentru mulți dintre noi această perioadă a fost începutul unui șir lung de provocări psihologie, pentru alții o provocare de autodepășire, dar ce este cert e că fiecare dintre noi a trecut prin momente dificile. Totuși, există anumite categorii de persoane care au fost afectate în mod deosebit: tinerii. 

Dacă înainte de provocările pandemiei problema sănătății mintale a tinerilor era o problemă gravă a societății românești, această perioadă nu a făcut decât să accentueze toate aceste probleme. Din ce în ce mai mulți tineri au început să sufere de anxietate, de depresie, să simtă nevoia de a se izola și, fără să își dea seama, să cadă într-o groapă din care de cele mai multe ori nu pot ieși singuri. 

Aceasta este realitatea și, deși conștientizăm cu toții cât de sumbră este, statul român eșuează în acest moment să ia măsuri pentru a ajuta toți acești tineri. Soluția pare simplă, nu? Tinerii ar trebui să apeleze la terapie psihologică. Discursul acesta nu a început odată cu pandemia, el există de multă vreme. Pentru mulți oameni, este un răspuns cât se poate de ușor, de firesc, până în punctul în care pun o stigmă pe persoanele care, deși trec prin anumite probleme, nu apelează la un psiholog. 

În realitate, soluția este pe cât se poate de dificilă. Costurile pe care terapia psihologică le presupune sunt mult mai mari decât mulți dintre tineri își pot permite. Spre exemplu, la o primă căutare pe internet a sintagmei „terapie psihologică București”, aflăm că prețurile unei ședințe de terapie de 50 de minute pleacă de la 200 lei. Cu o ședință de terapie pe săptămână, ajungem la 800 de lei pe lună. Câți dintre noi ne putem imagina să plătim 800 lei/lună pentru terapie? Probabil foarte puțini. 

Din nefericire, aceste costuri ridicate descurajează tinerii din a apela la ajutor terapeutic și îi împing către încercarea de a rezolva problemele pe care le au prin discuții cu persoane neautorizate să ofere terapie, prin scufundarea în vicii de tipul alcolului și tutunului și, uneori, prin izolare și comportamente suicidale. 

Cu toții știm că lucrurile expuse mai sus nu reprezintă decât datele certe ale unei probleme care bântuie societatea. Totuși, cine poate să ajute acești tineri și cum? Vom încerca să găsim răspunsurile în următorul episod.