Alina Mungiu-Pippidi

Zece ani de megalomanie, zece ani de pușcărie

Dumnezeu, cînd a făcut mogulul, i-a dat de toate. În cazul lui Dan Voiculescu, i-a dat o revoluție în care Securitatea a dispărut și firma ei de import-export, Dunărea, s-a dus cu ea – dar conturile din străinătate au rămas. I-a dat un om bun din Cipru care i-a lăsat toată averea lui, deși avea copii, cu care a pornit Crescent. I-a dat un doctor slab la minte, care i-a transferat pe nimic terenul de pe malul lacului care aparținea statului. I-a dat și mintea să se înconjoare cu oameni performanți și de talent, oameni precum Marius Tucă, Cozmin Gușă, Codruț Sereș, Mircea Badea, Mihai Gâdea, oameni cu care a construit un imperiu financiar și mediatic. I-a dat și un PSD slăbit, care a avut nevoie de un aliat media și l-a luat de trei ori în barca guvernării. I-a dat și un Călin Popescu Tăriceanu, care ca să poată măsura cu Băsescu l-a făcut pe Voiculescu șef peste tabăra opusă. I-a dat și un Mircea Geoană, care nu a avut nimic împotrivă. Și un Crin Antonescu și Victor Ponta, care l-au folosit pe rînd unul contra celuilat. I-a dat și o puzderie de oameni care lucrează pentru oricine și fac orice, istorici, sociologi, ziariști, comedieni, membri în Academie și profesori la științe politice, Universitatea București. I-a dat Intact Media Group, cea mai importantă platformă multimedia din România cu capital integral autohton.

Dumnezeu însă, știind că mogulul se hrănește din slăbiciunea atîtor oameni, a avut grijă însă să îi idea și ceva în plus, să îi planteze direct sursa limitării sale. I-a dat megalomania. Cum scrie pe siteul trustului de presă Intact: ”Intact Media Group înseamnă putere. Puterea de a ajunge, în fiecare zi, la 10 milioane de români, prin toate mediile sale”. De asta mogulul, nemulțumit de un imperiu financiar și media, a vrut să fie și vice prim-ministru, și șef de Senat, și președinte de comisie de suspendare. A vrut să fie sponsorul nostru al tuturor. A creat Casa Democrației pe malul lacului furat în care a adăpostit zecile lui de proiecte megalomane, a vrut să inventeze o întreagă societate civilă de unul singur, ”mereu aproape”. Departamentele trustului se numeau divizii. ”România” apărea o dată la două cuvinte în declamațiile propagate de trustul Intact, de la șef la subalternul cel mai umil.

Și megalomania și-a spus cuvîntul. Ca și la Sorin Ovidiu Vântu, era gata să scape, dacă nu ar fi vrut să fie kingmaker, să înscăuneze și să destituie președinți. În modestul episod cînd s-a vrut doar vicepremier, și am reușit să-l contracarez, a pătruns în televiziunea publică ca membru al coaliției de guvernare și a răcnit că Stalina Pippidi  îi limitează lui dreptul cetățenesc de a fi prim ministru. De fapt, era vice prim ministru. Ce mai contează.

Cei zece ani de pușcărie care au echivalat cei zece ani de megalomanie nu trebuie să ne îmbete prea tare, deși e o zi bună aceea în care justiția ajunge din urmă pe unul care a sfidat așa de îndelung justiția. Că toate slăbiciunile din care și-a tras seva puterea mogulului tot acolo sunt, așteptînd pe alții să profite de pe urma lor.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

22 thoughts on “Zece ani de megalomanie, zece ani de pușcărie

  1. valeriu stefanoiu

    Vad mai sus ca o doamna vorbeste despre „mogulul”DV.Ii ofer doamnei o oglinda: Cineeste personajul care a adus Romaniei o pierdere de 300 milioane de euro,care la o reevaluare la mogul din 4 milioane a ajuns la 60 milioane iar la personajul in cauza de la 300 de milioane a ajuns l 0(ZERO) .Cine este personajul care si-a dat singur o vila pe care mai apoi a :platit-o cu 20000 de euro cu toate ca valoarea vilei poate depasi linistit 300 mii euro,Cine este personajul caresi-a „strans parceluta cu parceluta ” pana s-au facut 300 de hectare de pamant in zona cu cel mai bun pamant din Romania pe care apoi si l-a „cumparat de la o firma fantoma.Nuj va cer raspuns ,am scris aceasta pentru a se vedea ca Romania este nu tocmai curate.Mai este ceva :a dat vreodarta personajul veo socoteala cuiva?va raspund tot eu NU,pentruca avem o” justitie”independenta.La asa tarra asa personaj,asa justitie.

    Reply
    • H.A.

      @valeriu stefanoiu:
      Atentie la gramatica si la caligrafie! Si mai lasati ura ca aici nu e Antena 3… :-)

      Reply
      • Cristi C

        Ura este buna pe alocuri. Ce vroiati sa spuneti este probabil „lasati propaganda ca aici nu e A3”. A spune ca doua lucruri rele fac unul bun este propaganda. Condamnarea lui Voiculescu trebuie sarbatorita. Necondamnarea lui Basescu trebuie comemorata si trebuie luptat in continuare pentru a o schimba.

        Reply
    • radelle

      Domnule draga,
      Doamna Pipidi a analizat si comentat depre incalcarea legii de catre Voiculescu, incalcare care s-a finalizat cu furtul din buzunarul nostru, al fiecaruia; Basescu nu va fi mereu presedinte si daca a incalcat legile acestei tari, va suporta consecintele pt.ca nu cred in gogoase gen ” Basescu e-n toate „, conduce procurori, judecatori, ministri, etc, cu atat mai mult ca e la final de mandat. Repet: daca este vinovat si nu a respectat legile tarii acesteia, cu siguranta va plati dar sa lasam justitia sa-si faca treaba si sa nu luam de ” bune ” informatiile date de Antene, eu nu cred nici 10% in informatiile date pe aceste posturi tv. Asa ca poate daca ati mai lua cate o carte de gramatica in mana ati fi mai castigat !

      Reply
    • Angela

      Ce are unul cu altul ??Acum vorbim despre hotul Voiculescu si pedeapsa meritatata pe care a primit-o.

      Reply
    • alecu

      , Alina dixit :” era gata să scape, dacă nu ar fi vrut să fie kingmaker, să înscăuneze și să destituie președinți.”
      Astfel ea recunoaste ca a fost UN PROCES POLITIC ,RAZBUNAREA LUI BASESCU si nici o legatura
      cu Dumnezeu si justitia divina .

      Reply
  2. taunul77

    Ce m-a intrigat cel mai mult la Felix nu a fost faptul ca a furat statul. Asta multi au facut-o. Ci faptul ca in momentul in care a avut probleme cu Justitia si-a pus slugile media sa injure completele de judecata si procurorii cu care avea de-a face. Daca judecatorilor Camelia Bogdan si Alexandru Mihalcea din completul de la Curtea de Apel le-ar fi lipsit taria de caracter si ar fi cedat uriasei presiuni mediatice la care au fost supusi de prestatorii antenisti, atunci s-ar fi indus ideea tuturor gangsterilor ca un trust media puternic, proprietate personala sau doar antamat de la altii cu sume apreciabile, te scapa de puscarie.

    Reply
  3. radu

    Daca as putea sa aleg cine sa imi faca epitaful, si daca as merita un epitaf public, pe dna Mungiu as alege-o. Concizie si poezie in acelasi timp. Superlativ.

    Reply
  4. BIBICU

    Ca sa nu creada lumea ca de fapt procesul ICA si a lui VOICULESCU este o facatura, JUSTITIA trebuie sa-i opereze rapid si pe Vio CATARAMA, care de frica a iesit la discutii publice politice demagogice si pe Ion NICOLAE care a consumat din Avutia Nationala gaz metan MOCA si care amandoi au detinut aceleasi functii ca si Voiculescu pe timpul lui Ceausescu si s-au imbogatit pe aceleasi cai fraudiste de fosti securisti satalinisti ajungand azi printre MUTANTII , mogulii, BARONII, OLIGARHI, etc ai noii oranduiri sociale.
    POLITICA Romaniei postcomuniste, conceputa in majoritatea cazurilor de impostori, semidocti, demagogi, expirati sau oportunisti precum si lipsa de CIVISM a poporului roman a facilitat adincirea fara margini a crizelor de COMPETENTA si MORALITATE implementate in procesul complex de administrare si dirijare a destinului natiunii (guvernare) ceea ce are consecinte deosebit de grave in toate domeniile vietii.
    ERORILE si ABUZURILE comise de toate administratiile si guvernele postcomuniste isi pun amprenta in mod dezastruos asupra evolutiei poporului roman care de 25 de ani se afla intr-un proces continuu de prabusire abisala.
    In anul 2014, in Romania, economia, partidele politice şi presa sunt controlate de cei cu interese economice puternice. Situaţia existenta, (declinul national), se poate schimba doar printr-o “MIŞCARE DE REFORMARE POLITICĂ”. (Theodore Roosevelt rămâne memorabil în istoria mondiala pentru ca a reformat S.U.A. luptand cu succes împotriva oligarhilor si impostorilor din societatea politica a vremii). Numai consolidand instituţiile statului de drept si limitând puterea economică si politica a oligarhilor si impostorilor este posibilă schimbarea in bine a istoriei neamului si a dezvoltarii economice in interesul progresului general. Numai, DIMINUAREA SARACIEI, ELIMINAREA ANARHIEI (comportament discretionar fata de norme) SI LIMITAREA PUTERII OLIGARHILOR va face posibila, garantarea diferenţei de opinie şi va asigura „capacitate adevărului de a combate greşeala si minciuna” precum si eliminarea riscului de activare a oricarui tip de dictatura.
    Printre ELEMENTELE ESENTIALE pe care “românii progresisti” trebuie să le promovez iar Societatea Civila sa le sustina, ca factori de reusita, pentru asigurarea conditiilor firesti impuse de teza fundamentala a succesului social si anume „capacitatea adevărului de a combate greşeala si minciuna”, in vederea asigurarii la nivel national a unei schimbari pozitive garantate, se pot evidentia:
    1. – Statuarea unui „sistem judiciar fidel statului de drept, care să protejeze orice persoană de încercările statului de a elimina diferenţele de opinie si sa sanctioneze fara echivoc si delictele politice”;
    2. – Normalizarea “vietii religioase prin purificare si recurgere la exigentele randuielilor crestin-ortodoxe a celor ce slujesc, imparatiei lui Dumnezeu, in numele poporului roman”.
    3. – Infiintarea de „partide politice democratice puternice, independente de oligarhii financiari, conduse de elite veritabile şi dedicate asigurării bunăstării românilor obişnuiţi, majoritari si consolidarii clasei de mijloc”;
    4. – Asigurarea „unei pieţe libere, protejată de concentrare economică pronunţată, prin existenţa unor legi antitrust şi a unor reglementări raţionale care sa impuna un sistem fiscal etic progresist”;
    5. – Valorificarea ingenioasă şi raţională a resurselor naturale şi umane proprii interne si externe precum si imbunătăţirea condiţiilor ecologice si de protejare a mediului inconjurator;
    6. – Promovarea unei prese „independente nu doar fata de stat, ci şi fata de interesele economice a celor care folosesc presa pentru a manipula discursul si opiniile publice”.
    In statele europene unde functioneaza “Democratia AUTENTICA” la parmetri normali ( legislativul fiind strict separat de domeniul administratiei publice dar si de cel economic sau judiciar), in cadrul administratiei publice centrale si locale cheltuielile sau contractele ce se angajeaza si deruleaza din bugetele proprii sunt nu numai monitorizate ci si gestionate de ONG-uri care isi asuma economisirea fondurilor financiare, responsabilitatea eficientei si eficacitatii investitiilor publice. Pe cand ASA CEVA se va putea realiza si in ROMANIA?! Fără realizarea si pretuirea valorilor sociale si umane fundamentale nici o schimbare de durată, in viata publica din Romania, nu este posibilă pentru exercitarea drepturilor si libertatilor oferite de Dumnezeu romanilor ca fiinta colectiva.

    Reply
  5. Mihaela Lese

    Este o vorba la romani: fiecare pasare pe limba ei piere. Orice idee sau proiect ( ca si orice fiinta sau lucru ) se naste cu samburele mortii sale. In rest, este o chestiune de timp.

    Reply
  6. dan

    „o revoluție în care Securitatea a dispărut ”

    cum adica a disparut securitatea?! Securitatea s-a redenumit dar sub nici o forma nu a diparut.
    Spre exemplu: pe 25 decembrie 1989 daca nu ma insala memoria Securitatea Municipiului Bucuresti temuta SMB printr-un ordin al lui gelu voican voiculescu a fost redenumita in celebra UM 0215 (doi si’un sfert) actuala DGIPI care la momentul acela din cei 304 sau 306 angajati au fost reincadrati 298 restul fiind trecuti la pensie.
    Securitatea s-a rebranduit, s-a imbunatatit, a facut pact cu noii prieteni si sefi din serviciile secrete americane, a devenit cu mult mai eficienta imbinind cu foarte mult succes metodele vechi ale securitatii cu noi metode ale CIA-NSA spre exemplu, devenind infailibila si extrem de performanta la momentul actual.

    Reprezinta o copilarie afirmatia ca securitatea a disparut la Revolutie. O inocenta enervanta cel putin pentru unul care am stat in primul rind fata in fata cu unul din plutoanele de tragere ale securitatii in 89.

    Reply
  7. dan

    Absolut NIMENI pina acum nu a observat ca noul patron al grupului intact in special Cianura3 a devenit guvernul Romaniei adica nimeni altul decit Victor Ponta.
    Ponta in calitate de prim ministru este cel care o sa hotarasca cum sa fie recuperat prejudiciul, daca o sa fie vindute terenul si sediile Cianura3 sau daca o sa le inchirieze grupului intact in continuare si mai ales care o sa fie cuantumul acesteia.

    Pe linga asta se asteapta redactarea sentintei am inteles unde o sa se vada exact daca recuperarea prejudiciului o sa se rasfringa si asupra angajatilor Intact ce au fost imprumutati de catre voiculescu. Deci si acestia o sa ajunga direct la mina premierului viorel ponta.

    Dupa tot acest taraboi cel mai bine a iesit victor viorel ponta (de fapt cei care se afla in spatele lui si anume ilie sirbu si ioan rus) au preluat cianura3 de la voiculescu si o vor folosi eficient pentru razboiul inchipuit impotriva lui basescu astfel incit atit basescu cit si psd aripa securista ilie sirbu-ioan rus sa iasa cel mai bine la alegeri.

    Reply
  8. Pinno

    Eu as comenta cum oameni care au o educatie buna s-au lasta cumparati de Voiculescu! Angajatii respectivi vor sau sint obligati sa-l apere? Cea mai crunta dezamagire este Razvan Dumitrescu (eu nu ma uit la A3, dar vineri curiozitatea de „baba” m-a impins si l-am vazut cu cita morga spunea acleasi lucruri comune, banale spuse de mii de ori de A3, fara discernamint, fara jena! Oare nu stie ce inseamna spalare de bani? Sau are aceiasi opinie ca orice semidoct de la un colt de strada? Oare numai salariile mari ii mina la un asemenea comportament sau si altceva?

    Reply
    • Kistruiata

      Nu doar salariile, ci si credinta. Noi romanii suntem foarte credinciosi. Asa ca daca ei cred in Dumnezeu de ce n-ar crede si in Voiculescu care le da paine si circ?

      Reply
  9. Georgeta Naum

    Am fost taliban A3 pana la interviul luat de Gadea lui Antonescu .Modul in care s-au comportat atat Gadea cat si Badea mi-au ridicat o ceata de pe ochi.ASA CEVA…As spune un singur lucru: este incredibil ca acesti oameni,colectivulA3,sa fie atat de lipsiti de SIMTUL REALITATII…Cred ca in viata este important,esential sa ai o calitate sine qua non:SA-TI DAI SEAMA!!!!!!!!!!!NU pot sa cred ca acesti oameni nu-si dau seama :de rolul lor,de impactul si importanta unui formator de opinie,de capacitatea de a descerne intre bine si rau…E patetic ce se intampla,trist si periculos!!!

    Reply
  10. Dan Poenaru

    Zâmbetul lui Dan Voiculescu atunci când a fost întrebat de acele conturi, pentru mine a fost edificator: Dan Voiculescu “a jucat” necinstit iar averea pe care şi-a creat-o este un furt din avutul public; la talpa averii sale stau o sumă de şiretlicuri ilegale bine camuflate. Pe de alta parte însa, consider condamnarea susnumitului o consecinţă a unui proces politic; doamna Bipidi are dreptate când explică “fenomenul Voiculescu” numai că uită, sau mă rog nu-şi propune, să asocierze cazul cu exemple similare de îmbogăţire cum ar fi Cataramă sau Nicolae dar care nu au intrat în fricţiuni cu “ Să trăiţi bine”. Acesta este doar unul dintre motivele care mă determină sa cred că “impulsul” venit din partea Cotroceniului a fost decisiv. Chiar dacă cetăţenii de rând (printre care mă număr şi eu) nu deţin probe juridice în argumentaţia lor, totuşi unele declaraţii ale protagoniştilor scenei politice cred că sunt suficiente în a ne face o imagine foarte apropiată de realitate.
    De exemplu : “ Eu te-am făcut chestor …” ( T. Băseascu) . Această secvenţă, dar şi altele asemenea pe mine cel puţin m-au lămurit în ce priveşte “neimplicarea” lui Băse în justiţie. Un citat din acelaşi autor într-o altă speţă: “Păi … nu ştiu …să vedem … poatea-njurat copilul” pentru mine era suficient să înţeleg faza cu copilul.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *