Claudia Postelnicescu

Viaţa, dreptul la viaţă şi agenda pentru viaţă

O decizie recentă a unei instanţe din Marea Britanie a făcut vâlvă şi s-a discutat în mai multe ţări: decizia Curţii Supreme în cazul Alfie Evans, un băieţel de 23 de luni bolnav de o boală neurovegetativă gravă şi incurabilă, care i-a afectat iremediabil creierul (copilul a sfârşit prin a nu avea creier), prin care instanţa a stabilit că este în interesul superior al copilului (principiu fundamental în dreptul internaţional şi intern al statelor semnatare ale Convenţiei privind drepturile copilului) să fie deconectat de la aparatele care îl ţineau în viaţă şi lăsat să moară (inevitabil, de foame şi de sete). Conform Convenţiei privind drepturile copilului, statul/instituţiile statului/instanţa de judecată poate decide, împotriva voinţei părinţilor, ce este în interesul superior al copilului şi cum este mai bine pentru acesta. Este vorba de acelaşi temei juridic şi principiu fundamental şi general aplicabil ca în situaţia copiilor români luaţi de către autorităţile norvegiene (cazul Bodnariu vs. Barnevernet), împotriva voinţei părinţilor, pentru suspiciuni de violenţă şi abuz împotriva copiilor de către proprii părinţi. Este vorba de acelaşi temei în situaţiile în care, din motive religioase, părinţii refuză să ofere tratament medical copiilor lor, inclusiv vaccinuri sau transplant de sânge, iar copilul moare (au fost nenumărate cazuri, în mai multe ţări, de aici necesitatea acestei Convenţii, semnate de toate statele europene şi nu numai).

Părinţii copilului, Tom Evans, un catolic practicant, şi Kate James au atacat hotărârea de fond, pronunţată în acelaşi sens, dar pe 20 aprilie au pierdut şi în apel, unde judecătorii au menţinut decizia anterioară, în sensul că nimic nu se mai poate face pentru Alfie Evans, în sensul prezervării vieţii sale şi a calităţii vieţii sale. Deşi părinţii au luptat până la capăt pentru dreptul lor de a decide pentru copilul lor, prin mijloace juridice şi extra-juridice, inclusiv printr-o cerere depusă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a respins-o ca inadmisibilă (avocaţii invocând articolul din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului referitoare la dreptul de a avea o familiei şi dreptul la viaţă a lui Alfie).

Decizia instanţei britanice a stârnit furia şi indignarea conservatorilor din mai multe ţări, inclusiv britanici care au protestat în faţa spitalului din Liverpool şi pentru care dreptul la viaţă este sacru, din momentul concepţiei şi până la moarte, în consecinţă superior altor drepturi, inclusiv dreptului interesului superior al copilului. S-au scris foarte multe articole de opinie, unele mergând până acolo încât să considere Marea Britanie o ţară barbară şi lipsită de empatie, o ţară în care statul îşi arogă dreptul de a se amesteca în viaţa privată a cetăţenilor săi. Toate aceste argumente juridice şi extra-juridice sunt viciate şi voi arăta mai jos de ce cred acest lucru.

Viaţa, drept sacru

Argumentele conservatorilor sunt întemeiate pe valorile creştine, în sensul caracterului sacru al vieţii, indiferent de circumstanţe, o viaţă odată creată (inclusiv embrionul abia format sau ovulul abia fecundat) este sacră şi trebuie protejată cu orice preţ. Problema de fond aici este aceea că, deşi sacralitatea vieţii ar trebui să fie principiu fondator şi determinant în viaţa omului, prin libera sa alegere informată, există situaţii de viaţă în care pur şi simplu nu putem aplica o astfel de ideologie în puritatea ei, fără să ne pierdem exact aceea umanitate care ar trebui să determine aprecierea vieţii la justa ei valoare. Este firesc şi un principiu echitabil să fie născuţi copii cu malformaţii, care nu ar avea niciodată o viaţă normală, copii nedoriţi în urma unei sarcini nedorite şi apoi abandonaţi în primele ore în gunoaie, copii născuţi din violuri violente şi prin negarea dreptului mamei de a decide terminarea sarcinii nedorite (cazurile din Polonia catolică unde avorturile sunt interzise, în toate circumstanţele), în virtutea sacralităţii vieţii cu orice preţ? Cine îşi asumă responsabilitatea pentru chinurile prin care trec ulterior toate aceste vieţi nedorite, abandonate, nefuncţionale? Conservatorii? Nu. Statul. Statul ia copiii nedoriţi şi îi instituţionalizează, condamnându-i, în ţări ca România, la o viaţă de abuzuri, neglijenţă, abandon, disperare tăcută, traume şi alte orori. Este firesc şi un principiu echitabil să menţii o viaţă doar prin aportul unor aparate medicale extrem de sofisticate, ştiind că acel corp şi aceea fiinţă nu va experimenta niciodată nimic din ceea ce se poate numi viaţă – respirat, bucurat, alergat, mâncat, atins etc. – cum ar fi fost cazul lui Alfie? În numele sacralităţii vieţii? Ce înseamnă, în acest context, respectul pentru viaţă? Un principiu rigid, care ne dictează ideologic cum să ne poziţionăm indiferenţi la context şi consecinţe, sau o profundă umanitate şi empatie care ne-ar obliga să ne punem efectiv în locul acelei fiinţe şi să înţelegem ce ar însemna viaţa pentru ea? Eu cred că cea din urmă este opţiunea umană şi corectă juridic şi extrajuridic.

Cine îşi asumă responsabilitatea pentru chinurile prin care trec ulterior toate aceste vieţi nedorite, abandonate, nefuncţionale? Conservatorii? Nu. Statul. Statul ia copiii nedoriţi şi îi instituţionalizează, condamnându-i, în ţări ca România, la o viaţă de abuzuri, neglijenţă, abandon, disperare tăcută, traume şi alte orori.

Dreptul la viaţă

Ce înseamnă, de fapt, dreptul la viaţă? Articolul 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului protejează dreptul la viaţă şi stabileşte, prin jurisprudenţa CEDO, circumstanţele în care terminarea vieţii poate fi justificată. Marea Britanie a transpus în dreptul intern acest drept la viaţă în Actul privind Drepturile Omului, ceea ce înseamnă că nici măcar Statul nu poate decide asupra dreptului tău la viaţă. Aparent contradictoriu, nu? Nu, ceea ce stabileşte Convenţia este exact importanţa sacralităţii dreptului la viaţă, un drept absolut. În cazurile în care se impun decizii privind calitatea vieţii sau durata vieţii, Statul este obligat să ţină cont de acest drept fundamental. Similar, nu există dreptul de a muri, ceea ce denotă consistenţa şi importanţa dată dreptului la viaţă în dreptul european şi internaţional.

Una dintre limitele aduse dreptului la viaţă, prin jurisprudenţă, a fost stabilită exact în situaţii similare, dar nu identice, cu cea a lui Alfie Evans, de exemplu cazul Pretty vs. UK (2002), al unei femei suferind de o boală degenerativă incurabilă, care a dorit ca soţul ei să îi termine viaţa când ea va decide. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că dreptul la viaţă nu implică un drept secundar de a alege moartea. Cazul acesta este semnificativ mai ales pentru cei care pretind acum că Marea Britanie este are o etică a morţii, în dispreţul vieţii. După cum vedem, nu este deloc adevărat.

Ceea ce stabileşte Convenţia este exact importanţa sacralităţii dreptului la viaţă, un drept absolut. În cazurile în care se impun decizii privind calitatea vieţii sau durata vieţii, Statul este obligat să ţină cont de acest drept fundamental.

Cu ce diferă acest caz de cel al lui Alfie Evans? În cazul acestui copil dreptul la viaţă a venit în conflict cu interesul superior al copilului – care este standardul în materia drepturilor copilului – ceea ce a permis medicilor şi instanţei britanice să decidă împotriva voinţei părinţilor copilului. Argumentele Curţii Supreme britanice au fost bazate pe fapte şi pe dreptul european şi intern, şi anume:

1. Opinia unanimă a tuturor medicilor a fost aceea că Alfie a rămas fără creier, aproape tot creierul său a fost distrus. Nimeni nu a putut explica natura bolii sale, dar aceasta a fost realitatea bolii sale. Fără creier nu a existat nici cea mai minusculă speranţă că Alfie ar fi putut vreodată avea sau experimenta ceea ce numim în mod normal „viaţă”;

2. În situaţia în care se face apel la interesul superior al copilului, voinţa părinţilor devine irelevantă pentru că instanţele sunt obligate să judece exclusiv prin prisma binelui copilului şi a intereselor sale pe timp scurt, mediu şi lung, indiferent ce cred părinţii săi.
În consecinţă, ideea părinţilor săi că Alfie ar fi avut o şansă într-un spital italian, la cererea Papei Francisc copilului fiindu-i acordată cetăţenia italiană, era eronată, întrucât copilul nu ar fi supravieţuit unui zbor cu ambulanţa aeriană din Marea Britanie în Italia, iar scopul era futil, întrucât timp de 2 ani medicii au evaluat fiecare opţiune posibilă privind şansele de supravieţuire ale lui Alfie, fără aparate. Rezultatul ar fi fost acelaşi: o stare prelungită de conectare la aparate a unui corp şi creier complet nefuncţional, fără şanse de refacere în viitor;

3. Argumentul privind dreptul la viaţă privată şi respect pentru viaţa de familie (art. 8 din Convenţie) a fost respins de CEDO ca inadmisibil. Explicaţia o constituie, aşa cum am arătat mai sus, prevalenţa interesului superior al copilului;

4. Argumentul privind dreptul la libertate (art. 5 din Convenţie) nu s-a putut susţine, din motive evidente, Alfie Evans nefiind în situaţia în care ar fi putut lua decizii cu privire la libertatea sa. Este interesant de menţionat aici că episcopii anglicani nu au interferat deloc în decizia instanţei britanice, iar acest aspect deloc nesemnificativ nu poate fi pus pe seama eticii reci din Regatul Britanic, ci mai degrabă pe seama unei profunde umanităţi şi a respectului pentru ceea ce înseamnă lege şi domnia legii în cazul de faţă.

Agenda pentru viaţă

Conservatorii şi activiştii pro-life din Europa şi SUA au preluat imediat cazul Alfie Evans pentru agenda lor ideologică. Preşedintele Poloniei, Andrej Duda a sărit imediat să îşi exprime indignarea, prim-ministrul italian la fel, alte grupuri fundamentaliste în privinţa dreptului absolut la viaţă, fără nuanţe umanitare, de asemenea. Ideologizarea acestui caz arată că nimic nu este, de fapt, sfânt pentru conservatori, nici viaţa, nici umanitatea, nici legea. Un om, în virtutea umanităţii sale, lăsând ideologia deoparte, ar fi stat şi ar fi analizat circumstanţele tragicului caz al lui Alfie Evans şi ar fi utilizat această fantastică capacitate a minţii umane, imaginaţia, pentru a înţelege ce tip de viaţă şi ce viitor îl aştepta pe acest copil. Nu au făcut-o şi nu o vor face niciodată, pentru că ideologia este mai importantă, rigla rigidă cu care analizăm situaţii complexe de viaţă nu le permite nuanţe şi nu vor nuanţe pentru că acestea ar deschide drumul apocalipsei, ar lăsa spaţiu de manevră multor altor nuanţe, ar da de gândit fanaticilor şi i-ar face să gândească în afara normei impuse de ideologie şi, bineînţeles, ar lipsi de relevanţă politică şi mediatică un grup vocal care doreşte impunerea unor norme juridice şi morale rigide, care permit exercitarea puterii în mod nestingherit, fără ridicarea unor întrebări legitime.

De aceea conservatorii sunt atât de vehemenţi împotriva drepturilor omului şi ne vor înapoi cu două secole, să nu mai propovăduim pe aici domnia legii, drepturile copilului, drepturile femeilor şi alte drepturi inutile, când putem să ascultăm doar de dogmă. Dogma lor. Este narativul unei clase dominante care şi-a pierdut şi îşi pierde puterea pe zi ce trece, iar acest lucru se observă prin agresivitatea unei agende ideologice ultra-conservatoare în Polonia, care se doreşte exportată şi implementată şi în România. Este rolul asumat de Coaliţia pentru Familie care şi-a asumat menirea publică de a ne impune tuturor ce este familia, cum trebuie să arate ea şi cine are legitimitatea să vorbească despre familie. Rolul nostru şi menirea noastră este de a menţine drepturile câştigate de la Iluminism încoace şi de a da interpretarea corectă vieţii şi familiei, în toată complexitatea ei non-ideologică, să apărăm şi să protejăm fiinţa umană, în individualitatea şi unicitatea ei.

Referinţe:

bbc.com/news/uk-england-merseyside-43841547
liverpoolecho.co.uk/news/liverpool-news/heres-supreme-court-rejected-latest-14556664
liverpoolecho.co.uk/news/liverpool-news/what-is-alfie-evanss-condition-14540668
equalityhumanrights.com/en/human-rights-act/article-2-right-life


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “Viaţa, dreptul la viaţă şi agenda pentru viaţă

  1. Diana

    Buna ziua doamna Claudia Postelnicescu,

    Daca am citit bine expunerea dumneavoastra, alegerea era intre:
    1 il deconectam de la aparate si il lasam sa moara pe copilul Alfie cu dubla cetatenie britanica si italiana
    2 il lasam sa plece la un spital in Italia unde parintii vroiau sa mai incerce sa ii salveze viata

    aspecte colaterale:
    – cu toate ca baiatul avea dubla cetatenie statul britanic a considerat ca are drept de veto asupra unui cetatean al altui stat
    – decizia de terminare a vietii a fost luata nu de catre persoanele cele mai implicate in toata viata copilului ci de catre functionari diferiti care puteau fi motivati de diverse nevoi, si de ce nu , asemananatori cu functionarii din statul nostru, medici, asistenti sociali, judecatori (ati avut vreodata de-a face cu acest gen de functionari in situatii de necesitate maxima?)
    – statul britanic a mai dat o decizie in care pe aceleasi considerente – sa spunem „calitate a vietii” – a refuzat sa acorde unei persoane dreptul de a isi termina viata (oricat de ciudata ar fi aceasta cerere) dar a decis ca pentru un copil aceeasi regula sa nu se mai aplice si viata copilului sa fie terminata?

    Si dumneavoastra analizand toate datele mai sus mentionate ati decis sa va exprimati elogios asupra acestei decizii si sa spuneti ca restul argumentelor sunt viciate?
    Opninia mea este ca trebuie sa aveti complete cunostiinte juridice, multa imaginatie, multa empatie si multa constiinta ca sa puteti incerca sa va exprimati o opinie in o situatie atat de delicata.
    Faptul ca ati ales sa va exprimati public imi arata mie ca cel putin una din ele nu este la nivelul necesar.

    Opinia mea este ca celor 2 parinti trebuie sa li se faca o analiza psihologica completa si daca trec toate testele ei sunt singurii in masura sa decida cat se lupta pentru copilul lor, atat timp cat vor sa se lupte. Daca ar vrea sa il omoare cred ca nu ar trece de analiza psihologica.
    Opinia mea este ca statul poate sa ii ajute financiar sau nu, statul poate sa intevina pentru a salva o viata intrucat intradevar dreptul la viata este inalienabil. dar sa decida terminarea unei vieti nevinovate nu cred ca intra in atributiile statului.
    Opinia mea este ca daca cele de mai sus erau alegerile, statul trebuia sa aprobe plecarea in Italia. In definitiv conform specialistilor copilul urma sa moara in avion si ajungeau tot unde doreau.

    Aveti copii pe care ii iubiti cu toata forta dumneavoastra doamna Claudia Postelnicescu? Pe lumea asta sunt toate felurile de parinti, chiar si dintre cei ce vor sa mute muntii pentru copii lor. E pacat ca statul sa intervina in fata unei asemenea dedicari.
    Si e posibil sa nu am stiintele juridice, imaginatia, empatia si constiinta necesara pentru a exprima o opinie corecta asa ca o pastrez privata.

    Reply
  2. Diana

    Importante aspecte din cazul Alfie Evans care, in opinia mea sunt prea putin intelese sau informate.

    Palliative care nu inseamna ca cineva (copil sau adult) nu primeste hrana, lichide sau medicamente. Pacienti in palliative care sunt ingrijiti si grija deosebita e data sa fie comfortabili: fara durere, fara discomfort. Decizia in cazul lui Alfie a fost influentata de faptul ca medicii au fost de parere ca Alfie suferea (simtea durere).
    Pentru informatii despre palliative care:
    https://www.nhs.uk/Planners/end-of-life-care/Pages/what-it-involves-and-when-it-starts.aspx

    In privinta respectarii dreptului la viata si dreptul la familie, acestea sunt respectate intotdeauna si explication e in Decizia Judecatoreasca

    https://www.judiciary.gov.uk/wp-content/uploads/2018/02/alder-hey-v-evans.pdf

    https://www.supremecourt.uk/news/permission-to-appeal-determination-in-the-matter-of-alfie-evans.html

    Ca sa clarific opiniile despre cetatenia lui Alfie. Copilul era sub jurisdictia britanica: he always lived in the UK and he was born a British Citizen, deci sub Legea din UK.

    In privinta evaluarii psihologice: ce poate Sa spuna o evaluare psihologica? Motivul pentru care un judecator a fost rugat Sa dea o decizie nu e pentru ca parintii au probleme psihologice sau psihiatrice, ci pentru ca parintii nu pot sa ia o asa decizie. Pentru ca sunt parinti.

    Reply

Dă-i un răspuns lui Diana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *