Călin Dejeu

Valea Bistriței Gorjene, valea banditismului de mediu

O carieră ilegală a apărut recent în versantul stâng al Bistriței Gorjene, în situl Natura 2000 Nordul Gorjului de Vest. Dezastrul ecologic este situat chiar în versantul în care se află o peșteră pe care lilieci protejați, din genul Rhynolophus, o folosesc ca adăpost. Deci distrugerea se încadrează la una dintre infracțiunile prevăzute de OUG 57/2007: ”deteriorarea și/sau distrugerea locurilor de reproducere ori de odihnă”.

Dar în România partea legii penale care include infracțiunile de mediu este considerată de polițiști și procurori ca fiind doar o glumă. Situația este aceasta la nivelul întregii țări, ce să mai vorbim de județul Gorj.

Nu, nu este vorba de cariera cea mare (numită tendențions microcarieră) pe care societatea civilă de mediu încearcă să o oprească de cinci ani.

Este vorba o carieră mai mică, situată ceva mai la sud de ”Valea Nucului” (Valea Viilor).

Se conturează deja o nouă zonă în care statul român nu mai are control, cam cum erau pădurile din Maramureș cu ceva ani în urmă. O zonă a carierelor și balastierelor care nu au nicio treabă cu legea, tolerate de autoritățile denaturate, acoperite cu acte ilegale sau chiar fără acte. Nu departe de aici a mai fost un caz halucinant, pe Sohodol, unde mafia lemnului a spart versantul de stâncă din rezervație, versantul care ”o incomoda”.

Am făcut un mic istoric al agresiunii mafiei balastierelor/carierelor de pe Bistrița Gorjană. Întâi a apărut o stație de sortare în lunca râului, construită ilegal, fără evaluare adecvată, chiar peste habitatul prioritar 91E0.

Probabil că și cariera cea mare urma să se deschidă ilegal, după apariția stație de sortare, dar implicarea Greenpeace i-a facut să dea un pas înapoi, să ia ”calea studiilor false”. Nici acceptarea studiilor false de către funcționari corupți nu reprezintă un control real al statului. Acești funcționari seamănă mai degrabă cu niște polițiști falși, în uniformă.

Apoi, în primăvara anului 2018, o exploatare ilegală de rocă, pe care autoritățile au tupeul să o numească reamenajarea unui drum de tarla (cum poți să reamenajezi ceva ce nu există?), a apărut în versantul nordic al Văii Nucului.

Imaginile satelitare le puteți vedea aici: https://www.declic.ro/apm-gorj-isi-bate-joc-de-lege/

De fapt au fost inițiate lucrările la ”microcarieră”, fără acord de mediu. Comisariatul Județean Gorj al Gărzii Naționale de Mediu a participat, din tot sufletul, la mușamalizarea distrugerii naturii. Cu un tupeu rar. S-a facut că nu știe că, chiar și pentru ”reamenajarea drumului de tarla”, este nevoie de act de reglementare de la APM. Tot la proiecte se incadrează, în înțelegerea din OUG 195/2005:

”proiect – execuția lucrărilor de construcții sau alte instalații ori amenajări, alte intervenții asupra cadrului natural și peisajului, inclusiv cele care implică extragerea resurselor minerale;”

Am mai aflat despre alte exploatări ilegale din versanți, facute în ultimii ani în proximitatea satului Gureni, dar nu am apucat să le documentez.

Iar acum, în această vară, avem această nouă carieră ilegală, care a distrus versantul, cu sol și vegetație cu tot. Chiar și pentru arborii doborâți de lucrările ilegale ar trebui deschis dosar penal, dar nu are cine. Și poliția națională se manifestă de parcă ar fi poliție locală, în subordinea primarului anti-natură, Pigui Cosmin.

Ca să fiu corect până la capăt, în acuzele mele, trebuie să subliniez că cea mai vinovată este instituția denaturată ANANP, pe care noi toți o plătim ca să administreze situl Natura 2000 ”Nordul Gorjului de Vest”. Această instituție are un serviciu teritorial în Gorj, condus de un anume Costel Bobic. Acest serviciu a emis in data de 2 iunie avizul nr. 38, pentru cariera cea mare, care ar face praf versantul nordic al Văii Nucului. Instituția care ar fi trebuit, ținând cont de impactul devastator al unei cariere plasate în plină arie naturală protejată, să emită ”instantaneu” aviz nefavorabil și să îl apere apoi chiar și în instanță (cum se întâmplă cu avizul nefavorabil de pe Râul Alb), a emis în schimb aviz favorabil, în ciuda presiunii publice să nu o facă.

Petiția împotriva proiectului respectiv a fost înregistrată la Serviciul Teritorial Gorj încă din 7 octombrie 2020, dar degeaba. Alte interese decât protecția naturii dictează ce decizii se iau în acest serviciu teritorial.

Și distrugerile nu se vor opri aici. Tot firma Explocarb SRL a solicitat acord de mediu pentru balastieră în albia minoră a Bistriței Gorjene, care va devasta cursul râului.

Degeaba încă mai este județul Gorj un județ cu patrimoniu natural fantastic. Fără o societate civilă de mediu locală, capabilă să lupte pentru acest patrimoniu, să lupte cu toți parveniții fără scrupule și toți corupții, în câțiva ani nu va mai rămâne mai nimic din acest patrimoniu. Va avea soarta casei în care s-a născut Brâncuși.

De la instituțiile roase de corupție, incompetență și indolență nu putem aștepta nimic.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Valea Bistriței Gorjene, valea banditismului de mediu

  1. 1984

    În Gorj nu există nici măcar societate civilă, d-apăi societate civilă de mediu!!! Dar în coaliția guvernamentală există un partid de la care am avut așteptări DE MEDIU. Se cheamă USR și-acum pot să nu-l mai votez cu inima curată. Puteam de când l-au mazilit intern pe Mihai Goțiu, dar mi-am acordat o perioadă în care să plătesc cu naivitatea un bilet la loterie (jucătorii la loto-prono de pe vremuri numeau banii dați săptămânal pe bilete „taxă pe prostie”), adică să-i votez.

    Reply

Dă-i un răspuns lui 1984 Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *