Ratificată în 1788, Constituția Statelor Unite împlinește în acest an venerabila vârstă de 230 de ani. În toată această perioadă nu a fost ”primenită” decât prin 27 de amendamente.
În 1791 a fost ratificat cel de al doilea, care consfințește dreptul de a deține și purta arme. Alături de primul și al treilea, al doilea amendament face parte din pachetul Safeguards of liberty.
El a apărut la cererea mai multor state ale confederației. A fost o reacție la inițiativa britanicilor care, la izbucnirea Războiului revoluționar, au încercat să confiște armele coloniștilor.
Încercările de a impune azi, printr-o ajustare legislativă, restricții absolut necesare în achziționarea și deținerea de arme sunt deseori combătute prin invocarea hotărârii Părinților fondatori.
Voința lor, dictată de un moment practic irepetabil astăzi, a devenit un pretext și un fel de șantaj patriotic. Legiuitorii care se folosesc de așa ceva nu o fac de dragul libertății cetățeanului de a deține arme.
Politicienii sunt atenți ca interesele celor care produc și vând arme să nu fie lezate. Interesul politicienilor este de a avea sprijinul financiar al producătorilor de arme și umărul electoral al nesănătos-de-puternicei National Rifle Association.
Părinții fondatori nu aveau cum să prevadă nici cum vor arăta azi armele de foc, nici la ce fel de criminalitate vor servi armele automate, semiautomate — arme de asalt.
A te opune unei ajustări legislative de acest fel înseamnă a nu recunoaște diferențele între realitatea americană de acum 230 de ani și realitatea americană de astăzi. O gândire cinic-retrogradă.
Invocarea dreptului de a te apăra în propria casă nu are nimic de-a face cu armele automate. Nu există statistici care să indice că deținătorii de arme de asalt se apără mai bine, în casele lor, decât posesorii unui pistol.
Există însă prea multe, tragice dovezi, că America numără azi printre crizele cu care se confruntă și pe aceea a criminalității slujite prin arme de foc care nu au ce să caute în mâna civililor.
Astăzi numărul (mediu) al copiilor împușcați zilnic este de 24. Anul 2016 deține tristul record al tinerilor împușcați în fiecare an al acestui mileniu – 1637.
Unii dintre cei care nu doresc să vadă impuse restricții recurg foarte des la: “Nu armele ucid, ci oamenii.” Li se poate replica ușor prin: “Fără decizia oamenilor de a le folosi, armele nu ucid.”
A te juca însă de-a “Cine a fost mai întâi – oul sau găina?” este în acest caz o retorică trivială. Adevărul vorbește de la sine. Restricțiile nu ar constitui un atac la libertate. Ar fi un obstacol în calea “libertății” de a ucide.
Într-o discuție recentă, un prieten, mare apărător al ideii că legislația nu trebuie schimbată, mi-l invoca pe Thomas Jefferson: “No free man shall ever be debarred the use of arms.”
I-am răspuns invocându-l pe George Washington: “A free people ought not only to be armed, but disciplined…”
În această chestiune, merg pe mâna militarului, care știa mai bine decât civilul prăpădul pe care-l pot provoca oamenii cu ajutorul armelor.
Unele soluții propuse de cei care nu vor să vadă reglementate mai strict condițiile cumpărării și deținerii de arme și felul armelor ce pot fi dobândite legal sunt cel puțin deconcertante.
Pentru capitala americană, unii legiuitori s-au gândit că soluția ar fi ca dreptul deținătorilor legali de arme să fie întărit și de dreptul de a purta armele asupra lor în oraș. Adică, un western live – Cu pistoalele la brâu.
Pentru întreaga țară, contra-oferta altora este angajarea de foști polițiști și foști militari, care să păzească, înarmați, intrările în școli, grădinițe, universități, spitale etc. De ce nu și intrările în farmacii, biserici, ba chiar și în cimitire?
Ar fi aceasta imaginea liniștitoare a unei țări în care sunt respectate drepturile și libertățile cetățenilor sau imaginea terifiantă a unei țări aflate sub ocupația ipocriziei și a marilor interese?
De ce n-ar adopta Congresul o lege care să oblige cetățenii americani să iasă în oraș, să meargă la servici și la cumpărături, să-și transporte copiii la școală în mașini blindate, numai ca să nu fie încălcate “dreptul inalienabil” și “libertatea” criminalilor de a se folosi de arme după cum îi taie capul?
Măsuri acceptabile temporar riscă să devină permanente doar pentru că se dorește evitarea unor soluții radicale, singurele capabile să redreseze balanța între libertate și responsabilitate, să protejeze dreptul la viață, nu “dreptul” de a fi ucis.
Impertinența poziției adoptate de NRA după ultima tragedie din Florida nu miră pe nimeni, dar lipsa de empatie manifestată de președintele Trump, care încearcă să deturneze atenția de la adevăratele cauze, este înspăimântătoare.
Nu victimele sunt vinovate că, luat cu vânarea președintelui, FBI nu urmează protocolul stabilit pentru situațiile în care îi sunt semnalate situații potențial foarte periculoase. Nu victimele sunt vinovate de incompetența Serviciilor sociale.
Să declari război total împotriva terorismului extern, dar să nu vrei să faci nimic împotriva unei maladii interne care macină țara de atâta vreme este o rușinoasă îndeletnicire de histrion.
În chestiunea armelor, nu președintele Donald Trump are dreptate, ci fostul președinte Barack Obama — regândirea regimului de achiziționare și deținere de arme este, înainte de orice, o chestiune de bun-simț.
Aș adăuga: de bun-simț istoric.
E foarte bine sa fii indignat de aceste „mass murder” din SUA, asta arata viata umana e apreciata. Ce mi se pare mie ciudat, insa, este ca indignarea asta are o geometrie extrem de variabila. Mie mi-ar place sa stiu daca cei indignati in legatura cu armele din SUA sunt indignati si in legatura cu alte subiecte, si ce sunt dispusi sa faca pentru a le schimba. De exemplu :
– general uman : moartea unor grupuri intregi de oameni in Mediterana (cu zecile deodata, ca in SUA)
– mai aproape de noi, occidentalii : securitatea rutiera sau cea (care primeste coverage mult mai mic) alimentara
– omuciderile facute de politisti, care sunt mult mai usor de redus decat celelalte, prin formare si politica interna.
Nu l-am vazut niciodata pe Dorin Tudoran sa se indigneze public in legatura cu celelalte 4 subiecte, desi global ele genereaza mai multi morti (chiar daca restrangem la SUA).
Si pe mine ma socheaza aceste mass shootings din SUA. Insa nu atat cat sa nu vad ca e vorba de o problema relativ minora a SUA, transformata intr-o tematica nationala de politicieni care in cel mai bun caz nu sunt in stare sa faca lucruri mai importante. De departe, cel mai important subiect este cel al inegalitatilor sociale, la radacina tuturor celorlalte rele. OK, comunismul e rau, dar tari precum Romania si SUA au ajuns sa aiba parti bune din populatie care sunt atat de sarace incat speranta de viata este scandalos de mica, iar calitatea de viata asijderea. Si inegalitatea creste, si Dorin Tudoran nu isi exprima indignarea. Si alte tari din lume ca Franta (unde locuiesc) au luat-o si ele in directia asta, cu politicieni care fac „societal” low-cost si high-buzz in loc sa se uite ce cauzeaza problemele societale.
Si in Romania se practica acest „societal”. In cazul „Colectiv”, indignarii justificata a unora direct legati de victime s-a transformat intr-o indignare extrem de selectiva a unui grup social, si apoi s-a incercat transformarea lui in obiectiv national. Insa obiectiv national pentru cei cu bani, pentru ca nimeni n-a luat in serios faptul ca spitalele din RO n-au banii alora din vest ca sa plateasca pentru sanatatea tuturor. Si deci subiectul adevarat (cel al banilor) a fost escamotat si ascuns sub cel partial real al coruptiei, si apoi complet escamotat sub cel al lui „jos Ponta”.
Si de fapt asta e problema mea cu aceste subiecte societale – in cazul cel mai bun, sunt folosite pentru a da impresia ca politicieni incapabili fac treaba. In cazul mai rau, sunt folosite pentru a avansa obiective altfel inavuabile. In cazul SUA, militarizarea fortelor de politie cuplata cu dezarmarea populatiei si cu investitia in mijloace de control a multimilor ar permite cresterea in continuare a inegalitatilor fara frica de reactia populatiei.
Dragă domnule Dumitru, cred că ați fi fost imbatabil la identificarea și combaterea deviaționiștilor în ședințele de autocritică de pe vremuri!…
Just a strawman – ca sa schimbe subiectul.
Poate o sa va dezamagesc, dar n-am fost membru de partid. Nu ca as fi fost vreun dizident. Pur si simplu eram minor (legal vorbind). Nici macar in UTC nu intrasem. :) Si dupa ce prostii scrieti, cred ca nici Dvs. (si in plus nici n-ati citit prea multe carti despre istoria stalinismului in Romania, poate doar prostiile lui Tismaneanu). Nu de alta, dar vanatoarile de deviationisti erau campanii duse de putere. Ceea ce spun eu e contrar a ceea ce politicienii vor. Pentru orice politician de meserie e de 1000 de ori mai usor sa iasa la atac cu „casatoria gay” sau cu „armele de foc”, pentru ca schimbarile in aceste domenii nu costa nimic (si deci poti fi „bold”) in schimb fac mult buzz, si deci dau impresia ca omul munceste.
marele Obama are intotdeauna dreptate, mai ales dupa ce a fost 8 ani presedinte din care a avut Congresul majoritar democrat vreo 3 si nu a facut ABSOLUT NIMIC ca sa rezolve aceasta problema. Slava maritului Barack!
Parintii Fondatori nu au spus nimic despre bauturile alcoolice, e adevarat!? Daca in cazul Rep.Moldova dreptul de a detine arme e de inteles, in cazul USA today e greu de inteles de ce pop are dreptul sa-si achizitioneze arme automate si semiautomate pentru autoaparare! In afara cazului in care respectivul este atacat de o banda numeroasa de raufacatori, desigur, ceea ce e foate putin probabil daca nu cumva e vorba de o rafuiala de tip mafiot.