Nu e stare de urgență, dar ceva intermediar. Urmează amânarea alegerilor locale?

Liste de semnături, pixuri, discuții 1 la 1 sau în grup, cărți de identitate, adunări publice, pagini care trebuie analizate și date din mână în mână, din nou adunări publice, mitinguri, liste, buletine de vot, pixuri, cărți de identitate, ștampile și așa mai departe. Un întreg lanț logistic care are la bază milioane de interacțiuni umane și care face ca riscul de răspândire rapidă a coronavirusului să fie foarte mare în contextul desfășurării alegerilor locale la termen fără să fi scăpat de această infecție.

Deocamdată este doar un scenariu, dar va veni curând momentul, chiar în următoarele două-trei săptămâni, când va trebui să vorbim serios despre programarea alegerilor locale. Iar dacă infecțiile cu coronavirus vor fi mai multe decât acum (13 la această oră dintre care 4 deja vindecate), se va pune inclusiv în discuție amânarea scrutinului până în toamnă. În această situație, mandatele actuale ale autorităților publice locale ar urma să fie prelungite în baza articolelor 128, 151, 177 din Codul administrativ. Rămâne să dezbatem altă dată cine are de câștigat politic și cine nu de pe urma unei eventuale amânări a alegerilor locale.

În ultimele zile, s-au întâmplat lucruri și s-au luat decizii care ne dau de înțeles că ne îndreptăm spre o situație de urgență mascată: ședințe CSAT, scenarii de închidere a unor orașe la nivelul structurilor de ordine publică, activarea Grupului de Comunicare Strategică, interzicerea adunărilor publice și private cu peste 1.000 de participanți, închiderea școlilor unde se raportează cel puțin un caz de coronavirus, fără vizitatori, aparținători ai pacienților sau studenți aflați în practică în spitale și așa mai departe. Toate, anunțate de Raed Arafat, poate unul dintre puținii birocrați care pot să inspire încredere într-o astfel de situație. Imaginați-vi-l pe nevroticul Florin Cîțu ieșind la declarații despre înmulțirea cazurilor de Coronavirus și instituirea unor măsuri de urgență. E o imagine care are mari șanse să devină realitate săptămâna aceasta, ca urmare a votului din Parlament.

Totuși, dacă avem o situație de urgență și aceasta e mascată, trebuie să ne punem problema respectării OUG 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență. N-ar fi mai bine ca o astfel de situație să fie pusă sub control parlamentar? Vorbim, în fond, de restrângerea unor drepturi și libertăți constituționale. Poate fi aceasta decisă prin dispoziții ale MAI? E un precedent periculos.

E interesant ce am citit pe subiectul ăsta la un amic de-al meu, absolvent de studii de securitate: In prezent, institutiile politice au fost suprimate de ceata de birocrati care decid ce masuri de urgenta sa se ia, cu impact asupra restrangerii exercitiului drepturilor si libertatilor fundamentale. Este un precedent periculos pentru democratie, mai ales cand ai politicieni mamaligari si fara cultura de securitate care nu pot comunica si decide in situatii de criza.

Totuși, eu nu mă panichez când îl văd pe Raed Arafat, ba dimpotrivă. Omul emană încredere și competență. E acolo mereu, știe ce face, are experiență. Totuși, asta nu înseamnă că decizia politică trebuie eliminată din peisaj, iar cei care ne reprezintă să se ascundă prin birouri. Hai, că de asta ați fost votați, să vă asumați decizii, nu ca să îl trimiteți pe Arafat la înaintare când vouă vă tremură mâna pe pix și eventual să îi fluturați din nou ordinul de eliberare din funcție după ce trece criza.

Iar prima decizie politică majoră, întorcându-mă la ceea ce spuneam în startul articolului, va viza alegerile locale. Hotărârea de Guvern pentru organizarea alegerilor trebuie adoptată în următoarele 2-3 săptămâni dacă vrem alegeri în iunie, că așa e procedura pentru stabilirea calendarului și aprobarea modelului de listă a semnăturilor (care sper să fie fără CNP, apropo de asta).